Joaca de-a Dumnezeu sau cine suntem noi să judecam

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjlRV0c75nVkHV9DKcBjmniXzMI5pBeutm4QkCURIu8JT1Hk0tM9A6qMQeXgn0gZM9xps4nyJxvBquFFXAdNny3l2Li48ajLOHiaVJoDoJHb5OJloFTK0vGZ0xqU03y9ZvH0NEaxBnupHE/s1600/Joaca_de-a_Dumnezeu_sau_cine_suntem_noi_sa_judecam.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="420" data-original-width="740" height="181" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjlRV0c75nVkHV9DKcBjmniXzMI5pBeutm4QkCURIu8JT1Hk0tM9A6qMQeXgn0gZM9xps4nyJxvBquFFXAdNny3l2Li48ajLOHiaVJoDoJHb5OJloFTK0vGZ0xqU03y9ZvH0NEaxBnupHE/s320/Joaca_de-a_Dumnezeu_sau_cine_suntem_noi_sa_judecam.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În mod surpinzător săptămâna trecută am văzut un film. Spun în mod surprinzător fiindcă momente de genul acestuia sunt extrem de rare, adorm, ori odată cu copilul ori, de cele mai mule ori, chiar înaintea lui, copleșită de căldura cu care mi se bagă în suflet. Și caut ca atunci când văd un film să fie măcar unul bun care să nu mă dezamăgească. De data aceasta a fost The Shack, Cabana, avându-l ca protagonist pe Sam Worthington, îl știți cu siguranță din Avatar. Pe scurt, personajul principal, are parte de o dramă cumplită în viață, mezina familiei este răpită și ucisă. Din momentul acela, șubreda relație pe care o avea cu Dumnezeu, slăbește până la a deveni inexistentă. De înțeles, ar spune unii, condamnabil, ar spune alții, căci tocmai în momente ca acestea e bine să îl ai pe Dumnezeu alături și în suflet. Mack, eroul nostru, e supărat pe viață, pe societate și, cel mai important, e supărat pe Dumnezeu. Și, într-o zi, primește un bilețel misterios prin care este rugat să se întâlnească chiar cu Dumnezeu. Hai să nu o luăm chiar ad litteram și să ne întrebăm de câte ori am fost puși și noi în situația de a ne întâlni cu Dumnezeu. Poate părea bizar însă o facem mult mai des decât ne dăm noi înșine seama. În ciuda scepticismului său se duce totuși la nemaipomenita întâlnire unde are parte de niște experiențe ce îl determină să facă pace atât cu el însuși cât și cu divinitatea.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Procesul nu e ușor, încercările sunt grele, el învață să ierte și să nu mai judece, rolul acesta nerevenindu-i lui. E de prisos să spun că am plâns mai bine de jumătate din film, poate fiind și eu ceva mai ușor impresionabilă. Filmul acesta m-a pus pe gânduri în sensul că noi, simpli indivizi nu avem nici o putere de a judeca. Nu avem căderea de a judeca nici oameni, nici situații, nu avem căderea de a judeca nimic pe lumea acesta, căci nimic nu e ceea ce pare. Noi vrem să fim judecătorii lumii ăsteia și avem un sistem propriu de valori care ne spune ce e bine și ce e rău. Numai că este practic imposibil să dai dovadă de obiectivitate, neavând toate datele problemei. Judecăm un om pentru că este alcoolic, bătăuș sau rău neștiind de fapt că, poate, la baza alcoolismului este moartea unui copil, o boală, probleme financiare. Judecăm un om pentru că este violent neștiind că poate atunci când era copil a fost bătut extrem de tare de către părinții săi și nu i s-a oferit nici o dovadă de iubire. Unii vor spune că nu e chiar așa, că e doar responsabilitatea individului în cauză și e dovadă de slăbiciune să nu îți ții în frâu anumite porniri. Numai că eu nu cred că e chiar așa. Cred că sunt niște lucruri mai presus de noi, lucruri ce ne guvernează viețile, fie că sunt moșteniri genetice, chimie sau dispunerea neuronilor în creier. Și mai cred că e extrem de important să ne vedem de viețile noastre fără a condamna, judeca sau emite păreri. Repet, nu e treaba noastră să fim arbitrul acestei lumi, nu e treaba mea să spun că ăla de lângă mine e prost sau nu. Știu că și eu cad în acest păcat de foarte multe ori, poate nu cu rea voință, poate pur și simplu ca bârfă, la nivel conversațional.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Însă ar trebui să nu mai fac asta pentru că nu e treaba mea să decid dacă ăla e prost sau ce stă la baza prostiei sale. Poate părinții săi nu au putut să îl educe mai bine, fiind ocupați să îi asigure pâinea cea de toate zilele. Și treaba e că vom fi și noi judecați în aceeași măsură în care am judecat pentru că intervine aici dreptatea aceea divină ce se manifestă sub forme atât de variate. Hai să ne vedem de farfuria noastră și să nu mai tragem cu ochiul la altul, acuzându-l de fel și fel de lucruri, mai ales că, de cele mai multe ori, judecăm tocmai oameni care nu ne influențează cu nimic viața. Judecăm la o primă vedere dacă oamenii sunt grași, dacă au păr sau nu, dacă își rod unghiile, judecăm situația financiară și alegerile sentimentale ale semenilor noștri fără a ști nici măcar o sutime din ceea ce se întâmplă în sufletul oamenilor. Nu suntem Dumnezei, suntem toți oameni și nici un om nu ar trebui supus judecății de către alt om care are o putere atât de mică în fața divinității.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

bilețel misterios, divinitate, Dumnezeu, indivizi, întrebam, judecam, moșteniri genetice, nivel, părinți, proces, rea voință, utile

Joaca de-a Dumnezeu sau cine suntem noi să judecam

    În mod surpinzător săptămâna trecută am văzut un film. Spun în mod surprinzător fiindcă momente de genul acestuia sunt extrem de ra...

Iar şi iar, România

<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <span style="mso-spacerun: yes;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiW7jlwV1F31XgFa3dlK0nSN-U1KEt3fY7gdLUvCwm9-AZADYDA2iPqtesCz5mvWogezqgWVBMdZ35pUxAzrHAfxH0K_yBizhhuRxTlz0gpbix6bQO5w2AxEEFf0XQ7Gh4zRCig8dDcab3t/s1600/NTkwJmhhc2g9MDFkNWUwNGI1MDA0YzYyNWNkMTJjZjBmMzdiZjEzY2Y%253D.gif" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="189" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiW7jlwV1F31XgFa3dlK0nSN-U1KEt3fY7gdLUvCwm9-AZADYDA2iPqtesCz5mvWogezqgWVBMdZ35pUxAzrHAfxH0K_yBizhhuRxTlz0gpbix6bQO5w2AxEEFf0XQ7Gh4zRCig8dDcab3t/s320/NTkwJmhhc2g9MDFkNWUwNGI1MDA0YzYyNWNkMTJjZjBmMzdiZjEzY2Y%253D.gif" width="320" /></a></span></div>     Alegerile parlamentare au trecut așa cum au trecut și alegerile locale iar România a redevenit roșie. Avem parlamentari noi, miniștrii noi iar acum urmează schimbarea ambasadorilor, prefecților și a directorilor care conduc diferitele instituții ale statului (regii, instituții de învățământ, spitale, aziluri, departamente ministeriale, administrații fiscale…). Cu siguranță în acest moment nu mai contează capacitățile manageriale ale deținătorilor acestor posturi ci doar încrederea pe care PSD o are în aceștia. Drept urmare cei care nu fac parte din marea familie PSD vor fi nevoiți sau siliți să plece. Eventual aceștia trebuie să regrete amarnic lipsa unui carnet de membru de partid. <span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Avem și un program strict de guvernare semnat Liviu Dragnea care încet, încet prinde contur. Tot încet, încet PSD începe să dea vina pe greaua moștenire lăsată de tehnocrați. Sinceră să fiu nu am încredere în acest program de guvernare  și nici măcar nu mai sper că viața românilor se va schimba în bine tot cu aceștia la putere (aici ma refer la PSD și  acoliții lor dar și la migratorii partidelor). Pentru mine ceea ce a făcut PSD în țară până acum este suficient.</div> <br /> <div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">     Până în acest moment este partidul care a stat cel mai mult la putere deci a avut cele mai multe șanse pentru a demonstra ce poate. Membrii PSD au avut în mâinile lor o țară fără datorii dar cu oameni săraci, visători și obișnuiți să primească fără prea mult efort atât cât au nevoie să nu moară de foame sau frig. Au câștigat alegerile de cele mai multe ori făcând promisiuni și răsplătindu-și votanții cu mărirea salariului minim, mărirea punctului de pensie sau eliminarea/scăderea unei taxe fiscale/nefiscale și ne spunând că aceste lucruri se înfăptuiesc doar cu scumpirea utilităților, creșterea costurilor, scumpirea carburanților sau introducerea unor alte taxe fiscale/nefiscale. Acești alegători au îmbătrânit visând la o viață mai bună și au predat visele lor propriilor copii. Mulți dintre acești copii sunt la mila statului. Aceștia au școli fără dascăli devotați, spitale fără medici sau fără personal suficient și cu o dotare necorespunzătoare prezentului, reprezentanți prea ocupați pentru problemele lor și toate acestea pentru ca nu sunt bani. Niciodată nu au fost bani suficienți pentru instruire și pentru creșterea nivelului de trai la nivel de țară, pentru că România doar a oferit pentru a ține gurile ocupate și nu a produs sau nu a cerut ceva la schimb, România a vândut cam tot ce avea pe nimic sau la fier vechi, România nu a construit pentru societate, România nu și-a educat copiii în spirit civic, România nu și-a apreciat valorile, România a crezut în promisiuni și și-a făcut speranțe.<span style="mso-spacerun: yes;">  </span>Cel mai recent exemplu de promisiune este primarul Gabriela Firea care de 3 zile promite eliberarea de zăpadă a trotuarelor cu ajutorul pușcăriașilor voluntari și a jandarmilor, și ei tot voluntari. Tot Doamna primar care a decis de la sine putere că școlile și grădinițele din București și Ilfov sunt închise până luni de parcă iarna a venit de nicăieri și suntem toți surprinși că este frig în luna lui Gerar. Doamna primar trebuia să îi învoiască și pe părintii acestor copii de la munca pentru că așa ar fi dovedit că este alături de locuitorii din București și Ilfov. Cea mai iubită familie a PSD, respectiv Firea-Pandele decide printr-un singur glas iar în curând decide pentru toată România și nimeni nu se supară că-și asumă astfel de decizii. Aşa acționează PSD. Vorbesc tare, mult, mereu cu audienţă, lasă impresia falsa a implicării. Câtă bunătate pe Doamna primar care a împărțit haine și mâncare la Gara de nord din banii municipalității. Iar dacă mă gândesc la nivel de țară se întâmplă la fel, conducătorii au impresia că în clipa în care ies în fața presei cu un castron plin cu mâncare și o pătura problemele pe timp de iarna s-au terminat. De fapt revin, România nu are bani, România are bani doar pentru aleșii poporului care-și fac campanie tot pe banii României. Doar conducătorii pot avea sistem sanitar și de învățământ pentru copiii lor la standarde înalte, doar aceștia pot aprecia valorile, doar ei pot arăta că au spirit civic și respect pentru semeni, doar ei pot să-și înfăptuiască visele și ceva în plus, doar ei pot schimba regulile jocului în favoarea lor, restul este România. O Românie unde fiecare încearcă să îi ofere medicului o atenție și să spere, o Românie unde educatoarea, îngrijitoarea sau învățătoarea trebuie să primească ceva pentru ca cel mic să beneficieze de un pic de atenție, o Românie unde preotul nu te îngroapă dacă ești sărac și nu ai achitat în plus peste taxa stabilită de Biserică, o Românie unde legile se schimbă peste noapte, o Românie în care te mândrești că ți-ai bătut nevasta, copiii sau animalele din preajmă, o Românie care este aceeași iar și iar...</div> <div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <br />     ...dar mai sunt printre noi și oameni devotați României, oameni care strâng ban cu ban pentru a ajuta un caz social, oameni care dau meditații gratis, doctori fără de arginti, preoți cu sutane peticite și multe, multe ONG-uri care au în spate oameni simplii... chiar nu bănuiesc ce s-ar întâmpla cu România dacă ei nu ar fi existat!<br /> <br /></div>

bani, bucuresti, foame, gabriele firea, ilfov, Liviu Dragnea, ministrii, nivel, ong, preoti, primari, promisiuni, realitatea zilei, români, România, saracie, tara

Iar şi iar, România

    Alegerile parlamentare au trecut așa cum au trecut și alegerile locale iar România a redevenit roșie. Avem parlamentari noi, miniștri...