Nu vreau să trăiesc cu capul în televizor, într-o țară fără viitor

    Recunosc că nu îmi aparțin mie cuvintele din titlu, ci, trecând într-o după-amiază prin pasajul din dreptul Pieței Presei, le-am văzut scrise acolo cu graffiti. Cine are drum pe acolo, bănuiesc că le-a remarcat. Sau poate nu, prinși în noianul propriilor gânduri. Cuvinte scrise de tineri, de adolescenți, cu siguranță, căci adultul nu mai are elanul și forța de a-și achiziționa un spray cu graffiti și de a așterne pe pereți ce îl macină. Într-un fel e și firesc, vârsta te mai domolește sau, mai rău, devii dezinteresat. Fronda aceasta e specifică unei anumite vârste. Ori adultul se vede prizonier într-un păienjeniș de probleme, de acasă, de la locul de muncă, în așa fel încât nu mai simte nevoia să fie rebel sau să își țipe problemele. Adultul ajunge acasă, obosit după o zi întreagă de muncă în care l-au strâns pantofii și din cauza cărora i s-au umflat picioarele, și, după ce mănâncă o masă sănătoasă, se tolănește la televizor.

    De cele mai multe ori, nu în scop recreativ. Adultul începe să apese butoanele telecomenzii în căutarea unui senzațional politic pentru care va sta treaz până în miezul nopții sau, în cel mai fericit caz, va adormi cu televizorul aprins și cu telecomanda pe burtă sau căzută lângă canapea. Nu spun că acesta e neapărat un tipar dar e o realitate. Și realitatea este că privitul în exces la televizor prostește. Pentru că, la un moment dat, nu mai poți gândi tu însuti, ci îți sunt inoculate idei ale altora, într-o propagandă masivă. Nu știu dacă scopul televiziunii este tocmai acesta, de a îndoctrina, de a îndobitoci, însă, cu cât ajungi să te uiți mai mult, cu atât mai încătușat te vei simți. În funcție de postul de televiziune conturat, ți se pot forma păreri politice, poți ajunge să simți o profundă ură sau simpatie pentru anumite personaje politice, căci nici un post nu este în totalitate imparțial, ci, cele mai multe dintre ele sunt aservite politic unuia sau altuia. Și uite așa te trezești că de fapt nu mai știi să gândești, te trezești că îți sunt băgate în cap, cu toptanul, ideologii, te trezești că nu mai știi în favoarea sau în defavoarea cui să ieși în stradă, nu mai știi ce drepturi să îți aperi. Trecând peste viața politică a României, atât de tumultuoasă și asupra căreia fiecare are un cuvânt de spus, ajungem la emisiunile de divertisment care, nu fac nici ele excepție. De departe, cele mai deranjante două emisiuni de acest tip sunt acelea în care diferite persoane își caută iubirea. Prezentate de două domnișoare sau doamne, căci nu știu cum să le numesc, emisiunile acestea sunt chintesența stupidității și penibilului. Nu mă dumiresc încă dacă sunt regizate, tind să cred că nu, dar un lucru e cert, iubirea nu se găsește la Antena 1 sau la Prima și, în nici un caz, nu aș vrea ca viitor partener un figurant al acelei emisiuni. Numai că unii tineri din ziua de azi, și chiar adulți, se uită la emisiunile acestea. Și șansele să îți destupi mintea rămân minime dacă stai toată ziulica și te holbezi cum își găsește iubirea Vasilica de la Horezu, venită la București în căutarea unui iubit, fiindcă toată populația masculină de la Horezu e fugită în capitală.

    Cu soiul acesta de emisiuni nu ai cum să luminezi un popor, indiferent câte filtre și avertizări ar emite Autoritatea Audiovizualului. Și, nu știu de ce, dar am convingerea că și dacă s-ar difuza ceva emisiuni educative, s-ar uita la ele tot ăia deja educați și nu s-ar atinge nici așa scopul de a educa populația. Așa că trag o singură concluzie, televizorul prostește în masă. Degeaba mă uit eu la BBC EARTH, degeaba există pachete de televiziune ce au în componență nu știu câte posturi de Discovery, adultul, când va ajunge obosit acasă, se va uita tot la Te iubesc de nu te vezi sau la Dan Negru. Din fericire mai răsare câte un adolescent rebel și neînțeles și își țipă frustrarea pe zidurile unui perete și poate adolescentul acela va trage un semnal de alarmă și vom mai lăsa apăsatul pe butoanele telecomenzii în favoarea alergatului după fluturi.