A murit un Om

    A murit un Om și odată cu el au murit demnitatea, omenia și dreptatea. Nu, nu au murit demnitatea, omenia și dreptatea neamului romanesc, ci a clasei politice. Căci trag speranță că neamul românesc mai e încă demn și bun și drept. Și dacă stau să mă gândesc mai bine cred că demnitatea și omenia clasei politice au plecat cu trenul în 1948 când Omul a fost exilat și a lăsat în urmă numai scursuri în ceea ce privește viața politică. Demnitatea a vrut să vină în România după un regim despotic însă nu i s-a permis. Demnității i-a luat loc lipsa rușinii, prostia, tupeul, ignoranța și lipsa valorii. În momentul aflării morții Omului, a Regelui Mihai I, trebuie să recunosc, nu am simțit aceeași durere ca în momentul ceremoniei de înhumare. Când am aflat de momentul morții, probabil așteptat de unii din cauza vârstei și a procesului normal al omenirii, nu am fost atât de împietrită ca în ziua de 16 decembrie 2017. M-am pomenit plângând efectiv alături de mii de români, m-am pomenit covârșită de importanța momentului și covârșită de cruda realitate, aceea că România nu va mai da vreodată oameni politici de talia unora înmormântați la Curtea de Argeș.

    Nu am crezut că moartea și ceremonia trecerii în neființă a unui om, până la urmă necunoscut mie, îmi poate provoca asemenea durere. Demnitate este cuvântul care a caracterizat tot ceea ce s-a întâmplat de când Regele a murit. Demnitatea și frumosul au domnit peste coada întinsă pe kilometri întregi, coadă la care stăteai peste 8 ore pentru a aduce un ultim omagiu Omului Mihai. Demnitatea nu a încins spirite, unele deja încinse împotriva clasei politice actuale. Ceremonia de înhumare a Regelui Mihai I ne-a făcut să realizăm că suntem încă un neam, un neam ce nu ar trebui să fie călcat în picioare pentru interesele unora ce bagă adânc mâna în buzunarul țării, ce despăduresc abuziv țara, ce fac retrocedări pe bandă rulantă în urma unor mișmașuri ordinare. Neamul ăsta care nu vrea să se lase călcat în picioare a ieșit sâmbătă, 16 decembrie, în stradă, a ieșit în gări, a aruncat cu flori înaintea cortegiului funerar. Nu am crezut și nici nu m-am gândit de altfel că voi ajunge să trăiesc un asemenea moment în viață, trecerea în neființă a unui rege. A fost un moment absolut copleșitor, a circulat printre oameni o energie benefică nemaiîntâlnită. Nu am crezut că poporul românesc poate să rezoneze la o asemenea intensitate și iată că românii au surprins. Românii au plâns după Om, după Casa Regală, după trecut, după un viitor care ar fi putut arăta altfel dacă Omului Mihai i s-ar fi permis să își ia țara înapoi în 1990. Românii, unii dintre ei, au plâns din cauza alegerii ce au făcut-o imediat după 1989, alegeri ale căror consecințe le suportăm și astăzi și probabil le vom mai trage după noi mult și bine. Românii au plâns după un trecut frumos, după o țară bogată, deși un punct neînsemnat pe harta lumii, așezat strategic în calea puterilor lumii. Românii au plâns căci realizează că oamenii pot fi și altfel. Românii au plâns fiindcă nu mai au repere, valori și pe cineva căruia să i se alăture bucuroși.

    Oamenii, nu numai românii, simt nevoia să știe că aparțin unui neam, că sunt o unitate, ori asta nu se poate înfăptui decât dacă în fruntea unui neam stă un Om. Numai în contextul acesta se poate vorbi de patriotism, de onoare și de neam. Românii au plâns după o familie regală ce a înfăptuit un popor și un neam unitar, ca în 2017 să vină niște neaveniți și să dărâme tot ceea ce s-a făcut cu prețul unor sacrificii enorme. Românii au plâns după o posibilă sfărâmare a României mari, au plâns, unii cu tristețe, unii cu furie, unii resemnați, unii nostalgici. Însă în urma cortegiului funerar am mai văzut ceva, ca un firicel: am văzut o rază de speranță în copiii aduși acolo să învețe istorie. Am văzut copii de nici 10 ani învățați de părinți să îi păstreze o amintire lui Mihai I. Și am mai văzut că românii, cu condiția să aibă un ideal comun, o idee, pot face lucruri mărețe. Până în ziua de sâmbătă am crezut că românii sunt blazați și obosiți însă mă bucur să constat contrariul: românii sunt frumoși, buni și demni și scânteia din ei nu a murit. Regele a murit, Regele să trăiască in inimile și în conștiința românilor!