Instituția căsniciei

    Probabil visul fiecărei femei e să se vadă în rochie albă de mireasă, privind sfielnic sub voalul ivoriu. Multe au norocul sau nenorocul, nici nu știu, de a se vedea în postura aceasta. Numai că, pentru multe dintre ele, visul se spulberă repejor și ceea ce s-ar fi dorit a fi un vis frumos nu e decât un coșmar ambalat frumos în straie de nuntă. Așa că după ce e consumată toată iubirea constați amar că mai bine doar visai. Fiindcă instituția aceasta a căsătoriei a ajuns să fie pusă pe un piedestal și, am senzația, că nejustificat. În numele căsătoriei sunt comise niște abuzuri îngrozitoare, în numele căsătoriei femeile sunt capabile să suporte niște lucruri incalificabile, în numele căsătoriei oamenii își sacrifică viețile. Există foarte puține cupluri cărora căsătoria și actul cu pricina le priește într-adevăr și pot spune cu mâna pe inimi că și-au găsit adevărata menire în viață prin căsătorie. Există foarte puține cupluri care rezonează în așa fel încât căsnicia este fericirea supremă. Numai că fericirea supremă prin intermediul celeilalte persoane se poate înfăptui și fără a semna un act de care nici nu e nevoie de fapt. Ne aruncăm în relații sperând că sunt pentru veșnicie numai că, din păcate, și căsniciile sunt efemere în ziua de azi. Cred că cel mai corect ar fi ca oamenii să aibă relații fără a se căsători, oamenii pot trăi împreună la fel de bine, dacă nu chiar mai bine, și fără să semneze un act care va aduce poate mai multe belele decât fericire.

    În momentul în care nu mai există nici o urmă de comunicare cu partenerul, când simțiți că nu mai e iubire, când sunt la mijloc reproșuri, certuri, ba mai mult, chiar bătăi și injurii, cred că cel mai sănătos ar fi ca partenerii să își poată strânge mâna fără a mai implica justiție, partaje, înfățișări la tribunal, notar sau starea civilă. Ar fi o economie serioasă de bani și nervi. Nu mai merge relația? Asta e. De ce trebuie să mă consilieze mediatorul Ionescu în ceea ce privește căsnicia mea, în condițiile în care habar nu are cum mă simt. În preistorie nu se semna nici un act între parteneri și cred că trăiau la fel de bine împreună. Acum simțim că se pune presiune asupra noastră, dacă ești bărbat, ai trecut de 40 ani și nu ești însurat, fie ești homosexual, fie ești curvar, fie ești labil psihic. Dacă ești femeie și ești sărită de 35 ani și nu ți-ai pus pirostriile cu orice creștin, ești fată bătrână și ai avut ghinion. Ba pardon! Cred că ești mai norocos dacă nu te căsătorești decât a te căsători cu un partener total nepotrivit și să ajungi la divorț în mare parte din cazuri, căci sunt statistici realizate conform cărora mai bine de jumătate din cuplurile căsătorite ajung la divorț. Cred că realitatea e mult mai sumbră însă, cred cu tărie că există mult mai multe cupluri care ar recurge la acest act dar există copii la mijloc, există proprietăți sau bunuri în comun. Și atunci lumea stă și se complace într-o mocirlă fiindcă a preferat la un moment dat să semneze un act și să invite la o petrecere de nuntă peste 200 de nuntași. Cred că numărul divorțurilor a crescut și datorită faptului că femeile și-au câștigat independența financiară și nu mai sunt obligate să suporte orice imbecil numai pentru a fi căsătorite.

    Iar bărbații pot face lucrurile la fel de bine ca o femeie, căci rufele nu mai trebuie spălate la râu, cu 15 RON ai asigurat un meniu al zilei ce include ciorbă, felul doi, desert, ba chiar și un suc. Și, în ciuda faptului că oamenii sunt total independenți în ziua de azi, în ciuda tuturor tentațiilor sexuale ce apar de ambele părți, în ciuda faptului că numărul divorțurilor crește alarmant, lumea încă semnează niște hârtii. Vrei nuntă? Du-te dom'ne în fața lui Dumnezeu, în aer liber sau în biserică dacă așa îți e voia, îmbracă rochie de mireasă dacă asta îți e pe plac, dar nu îți îngrădi libertatea cu o hârtie la starea civilă. Căci e posibil să nu meargă. Și atunci veți regreta amarnic. Ori dacă te iubești fără nici un act despărțirea e mai facilă, mai ușor de îndurat fără a fi nevoie de tot frecușul birocratic. Da, probabil o să îmi spuneți că dacă sunt copii implicați nu e chiar așa ușor. Ba da, copiii pot crește la fel de bine și fără ca părinții să fie căsătoriți legal. Ba mai mult, un copil va suferi de două ori mai rău dacă își va vedea părinții prinși între certuri la tribunal decât dacă ar asista la o despărțire civilizată care să nu implice termene și judecăți. Eu sunt căsătorită dar dacă ar trebui să o iau de la capăt aș spune pas acestui pas.