Bătaia ruptă din rai

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrneCISoJNXfknpPfOtgfrG6SHO1L-x3oL0RPRlq7LvL0NKVNq0rdP4quyc5q6Ots3y-c6ESi73MiN8x05NYO6bwPjpQDqonHjVBlcJyOfqrDKjAX8AyRd7vTIZulO_dIuEIIp6MwdEg4/s1600/Bataia_rupta_din_rai.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="489" data-original-width="870" height="179" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrneCISoJNXfknpPfOtgfrG6SHO1L-x3oL0RPRlq7LvL0NKVNq0rdP4quyc5q6Ots3y-c6ESi73MiN8x05NYO6bwPjpQDqonHjVBlcJyOfqrDKjAX8AyRd7vTIZulO_dIuEIIp6MwdEg4/s320/Bataia_rupta_din_rai.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Fac parte din generația celor care au încasat-o zdravăn de la părinți. Nu spun că o meritam sau nu, habar nu am, nu știu dacă îi scoteam așa de rău din fire încât să fiu bătută, nici nu mai contează după atâția ani, cert e că am fost copil bătut. Ba poate totuși contează și contează cu atât mai mult cu cât am copil acum și poate trebuie să reconsider normele astea educaționale. Nici nu știu dacă să îmi judec părinții sau nu, probabil nu ar trebui, bătaia fiind singurul sistem de parenting pe care îl moșteniseră și ei de la părinții lor. Judecata mi-ar șopti să îi condamn, inima ar spune să iert. Numai că generația asta de părinți care și-a bătut odraslele a lăsat moștenire copiilor tot acest sistem educațional. Și să vedeți ce îmi ajunge la urechi zilele trecute și asta de la o persoană cu educație, nicidecum un om crescut și lăsat în voia sorții, un om cu o carieră în spate pentru care a învățat pe brânci. Așadar îmi spune omul zilele trecute, cu o seninătate debordantă, că își bate copilul de 3 ani cu cureaua. M-am îngălbenit la propriu. Nici măcar eu, copil bătut, nu cred că la vârsta asta să fi fost agresată în felul acesta. Și omul a continuat să îmi spună, la fel de netulburat, că, în momentele în care greșește, îi dă copilului nu știu câte curele la fund. Să mă ierte Dumnezeu, cât poate greși un copil de 3 ani încât să îi aplici această pedeapsă?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și pe mine mă enervează copilul fiindcă țipă ca din gură de șarpe, la 7 dimineața, că i s-a rupt banana. Și pe mine mă enervează pentru că urlă din toți rărunchii că nu vrea să se îmbrace decât cu pantalonii roși. Și mai țip și eu la rândul meu, că nu mai poți, deși mi-am propus ca nici să nu mai țip. În orice caz, ca mamă țipi, la un moment dat ți se obișnuiesc și urechile cu creșterea de decibeli și ajungi să țipi într-una. Încă nu am ajuns acolo, sper să nici nu o fac, tocmai citesc o carte legată de educația copiilor și legătura dintre părinte-copil și încerc să aplic cele citite. Voi reveni și cu un review asupra cărții cu pricina, este vorba de <b>Părinți liniștiți, copii fericiți</b> de Laura Markham. Așadar, recunosc cu penitență că am țipat și eu la copil și, cu și mai mare rușine, spun că i-am dat și la fund. Nu am scuză însă e posibil ca fiind copil bătut, cum am mai spus, să îmi fi rămas ceva sechele din copilăria timpurie. Fac tot ce îmi stă în puteri să nu mai repet acest gen de comportament și mi-a părut teribil de rău de palma aceea la fund, ori în momentul în care l-am auzit pe acest om educat cu câtă seninătate îmi spunea că își bate copilul cu curea, mi-a venit să vărs. Ba mai mult, omul era de-a dreptul intrigat că copilul bătea alți copii la grădiniță. Om bun, păi ce ai fi vrut să facă? Să le cânte? Tu îți altoiești copilul acasă, nu îi cânți cântecele cu broscuțe și arici. O zi întreagă am avut un sentiment de rău la gândul acelui pui. Ceea ce e foarte trist este faptul că omul nu este chiar o excepție. Sunt absolut convinsă de faptul că foarte mulți părinți își bat copiii, pretextând că o merită, că nu mai pot, că au făcut ceva inimaginabil. Ce poate face un copil de 3 ani încât să merite o asemenea corecție? Și stau și mă întreb care va fi relația dintre părinte și un copil bătut.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     E adevărat că nu trebuie nici să cazi în cealaltă extremă și să îi tolerezi absolut tot copilului, în cele din urmă ești părintele și ești responsabil de educația lui. Dar nu cred că o cafteală zdravănă va educa copilul pe termen lung. Nu va face decât să îl îndepărteze de părinte, poate să dezvolte și ceva sentimente de ură căci copilul bătut se va simți umilit. Mi se pare inadmisibil să bați un copil de 3 ani care nu are nici o formă de apărare în fața adultului, alta decât lacrimile și strigătele. Dacă tu, ca părinte, vrei să bați pe cineva, mergi și bate-te cu unul pe măsura ta, deși nici asta nu e normal dar nu îți măsura forțele cu un prichindel de 15 kilograme. Cred că o soluție ar fi aceea a începerii unei campanii la nivel național care să arate consecințele bătăii asupra unui copil, căci puțini părinți citesc volume legate de educația unui copil. Mă gândesc că e posibil să se desfășoare o campanie televizată, căci toți părinții se uită la televizor. Și din 5000 de familii poate 1000 nu își vor mai bate copiii și poate astfel se va sfârși practica asta barbară și va lua naștere un nou sistem educațional. Sper ca cineva să se sesizeze la un moment dat și să educe părinții, nu să îi pedepsească prin intermediul autorităților tutelare.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

autoritati tutelare, bataia este rupta din rai, bataie, copil, copil la gradinita, dimineata, familii, kg, legatura parinte-copil, parinti linistiti, realitatea zilei, sistem educational, termen lung, trist

Bătaia ruptă din rai

    Fac parte din generația celor care au încasat-o zdravăn de la părinți. Nu spun că o meritam sau nu, habar nu am, nu știu dacă îi sc...

Ziua de apoi şi oala de sarmale

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgzcN25mEs7ObcioGVrB5YMG97zuMNz8Lh42pSaH5Qrnk2ZsjFmiNQd3RvtYS9Rf-44oF4uvOOrUnOLTyHtYno7eBXVQaqSiQqXe93siMN9r35j31dPR8QONcguwAOBtg7Bdr2s41H4si8/s1600/Ziua_de_apoi_si_oala_de_sarmale.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="800" data-original-width="800" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgzcN25mEs7ObcioGVrB5YMG97zuMNz8Lh42pSaH5Qrnk2ZsjFmiNQd3RvtYS9Rf-44oF4uvOOrUnOLTyHtYno7eBXVQaqSiQqXe93siMN9r35j31dPR8QONcguwAOBtg7Bdr2s41H4si8/s320/Ziua_de_apoi_si_oala_de_sarmale.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Sunt tare necăjită căci în ultima vreme nu prea îmi merg unele lucruri chiar cum ar trebui și mă refer aici la viața domestică. Și, din păcate, ca mine sunt milioane de femei, milioane de femei care sunt obligate de societate să suporte mojiciile unor parteneri, parteneri ce dau impresia că sunt nemulțumiți orice le-ai face. Există un soi de bărbat care are impresia că ceea ce face el e cel mai bine, de la curățenie, mâncare până la creșterea copilului căci, odată cu egalitatea sexelor bărbații au ajuns să se creadă, ca să zic așa, mai egali decât femeile în ceea ce privește educația pruncilor. Trebuie să recunosc, cu rușine, e adevărat, că, din punct de vedere culinar, nu sunt cea mai pricepută. Gătesc, e adevărat, însă nu sunt la un nivel de chef de restaurant cu 4 stele Michelin. Îmi fac datoriile casnice așa cum pot, acestea presupunând spălat de rufe, călcat, crescut copil, cumpărături și așa mai departe. Este foarte greu să duci o casă în spate și toate femeile știu asta și e cu atât mai greu cu cât partenerul pare să îți aducă numai reproșuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Păi și ce faci atunci? Păi....fie accepți faptul că nu ești gospodina desăvârșită care stă de dimineața până seara în bucătărie, buchisind rețete complicate, fie îți faci mea-culpa, te duci la cursuri de gătit și încerci să te perfecționezi până vei ajunge o artistă a împachetatului de sarmale. Numai că eu fac parte din prima categorie de femei care a acceptat, într-un târziu, că mai sunt și alte lucruri de făcut în viața asta decât să prepari ciorbă, felul unu, felul doi, aperitiv, gustare și desert, numai pentru a fi în asentimentul unui anumit soi de bărbat. Așa că am stat și m-am gândit eu binișor că în ziua în care va fi să închid ochii și să îmi fac bilanțul, sper, a lungii mele vieți, să nu îmi fac socoteala în funcție de câte oale de ciorbă cu afumătură am pregătit sau în funcție de câte sarmale în foaie de viță am învelit. În momentul în care închid ochii aș vrea să mi se perinde prin fața ochilor momente cât mai frumoase ale vieții mele, aș vrea să văd cu ochii minții răsăritul care mi-a furat inima în urmă cu 30 ani după o beție la Vama Veche. Aș vrea să îmi aduc aminte cum mi-am învățat copilul să meargă pe bicicletă și s-a lăsat încrezător în mâinile mele. Aș vrea să îmi aduc aminte de Notre Dame și de străzile Parisului. Aș vrea să îmi aduc aminte cum m-am udat până la piele când m-a prins ploaia în parc. Aș vrea să îmi aduc aminte că am văzut Dineu cu proști la Național, aș vrea să îmi aduc aminte că l-am ascultat pe Leonard Cohen sau că am cules toporași într-o pădure de lângă Brașov. Aș vrea ca atunci când îmi fac bilanțul să mi-l fac în funcție de câte cărți am citit și am cărat de pe la târguri de carte, decât câte verze murate am dus în traistă de la Auchan. Aș vrea să îmi fac bilanțul în funcție de plăcerea cu care am purtat o pereche de pantofi după care am tânjit enorm decât după numărul de castraveți tăiați pentru salata de beouf.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Evident că toate acestea nu se exclud, poți fi la fel de bine o gospodină, tot așa cum te poți bucura de nenumăratele minuni ale lumii. Dar dacă tot ceea ce contează este ce gătești săptămâna aceasta sau dacă tot ceea ce contează e dunga perfect trasată cu fierul de călcat, atunci ești un om pierdut. Cu siguranță trebuie să și gătești, să speli și să calci dar dacă vei ajunge să faci numai asta doar pentru a-ți mulțumi partenerul atunci ești o femeie moartă. Mergi la teatru, la film, cumpără-ți o trotinetă, ieși cu copilul, învață să mergi cu role doar pentru a mai fi copil o dată și lasă deoparte frământatul de cozonaci, că viața asta e și așa prea scurtă și prea tristă pentru a frământa ore întregi la cazanul cu aluat. La sfârșit toate acestea vor conta mai mult decât oala de lut de la cuptor.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

aluat, bucatarie, ciorba, desert, dimineata, egalitatea sexelor, film, gospodina, oala de lut, teatru, utile

Ziua de apoi şi oala de sarmale

    Sunt tare necăjită căci în ultima vreme nu prea îmi merg unele lucruri chiar cum ar trebui și mă refer aici la viața domestică. Și,...

Lumea lui NU a copilului

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh0ngQBldRmgHtP7dmWqXKCMd0lNCLZat_XOKXj9dgMOO0d9v0Sonn3QX0RfQf-ho4HQc5yi1hQHZcnDw9E49UyIaECjilRVpyJK5C9cYwbKGIpXm9P95tBTZwS6UXggIPk3dxo97GZ-0Y/s1600/lumea_lui_nu.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="189" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh0ngQBldRmgHtP7dmWqXKCMd0lNCLZat_XOKXj9dgMOO0d9v0Sonn3QX0RfQf-ho4HQc5yi1hQHZcnDw9E49UyIaECjilRVpyJK5C9cYwbKGIpXm9P95tBTZwS6UXggIPk3dxo97GZ-0Y/s320/lumea_lui_nu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Pe vremea când am rămas eu însărcinată îmi propusesem să fiu o mamă cool, relaxată, toată numai un zâmbet, aranjată discret, cu nelipsiții cercei cu perlă în urechi, fardată discret când iese cu copilul în cărucior la plimbare. Dar bineînțeles că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Pot spune despre mine absolut orice numai că aș fi relaxată nu pot afirma. Cred, cu tărie de altfel, că singurul meu moment de relaxare e acela în care plec de acasă spre serviciu. Cu oarecare mustrări de conștiință pot spune că plec, uneori, cu plăcere spre locul de muncă, lăsând copilul în grija tatălui sau și a soțului meu. Câteodată mă simt vinovată dar mersul la serviciu a ajuns să mi se pară o joacă, spre deosebire de lucrurile pe care trebuie să le fac acasă. Cine nu are copii, sau îi are suficient de mari încât să fi uitat cum e să ai un copil agățat de tine în permanență, probabil nu mă înțelege. Însă din ceea ce doream să devin eu în perioada mea de graviditate, respectiv genul acela de mama și nevastă Stepford, s-a cam ales praful. Din momentul în care mă trezesc, alături de copil, firește, intru imediat în lumea lui NU. Câteodată nici nu aștept momentul trezirii, încep de noaptea: “Nu te sui în capul meu ca pisicile, te rog”, “nu sări din pat la miezul nopții să te plimbi în jurul patului și să îmi pui telefonul la încărcat”. Nu vorbesc de momentele în care copilul chiar are o nevoie, are febră, îi crește un dințișor sau e bolnav. Şi dacă am o seară relativ liniștită în care nu mă trezesc decât de vreo 5-6 sau 300 ori să îl învelesc sau să îl adun din capul meu sau de la marginea patului ( nu știu prin ce miracol nu a căzut până acum niciodată din pat) vine mai puțin așteptata dimineață în care încep să mă port ca un disc stricat. La fel și copilul. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - Pui mic, hai să dăm <i>pamperşii</i> jos, te rog. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Nuuuu, nuuuu.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Bine. Ȋi dăm mai târziu, da?!</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Nuuuu, nuuuu. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Pui mic, hai să mergem să păpăm , te rog. Vrei să mănânci, da?! </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Nuuuu. Vin mami atum topon ( să vină mami acum pe covor)</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Mă duc, că nu am încotro. Şi ăsta e doar începutul zilei, să nu credeți că ne-am oprit aici.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Pui mic, hai să ne îmbrăcam să ieșim. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -NUUUU.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Evident că ne certăm, îmi ia mai mult să îmbrac copilul și să îl fugăresc prin casă decât statul propriu-zis afară. Venim de afară, îl rog să ne spălăm pe mâini, evident că NU vrea. Iar ne certăm. La masa de prânz NU vrea să stea, NU vrea să meargă la somnul de prânz, NU vrea de fapt să facă cam nimic. La un moment dat am senzația că voi face un atac cerebral. NU am voie pentru că e rândul meu să încep seria interminabilului NU. Nu băga mâna în wc, NU te duce să lingi tava în care ținem pantofii cu care venim încălțați de afară, NU îți pune castonul cu mâncare în cap, NU, NU mâncăm în baie pe wc, NU ieșim pe balcon în fundul gol, NU bem berea lui tati și cafeaua, NU umblăm cu telecomenzile, NU aruncăm toată hârtia igienică în wc... și lista poate continua. La sfârșitul zilei nu prea mai pot, aștept cu disperare momentul în care ne băgăm în pat și mă opresc din rostitul acestui nemilos cuvânt. Nici urmă de mama relaxată, cu cerceii discreți de perlă și fardată ușor, că cine știe cu cine se poate întâlni. Nu, mama relaxată a dispărut undeva în lumea lui NU, e o lume întunecată și urâtă din care nu știu exact dacă și când mă mai pot întoarce. Probabil de când am devenit mamă nu mai e cale de întoarcere din lumea lui NU, se vor schimba doar motivele pentru care va fi rostit acest cuvânt, fie de mine, fie de copil, viitor adolescent și adult. Şi să vezi atunci ce mă așteaptă...</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

adult, cool, copii, copil, dimineata, insarcinata, lumea lui nu, mama, mami, realitatea zilei, viitor adolescent

Lumea lui NU a copilului

    Pe vremea când am rămas eu însărcinată îmi propusesem să fiu o mamă cool, relaxată, toată numai un zâmbet, aranjată discre...