Cum m-am lăsat de fumat

    Cum m-am lăsat de fumat? Iată așa, pur și simplu. Într-o bună zi m-am trezit că îmi doresc să fiu nefumătoare. Și pe data de 6 mai am încetat să mai fumez. Și din acel moment buzele mele fine nici nu au mai atins vreun muștiuc de țigară. Nici nu îmi mai doresc să o fac vreodată. Se spune că un fumător va încerca de câteva ori să renunțe înainte de a lăsa la o parte viciul ăsta păcătos. Am încercat și eu, ca atâția alții, ba de la 1 ianuarie, ba de la fiecare dată de 1 a lunii, ba în fiecare zi de luni, ba la fiecare solstițiu sau echinocțiu. Pur și simplu nu îmi ieșea. În ciuda faptului că poate fumam o noapte întreagă într-un periplu prin cluburile din București, a doua zi o luam vitejește de la capăt și primul lucru pe care îl făceam în momentul trezirii era acela de a-mi turna o cafea cu lapte, fără zahăr și a aprinde o țigară. Vreo 20 ani am făcut treaba asta. Primii cinci ani am fumat mai cu măsură, de rușinea părinților mei, deși erau fumători și ei. După vreo cinci am m-au lăsat în pace și nu am mai avut stavilă. Mă uit în urmă și în aproape 20 ani de fumat nu am vreo poză în care să nu fiu prinsă cu țigara în mână.

    Fumam într-una: la cafeaua de dimineață, în drum spre locul de muncă, la locul de muncă, în drum spre casă, în casă, în club, în restaurant, căci am fost fumătoare pe vremea în care se fuma temeinic în locurile publice. Dar sunt convinsă că, dacă în momentul actual aș mai fuma, asta nu m-ar împiedica să ies și să îndur frigul iernii pentru a trage un fum. Și patronii de cafenele și restaurante s-au pliat imediat, au pus la dispoziția clienților pături, încălzitoare, calorifere. Deci pe 6 mai 2013 m-am hotărât să nu mai fumez. În prima zi am avut la îndemână niște pastile de gumă cu nicotină. Am molfăit una timp de 15 minute după care mi s-a pus un nod în gât, nu știu ce s-a petrecut însă nu am mai putut respira, nu s-a îmbunătățit situația decât în momentul în care am aruncat cât colo guma. Ce m-a ajutat extrem de tare în acest proces a fost sportul. Devenisem dependentă de un mod de viață sănătos, fără excese și începusem să fac sport la modul extrem. Probabil aceasta a ajutat și la eliminarea toxinelor într-un ritm mult mai alert, pe lângă băutul unor cantități enorme de apă. Cu totul întâmplător am ales o sală de sport destul de departe de casă, drumul până acolo luându-mi destul de mult și reducând astfel timpii morți în care poate mi-aș fi putut dori să fumez. Dar, cum suma viciilor este constantă, am înlocuit țigara cu cafeaua, încă beau cantități mari de cafea. Lucrul extrem de interesant a fost că nu mi-a lipsit țigara în sine, deși am înțeles că dependența de nicotină trece după aproximativ 3 săptămâni. Ce mi-a lipsit era tabietul, mimica, găsirea unei noi activități mâinilor mele atât de obișnuite să țină țigara, a lipsit faptul că eu știam că trebuie să fumez în momente specifice ale zilei. Am supraviețuit miraculous chiar și unei ieșiri de noapte la nici 3 zile după ce lăsasem fumatul.

    Poate a fost destinul, poate trebuia să mă fi lăsat de fumat, nu știu, însă la 6 luni după ce am renunțat am rămas însărcinată și nu am putut decât să aplaud decizia luată în luna mai, căci nu știu dacă aș fi putut să renunț însărcinată fiind. După umila mea părere, căci știu că nu e ușor să te lași, cel mai potrivit mod de a renunța este de a renunța brusc, fără să ne amăgim că mai fumăm doar zece țigări, doar 4 sau chiar una. Nu vom face decât să întreținem dependența de nicotină. Cele mai grele vor fi primele trei săptămâni până la trei luni, când e momentul deprinderii unui obicei nou. Trebuie găsită o activitate care să ia gândul de la fumat și e necesar a nu se înlocui țigara cu ronțăiala, căci la primele kilograme acumulate nu veți face decât să vă întoarceți la țigară. Cu siguranță se poate și spune asta o persoană care ajunsese să fumeze, uneori, și 4 pachete de țigări într-un interval de 24 ore. Da, se poate, numai că, probabil, este un timp potrivit fiecăruia și dacă nu ați reușit o dată, nu renunțați, mai încercați, la un moment dat veți reuși.