Cartea ca prim educator

    Sunt mama unui copil de doi ani. Cu siguranță o sa spuneți că nu vă interesează și cu siguranță aveți dreptate. Însă eu, ca mamă a acestui viitor adolescent și viitor adult îi sunt datoare. Îi sunt datoare să nu ajungă un tâmpit. Și pot să fac asta punându-i cartea în mână. Chiar am auzit zilele astea un lucru care mi s-a părut foarte frumos: un copil care citește este un adult care gândește.

    Eu însămi sunt o cititoare, în măsura în care îmi mai permite timpul în zilele astea nebune. Dar încerc să citesc măcar jumătate de oră pe zi. Am zile în care nu reușesc dar am să recuperez când s-o face copilul mai mare. Acum el este prioritatea. Și fiind o prioritate fac tot posibilul să îi transmit și lui dragostea asta de carte. Am început de timpuriu cu niște cărticele de vreo 5 file conținând forme geometrice, culori, animale, obiecte de îmbrăcăminte sau de joacă. Am trecut apoi la povestioare scurte, având pe fiecare pagină câte o propoziție. Recunosc că am avut un exces de zel și am cumpărat și cărticele pe care copilul nu dă doi bani. Dar sunt perseverentă. Mda, cred că am și o problemă cu cumpăratul compulsiv. În orice caz am cumpărat un morman de cărți pentru copii. Din nu știu ce motiv am evitat să îi cumpăr până acum poveștile clasice. I-am spus seara la culcare Albă ca zăpada și parcă nu îmi venea să îi spun copilului că vrăjitoarea cea rea a trimis un vânător să o omoare pe fetiță și să îi aducă inima îndărăt ca dovadă a morții acesteia. Am evitat până acum să îi spun genul acesta de povești. Cred că va avea tot timpul să audă istorisiri sângeroase și prin prisma faptului că e băiat și probabil va fi atras el însuși de ele. Îmi face plăcere să îi citesc cărți cu animale, pui de animale, cărți plăcute, vesele, educative. Cred cu tărie că copilul poate învăța din cărți încă de pe acum. Și cred cu tărie că dacă copilul va vedea în familie că cineva citește, va citi și el. Și mai cred că un copil și un viitor adolescent care citește va avea alt discernământ și probabilitatea ca el să intre într-un mediu periculos va fi ceva mai mică. Evident că nu pot susține că lectura îl va feri de toate pericolele și copilul meu va fi atât de înțelept încât să discearnă între bine și rău doar citind o carte. Probabil nici nu ar fi prea sănătos, cred că e de preferat să dea piept problemelor. Deocamdată copilului din dotare îi place să i se citească. Nu trebuie rugat, are raftul sau personal, cu cărțile lui. Fiind mititel, raftul este pus la nivelul său pentru a avea posibilitatea de a-și alege ce dorește să i se citească. Și asta mi se pare important, să i se dea posibilitatea de a alege, chiar de la o vârstă fragedă. Citim în cursul zilei, când am timp (și chef), citim la prânz la culcare și citim seara la culcare. Uneori mi se închid ochii de somn dar „titim”, nu am scăpare. Aș vrea să păstrez ritualul acesta cât mai multă vreme, până va fi capabil să citească singur. Și aș vrea să îl pot determina să citească și de atunci încolo și să intre într-o lume a imaginației și a frumosului. Aș vrea ca copilul meu să fie mai bun și mai cald și mai altruist și datorită cărților. Îmi doresc ca ajunsă la vârsta bătrâneții să pot discuta cu copilul meu, să avem subiecte comune și la rândul lui să își educe propriul copil în spiritul acesta al dragostei de lectură.

    Aș avea rugămintea ca toți cei care citiți rândurile acestea, și asta înseamnă că sunteți la rândul vostru cititori, citiți-le copiilor, nepoților, strănepoților dacă aveți posibilitatea. E important să le faceți cunoștință cu un univers plin de magie, de aventura și de frumos.