Bilanțul caloric al românilor după sărbători

    Domne, românul, vrem nu vrem, ne place sau nu să recunoaștem, este mâncău. Nu gurmand, nu gourmet, nu domne, este mâncău. Şi cel mai bine se vede treaba asta între 25 decembrie și 7 ianuarie, anul care vine. Şi se mai vede și în lunile următoare, cam până la venirea primăverii, când românul mâncău dă din coate că e musai să dea burta jos că vine vara și se vede urât. Dar până vine primăvara, vara, mai este ceva timp; deocamdată se apropie Crăciunul, Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza și Sf. Ion. Şi românul trebuie să gătească (mult) și să facă niscaiva cumpărături (și mai multe). Dacă pot să înțeleg treaba asta cu gătitul, hai să zicem, că vrei să ai masa bogată, să fie diversitate, nu pot să nu mă minunez câte cumpărături se fac. Se începe cu Crăciunul: magazinele, supermarketurile, piețele, gheretele de cartier sunt devastate, nu mai găsești nimic. Pleacă lumea de la magazin cu niște cărucioare încărcate până la refuz; știți oamenii aceia care adună sacii ăia uriași cu pet-uri de colectat? Eh, așa pleacă și românul de la supermarket. Şi cumpără apă, baxuri întregi de apă, vreo 5-6 sa fie, baxuri întregi de suc, bere sau alte spirtoase. Şi cumpără și carne, și smântână, și pâine, pâine, pâine... și cumpără la fructe... astea mi se par cele mai multe. Astea și apa. Şi chestia este că magazinele sunt închise numai în prima zi de Crăciun, că a doua zi, comercianții fiind deștepți și prinzându-se repede că românul este mâncău, pac, își deschid repede prăvăliile, să mai cumpere românul ceva. O săptămână este liniște. Şi vine Anul nou nene. Şi românul începe să cumpere iar. Eh, dar parcă de data asta nu mai primează așa de mult haleala. Acum se merge mai mult pe mezelărie, răcituri. Şi pâine, multă pâine. Ah, da, și muștar. În preajmă de An nou se cumpără băutură. Că am uitat să menționez că românul este și mare băutor. Vin, bere, lichior, suc (pe ăla nu prea îl bea nimeni, dar să fie acolo), apă (nici aia nu este bună decât dacă iei vreo pastiluță pentru stomac, să mai faci ceva loc la niște haleală). Până și producătorii de reclame s-au prins că românul este mâncău fiindcă am văzut la televizor, chiar în mod repetat, o reclamă în care o doamnă bagă în ea de stinge și apare cineva care îi dă un hap, pentru ficat parcă. Nu vine nimeni să o bată pe spinare, "femeie, ho, oprește-te, nu mai băga în tine ca un porc la îngrășat înainte de Crăciun". Nu, vine cineva și îi dă o pastilă să mai poată să bage în burtică. Eh, și o zi este liniște. Sau mai nou jumătate de zi, pentru că am remarcat un fenomen ciudat în ultimii ani. Pe seară, pe toți românii ăștia mâncători și băutori, îi vezi la un bine cunoscut restaurant cu specific fast food. Asta pentru că nu este deschis Mall-ul pe 1 ianuarie. Pentru că pe 2 ianuarie să arunci un ac și nu ai unde în zona de luat masa. Te calci efectiv în picioare. Şi atunci vine întrebarea firească. De ce naiba cumpără românul atâta mâncare?!? Ce face cu ea? Provizii? O congelează dacă vine vreo foamete?

    Şi după ce se mai potolesc vreo săptămână, vine și Sf. Ion, sărbătoare importantă, ce-i drept. Statistica spune că ar fi vreo 2 milione de purtători ai acestui nume. Şi românul sărbătorește cum știe el mai bine: cu haleală și trăscău. Şi sărbătorește așa de temeinic că a doua zi la știri aflăm, surprinși de altfel, că toți românii cu simțul sărbătoresc mai dezvoltat, apelează într-o veselie 112, deranjați la stomăcel.

    Şi trece și 7 ianuarie și românul se potolește. Mai are ceva răgaz până la 1 mai. Pe urmă își încarcă bateriile până la Crăciunul următor. Dar am senzația că la un moment dat furia aceasta a cumpărăturilor de sărbători se va potoli pentru că românul va învăța că nu are decât o singură burta și că sărbătorile reprezintă ceva mai mult decât burta aia plină.