Nu vreau să trăiesc cu capul în televizor, într-o țară fără viitor

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiTD0v2auoI9UI64kUgz80Svmiq3W4WROd57fDSKgTvcGSXEVhPl6klVlY6VQWZhgJX9Kcl_XdHlr81CQ4xwhn3zHObQQQtNO5z9D2OK9GThrIXcGl1NDBV2OhJEPT75xFHKF4IYLSxyFo/s1600/Nu+vreau+sa+traiesc+cu+capul+in+televizor%252C+intr-o+tara+fara+viitor.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="960" data-original-width="540" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiTD0v2auoI9UI64kUgz80Svmiq3W4WROd57fDSKgTvcGSXEVhPl6klVlY6VQWZhgJX9Kcl_XdHlr81CQ4xwhn3zHObQQQtNO5z9D2OK9GThrIXcGl1NDBV2OhJEPT75xFHKF4IYLSxyFo/s320/Nu+vreau+sa+traiesc+cu+capul+in+televizor%252C+intr-o+tara+fara+viitor.jpg" width="180" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Recunosc că nu îmi aparțin mie cuvintele din titlu, ci, trecând într-o după-amiază prin pasajul din dreptul Pieței Presei, le-am văzut scrise acolo cu graffiti. Cine are drum pe acolo, bănuiesc că le-a remarcat. Sau poate nu, prinși în noianul propriilor gânduri. Cuvinte scrise de tineri, de adolescenți, cu siguranță, căci adultul nu mai are elanul și forța de a-și achiziționa un spray cu graffiti și de a așterne pe pereți ce îl macină. Într-un fel e și firesc, vârsta te mai domolește sau, mai rău, devii dezinteresat. Fronda aceasta e specifică unei anumite vârste. Ori adultul se vede prizonier într-un păienjeniș de probleme, de acasă, de la locul de muncă, în așa fel încât nu mai simte nevoia să fie rebel sau să își țipe problemele. Adultul ajunge acasă, obosit după o zi întreagă de muncă în care l-au strâns pantofii și din cauza cărora i s-au umflat picioarele, și, după ce mănâncă o masă sănătoasă, se tolănește la televizor.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     De cele mai multe ori, nu în scop recreativ. Adultul începe să apese butoanele telecomenzii în căutarea unui senzațional politic pentru care va sta treaz până în miezul nopții sau, în cel mai fericit caz, va adormi cu televizorul aprins și cu telecomanda pe burtă sau căzută lângă canapea. Nu spun că acesta e neapărat un tipar dar e o realitate. Și realitatea este că privitul în exces la televizor prostește. Pentru că, la un moment dat, nu mai poți gândi tu însuti, ci îți sunt inoculate idei ale altora, într-o propagandă masivă. Nu știu dacă scopul televiziunii este tocmai acesta, de a îndoctrina, de a îndobitoci, însă, cu cât ajungi să te uiți mai mult, cu atât mai încătușat te vei simți. În funcție de postul de televiziune conturat, ți se pot forma păreri politice, poți ajunge să simți o profundă ură sau simpatie pentru anumite personaje politice, căci nici un post nu este în totalitate imparțial, ci, cele mai multe dintre ele sunt aservite politic unuia sau altuia. Și uite așa te trezești că de fapt nu mai știi să gândești, te trezești că îți sunt băgate în cap, cu toptanul, ideologii, te trezești că nu mai știi în favoarea sau în defavoarea cui să ieși în stradă, nu mai știi ce drepturi să îți aperi. Trecând peste viața politică a României, atât de tumultuoasă și asupra căreia fiecare are un cuvânt de spus, ajungem la emisiunile de divertisment care, nu fac nici ele excepție. De departe, cele mai deranjante două emisiuni de acest tip sunt acelea în care diferite persoane își caută iubirea. Prezentate de două domnișoare sau doamne, căci nu știu cum să le numesc, emisiunile acestea sunt chintesența stupidității și penibilului. Nu mă dumiresc încă dacă sunt regizate, tind să cred că nu, dar un lucru e cert, iubirea nu se găsește la Antena 1 sau la Prima și, în nici un caz, nu aș vrea ca viitor partener un figurant al acelei emisiuni. Numai că unii tineri din ziua de azi, și chiar adulți, se uită la emisiunile acestea. Și șansele să îți destupi mintea rămân minime dacă stai toată ziulica și te holbezi cum își găsește iubirea Vasilica de la Horezu, venită la București în căutarea unui iubit, fiindcă toată populația masculină de la Horezu e fugită în capitală.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Cu soiul acesta de emisiuni nu ai cum să luminezi un popor, indiferent câte filtre și avertizări ar emite Autoritatea Audiovizualului. Și, nu știu de ce, dar am convingerea că și dacă s-ar difuza ceva emisiuni educative, s-ar uita la ele tot ăia deja educați și nu s-ar atinge nici așa scopul de a educa populația. Așa că trag o singură concluzie, televizorul prostește în masă. Degeaba mă uit eu la BBC EARTH, degeaba există pachete de televiziune ce au în componență nu știu câte posturi de Discovery, adultul, când va ajunge obosit acasă, se va uita tot la Te iubesc de nu te vezi sau la Dan Negru. Din fericire mai răsare câte un adolescent rebel și neînțeles și își țipă frustrarea pe zidurile unui perete și poate adolescentul acela va trage un semnal de alarmă și vom mai lăsa apăsatul pe butoanele telecomenzii în favoarea alergatului după fluturi.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

adult, bbc earth, capitala, cna, fluturi, horezu, ideile altora, indoctrna, piata presei, televizor, utile, viata politica

Nu vreau să trăiesc cu capul în televizor, într-o țară fără viitor

    Recunosc că nu îmi aparțin mie cuvintele din titlu, ci, trecând într-o după-amiază prin pasajul din dreptul Pieței Presei, le-am vă...

Lumea lui NU a copilului

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh0ngQBldRmgHtP7dmWqXKCMd0lNCLZat_XOKXj9dgMOO0d9v0Sonn3QX0RfQf-ho4HQc5yi1hQHZcnDw9E49UyIaECjilRVpyJK5C9cYwbKGIpXm9P95tBTZwS6UXggIPk3dxo97GZ-0Y/s1600/lumea_lui_nu.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="189" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh0ngQBldRmgHtP7dmWqXKCMd0lNCLZat_XOKXj9dgMOO0d9v0Sonn3QX0RfQf-ho4HQc5yi1hQHZcnDw9E49UyIaECjilRVpyJK5C9cYwbKGIpXm9P95tBTZwS6UXggIPk3dxo97GZ-0Y/s320/lumea_lui_nu.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Pe vremea când am rămas eu însărcinată îmi propusesem să fiu o mamă cool, relaxată, toată numai un zâmbet, aranjată discret, cu nelipsiții cercei cu perlă în urechi, fardată discret când iese cu copilul în cărucior la plimbare. Dar bineînțeles că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Pot spune despre mine absolut orice numai că aș fi relaxată nu pot afirma. Cred, cu tărie de altfel, că singurul meu moment de relaxare e acela în care plec de acasă spre serviciu. Cu oarecare mustrări de conștiință pot spune că plec, uneori, cu plăcere spre locul de muncă, lăsând copilul în grija tatălui sau și a soțului meu. Câteodată mă simt vinovată dar mersul la serviciu a ajuns să mi se pară o joacă, spre deosebire de lucrurile pe care trebuie să le fac acasă. Cine nu are copii, sau îi are suficient de mari încât să fi uitat cum e să ai un copil agățat de tine în permanență, probabil nu mă înțelege. Însă din ceea ce doream să devin eu în perioada mea de graviditate, respectiv genul acela de mama și nevastă Stepford, s-a cam ales praful. Din momentul în care mă trezesc, alături de copil, firește, intru imediat în lumea lui NU. Câteodată nici nu aștept momentul trezirii, încep de noaptea: “Nu te sui în capul meu ca pisicile, te rog”, “nu sări din pat la miezul nopții să te plimbi în jurul patului și să îmi pui telefonul la încărcat”. Nu vorbesc de momentele în care copilul chiar are o nevoie, are febră, îi crește un dințișor sau e bolnav. Şi dacă am o seară relativ liniștită în care nu mă trezesc decât de vreo 5-6 sau 300 ori să îl învelesc sau să îl adun din capul meu sau de la marginea patului ( nu știu prin ce miracol nu a căzut până acum niciodată din pat) vine mai puțin așteptata dimineață în care încep să mă port ca un disc stricat. La fel și copilul. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> - Pui mic, hai să dăm <i>pamperşii</i> jos, te rog. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Nuuuu, nuuuu.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Bine. Ȋi dăm mai târziu, da?!</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Nuuuu, nuuuu. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Pui mic, hai să mergem să păpăm , te rog. Vrei să mănânci, da?! </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Nuuuu. Vin mami atum topon ( să vină mami acum pe covor)</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Mă duc, că nu am încotro. Şi ăsta e doar începutul zilei, să nu credeți că ne-am oprit aici.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -Pui mic, hai să ne îmbrăcam să ieșim. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> -NUUUU.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Evident că ne certăm, îmi ia mai mult să îmbrac copilul și să îl fugăresc prin casă decât statul propriu-zis afară. Venim de afară, îl rog să ne spălăm pe mâini, evident că NU vrea. Iar ne certăm. La masa de prânz NU vrea să stea, NU vrea să meargă la somnul de prânz, NU vrea de fapt să facă cam nimic. La un moment dat am senzația că voi face un atac cerebral. NU am voie pentru că e rândul meu să încep seria interminabilului NU. Nu băga mâna în wc, NU te duce să lingi tava în care ținem pantofii cu care venim încălțați de afară, NU îți pune castonul cu mâncare în cap, NU, NU mâncăm în baie pe wc, NU ieșim pe balcon în fundul gol, NU bem berea lui tati și cafeaua, NU umblăm cu telecomenzile, NU aruncăm toată hârtia igienică în wc... și lista poate continua. La sfârșitul zilei nu prea mai pot, aștept cu disperare momentul în care ne băgăm în pat și mă opresc din rostitul acestui nemilos cuvânt. Nici urmă de mama relaxată, cu cerceii discreți de perlă și fardată ușor, că cine știe cu cine se poate întâlni. Nu, mama relaxată a dispărut undeva în lumea lui NU, e o lume întunecată și urâtă din care nu știu exact dacă și când mă mai pot întoarce. Probabil de când am devenit mamă nu mai e cale de întoarcere din lumea lui NU, se vor schimba doar motivele pentru care va fi rostit acest cuvânt, fie de mine, fie de copil, viitor adolescent și adult. Şi să vezi atunci ce mă așteaptă...</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

adult, cool, copii, copil, dimineata, insarcinata, lumea lui nu, mama, mami, realitatea zilei, viitor adolescent

Lumea lui NU a copilului

    Pe vremea când am rămas eu însărcinată îmi propusesem să fiu o mamă cool, relaxată, toată numai un zâmbet, aranjată discre...