Căsătoria la români

    Dacă zilele trecute mă gândeam cum este cu divorțul la români, a venit rândul să analizez puțin căsătoria. Pentru unii dintre noi, instituția aceasta a căsătoriei nu prea mai este ce a fost și multă lume ajunge să trăiască într-o uniune consensuală, considerând, pe bună dreptate, că nu o hârtie face o relație mai fericită. Dar aici nu e vorba de respectivii ci de cei ce aleg să își unească destinele în fața bisericii și a primăriei. El și ea se cunosc, se curtează, se iubesc, fac planuri și ajung, la momentul cererii în căsătorie, cu inel, cerut în piața San Marco, pus poze pe site-uri de socializare. Și după ce trece și momentul cu pricina încep planurile cu privire la petrecerea de nuntă. Restul nici nu prea contează, nici semnificația căsătoriei din punct de vedere religios, nici legal. Legalizarea în fața lui Dumnezeu contează mai mult din punctul de vedere al rochiei purtate și a numărului de preoți care îți oficiază minunata slujbă. Așadar, petrecerea de nuntă este cel mai important moment. Ah, da, sunt extrem de importante și aranjamentele florale pe care le ai pe mesele invitaților. Cu siguranță toți invitații își vor aminti la un moment dat ce micșunele ai avut tu la nuntă. Viitoarea mireasa e toată numai foc, liste, liste cu rochii, liste cu pantofi, verighete, poze, meniu.... Cel mai important este să îți aduci aminte la nunta cui ai mers încă de pe vremea copilăriei. Musai ca toți cei la a căror nuntă ai mers să vină la rândul lor la tine la nuntă. Dacă omul nu poate, este bolnav, are o jenă financiară, te șucărești teribil, că doar tu ai dat 200 de euro la nunta lui. De fapt cam 80% din pregătirea nunții este despre lista de invitați. Urmează alegerea restaurantului, a rochiei, a meniului. Vine și momentul mult așteptat, te pregătești temeinic, atât ca invitat cât și ca personaj principal. După părerea mea mirii nu se distrează niciodată la nuntă. Abia așteaptă să se termine, să își dea pantofii jos fiindcă i-au strâns teribil și să își numere banii după plecarea tuturor. Nici nu ai cum să te distrezi, cât e noaptea de lungă te amesteci printre meseni să îi întrebi cum se simt. De dansat ca mire nu prea poți, că te strâng hainele sau pantofii sau îți lucește fața dacă transpiri și nu mai dai bine în poze. După părerea mea, nu cred că există vreo nuntă unde invitații să aibă numai cuvinte de laudă. Toată lumea bârfește, se uită să vadă cum este îmbrăcată cutăreasca, critică sarmalele și regretă suta de euro care trebuie dată. Dacă pui la socoteala cât dai la o nuntă, dacă te duci cu copil, cu cățel, cu purcel sari binișor de 1500 RON. Cu banii ăștia te duci matale frumușel pe Valea Prahovei și stai acolo vreo 2-3 zile, fără să îți mai umpli burta doar într-o singură noapte cu 4 feluri de mâncare plus desert. Recunosc cu sinceritate că nu îmi plac nunțile. Cel puțin nu îmi plac nunțile care se fac strict pentru ceea ce ”iese”. Îmi plac nunțile care sunt făcute în intimidate, fără ca invitatul să dea faliment dacă catadicsește să vină să felicite mirii. Și îmi plac nunțile unde vin oameni pentru care chiar contează legătura dintre cei doi miri și care se bucură sincer de dragostea lor. La români, din păcate, nunta este o formă de împrumut. Mă duc la tine la nuntă ca să vii și tu la un moment dat la mine la nuntă. Este ca un joc din acela piramidal.
    Din punctul meu de vedere, cel puțin ca invitat, nu câștigi cine știe ce. Câștiga mirii; noroc cu nunta că își pot plăti și ei un avans pentru o mașină ceva mai pricopsită.
    Așa că nu vă pot dori decât să vă găsiți perechea potrivită, în vederea achiziționării măcar a unei vacanțe “afară “.