Kate Morton - Orele îndepărtate

    Într-o minunată zi de duminică în care am reușit să fug puțin de acasă fără bărbat și fără copil și în care am ajuns la librăria Cărturești, am găsit două cărți de Kate Morton, Orele îndepărtate și Casa de lângă lac. Celei de a doua nu i-a venit încă rândul, am un teanc care așteaptă să fie citit. Însă am terminat-o destul de repejor pe prima, Orele îndepărtate, în primul rând pentru că e o carte care prinde de la primele pagini și în al doilea rând pentru că am dezvoltat o pasiune pentru cărțile scrise de englezoaice, despre Anglia, atmosferă, locuri pe care mi le pot imagina cu ușurință. Bine, pasiunea asta nu e tocmai nouă, m-a mai lovit acum ceva ani, pe vremea în care citeam celebrele romane ale lui Jane Austen, Charlotte Brőnte și Emily Brőnte. Când eram adolescentă dragostea ideală era reprezentată de dragostea personajelor din La rascruce de vânturi. Am crescut, mi-am dat seama că dragostea nu e chiar așa, însă atmosfera din romanele englezești îmi place și astăzi teribil de tare.

    Așa că nu am ezitat când am achiziționat cele două romane ale lui Kate Morton. Orele îndepărtate e o poveste de dragoste, mister, trădări, o întrepătrundere a trecutului și prezentului, în care nimerește, poate din întâmplare sau ca mână a destinului, tânăra Edie Burchill. În urmă cu aproximativ 50 ani, mama lui Edie Burchill ajunge la un castel din apropierea Londrei, după o inițiativă a autorităților engleze de a salva copiii Londrei de la un eventual atac antiaerian, inițiativă lăudabilă, având în vedere cu ce se confruntase Londra în timpul celui de al doilea război mondial. Și mica Meredith, mama celei ce va deveni, cum am numit-o mai sus, mâna destinului, are șansa de a fi adăpostită într-un castel celebru, proprietate a unui renumit scriitor, scriitor ce a marcat copilăria și adolescența atât a ei înseși cât și, peste ani, a fiicei sale. Petrece o perioadă, scurtă, ce-i drept, a vieții sale la castel, perioadă ce își pune amprenta asupra sa, în așa fel încât, destinul face ca Edie, fiica sa, probabil ca să închidă un cerc ce trebuia închis, ajunge la același castel, cu totul întâmplător, întâlnindu-se astfel cu cele trei fete ale decedatului scriitor, fete ce ascund o sumedenie de secrete, aparent unele dintre ele extrem de întunecate. Astfel Edie se vede prinsă într-o poveste greu de descifrat, protagoniste fiind, cum am spus, cele trei fete, Percie, Juniper și Saffy Blythe, totul în atmosfera sumbră și apăsătoare a castelului, acum ajuns o ruină. Ajutată de un vechi jurnal al mamei sale, făcând cercetări asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla la castel în anul 1941, Edie ajunge, fără voia ei, detectivul care face lumină în povestea aceasta atât de stranie, căci romanul e plin de semne de întrebare, e un amestec de aventură, suspans, iubire, puse laolaltă într-un mod armonios.

    Personajele sunt de o complexitate și putere extraordinară, care ascund niște secrete absolut uluitoare. Oscilezi între personaje, nu știi exact pe cine ai vrea să îndrăgești, pe puternica, hotărâta și stabila Percy, pe Saffy cea umană ce are grijă de toată lumea, chiar cu sacrificiul iubirii ei și a vieții personale sau pe excentrica Juniper, cu pletele ei blonde, irezistibilă în nebunia ei. Și pe măsură ce citești și te apropii de sfârșitul cărții stai și te întrebi dacă îți mai place, de fapt, de vreuna dintre ele, căci fiecare ascunde câte ceva, ceva care să te facă să te întrebi unde e de fapt adevărul. Și ca orice roman de mister care se respectă, evident că răspunsul e aflat abia la sfârșit, intuiești câte ceva din ce s-ar fi putut întâmpla, însă deznodământul e destul de surpinzător. Nu aș vrea să stric surpriza acestui roman atât de plăcut, tocmai bun de citit alături de o cană cu ceai și miere, în acest noiembrie destul de plicticos, ca de altfel orice noiembrie. Cu siguranță vă veți îndrăgosti de atmosfera castelului Midelhurtst, de grădinile sale și de șanțul de apărare, acum astupat, care poate ascunde câte și mai câte.