Posted by / joi, 6 septembrie 2018 / Niciun comentariu / , , , , , , , , ,

NU live-ului la volan


    Trăim în epoca tehnologiei și aș putea spune că asta aduce nenumărate beneficii. Ne bucurăm de tehnologie în domeniul medical, artistic, științific. Dar epoca aceasta a tehnologiei aduce cu ea și o dorință de expunere nemaipomenită. Odată cu dezvoltarea tehnologiei se dezvoltă și rețelele sociale, celebrul Yahoo Messenger își dă obștescul sfârșit și dorim din tot sufletul ca zeci, dacă nu mii de oameni, să afle ce facem în fiecare secundă a existenței noastre. Publicăm astfel, în mediul virtual, poze din vacanțe, locații, felurile de mâncare preferate, marca de pantofi preferată, ba chiar poze din intimitatea băii, selfie-ul pare deja învechit, există chiar tutoriale, ghiduri de realizare a unei poze perfecte. Numai că aceasta expunere excesivă aduce după sine și pericole. Lăsând la o parte faptul că unii infractori pot părea interesați de viața noastră socială, noi înșine avem tendința de a ne provoca un rău, cu singurul scop de a părea mai interesanți și mai rebeli. Astfel, nu înțeleg absolut deloc fenomenul acesta al filmării la volan.



    Presupunând că s-ar fi filmat vreun celebru pilot de raliu sau ar fi fost prezentată vreo mașină în testare sau protagonistul filmării ar fi realizat un film, vreo campanie, vreo reclamă, poate că filmarea la volan ar fi fost de înțeles. Dar, sub nici o formă nu pot pricepe, de ce niște papițoi care și-au achiziționat, fie o mașină gata de trimis la casat, adusă taman din Anglia, și aia, evident, cu volan pe dreapta, fie un BMW negru cu numere de Bulgaria, ar putea face o filmare atât de extraordinară încât să rupă gura întregii lumi virtuale. Ce nu mai înțeleg? De ce s-ar filma la volan, în timp ce conduce cu 100 km/oră, un june de 40 ani, conducând o dubiță în care cară marfă pentru patron. Am mai văzut un filmuleț în care șoferul filma pasagerii microbuzului dansând manele. Și asta în timpul mersului. Lăsând la o parte inconștiența pasagerilor dansatori, comportamentul șoferului, conduita acestuia ar fi trebuit să fie alta. Eh, nu. Dânsul îi filma, o mână o ținea pe volan, o mână pe telefon, să vadă toată Ialomița ce frumos dănțuiesc pasagerii. Zilele trecute, niște băietani, posesori de permis de mai puțin de un an de zile, și-au filmat propriul accident. Oameni buni, opriți filmarea asta, nu interesează absolut pe nimeni nici că mergeți cu 250 km/oră, tot așa cum nu interesează pe nimeni nici dacă ați merge cu 15km/oră. Pur și simplu ne lasă rece. Pe toți. Cred însă că aș aprecia mai tare dacă aș afla că ați mers regulamentar, conform legii. Bun. Și să spunem că totuși ai vrea să te filmezi în timp ce conduci un cazan de mașină. Dar nu îmi pune mie în pericol viața. Nu pune în pericol nici viața copilului meu pentru că ești tu un cretin inconștient și vrei să afle toți vecinii tăi din Dâmbovița că ai luat tu un viraj cu 10 km/oră mai mult decât ai fi avut voie. Eu, șofer responsabil, care țin la viața mea, nu vreau să fiu rănit sau să crăp din cauza inconștienței și prostiei tale. Dacă vrei live la volan, du-te pe câmp, mergi în pădure, fă filmarea mult mai palpitantă și condu printre copaci.



    Ia vezi, te pricepi la treaba asta? Și poate așa va fi și cineva interesat de filmulețul tău stupid. Nu cred însă că numai românii sunt campioni la sportul acesta și cu siguranță nu l-am inventat noi. Am auzit că autoritățile ar vrea să interzică acest fenomen, numai că e cam greu de pus în practică. Cred că singura soluție ar fi ca cei ce sunt responsabili de actualizările și de mentenanța aplicațiilor și rețelelor sociale, să nu mai permită absolut nici o filmare de nici un fel, căci nu poți să aplici un filtru al filmărilor. Sau poate ar merge, căci așa cum Facebook te condiționează să postezi un anume conținut, probabil ar putea fi oprite și filmările acestea ucigașe și sinucigașe. Așadar, draci teleormăneni, bucureșteni, ialomițeni, moldoveni și ardeleni, indiferent din ce parte a patriei sunteți, opriți-vă din a va filma la volan. Repet, insist chiar, nu interesează absolut pe nimeni nici pe ce parte a drumului conduceți, nici în ce zonă, nici ce manele se aud în fundal. Dar, aș vrea să cred că vă interesează să ajungeți sănătoși și, de ce nu, întregi la destinație, căci, eu una, nu vreau să mor fiindcă ai avut tu o clipă de neatenție și ai scăpat volanul, având ochii ațintiți la telefon, încercând să te filmezi.
Distribuie:
Tags : , , , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole recente

[3][recent][recent][Articole recente]

Cele mai vizualizate articole

Facebook

De citit

[4][promovate][featured]