Cum se pierd tradițiile de paște

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhNVX9tOrKcL9z4UmfAufvej-E3_fr2LX8z8DKKctVk7qH1ymKFLdDYb3bPTrLE5WjIKBwc882G7lhQmEUlCnG8YmXxXlN5IPY5CEEPYlbJ-qJ065JW8DElT6uA1eikBVosCS6y2BzUF6o/s1600/Cum_se_pierd_traditiile_de_paste.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="206" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhNVX9tOrKcL9z4UmfAufvej-E3_fr2LX8z8DKKctVk7qH1ymKFLdDYb3bPTrLE5WjIKBwc882G7lhQmEUlCnG8YmXxXlN5IPY5CEEPYlbJ-qJ065JW8DElT6uA1eikBVosCS6y2BzUF6o/s320/Cum_se_pierd_traditiile_de_paste.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Acum câțiva ani, pe vremea în care eram adolescentă, recunosc că așteptam cu mare nerăbdare momentul venirii nopții de Înviere, nu dintr-un sentiment foarte mare de pietate, ci pentru că era singura noapte în care aveam voie să stau afară până târziu în noapte, sub pretextul aducerii luminii în casă. Cu siguranță părinții mei știau că e un tertip ieftin însă închideau indulgenți ochii la această escapadă anuală a mea. Întotdeauna se prelungea luarea luminii, intervenea mereu câte ceva, așa încât mă prindeau zorii până ajungeam duminică dimineață acasă. Sunt convinsă că la fel fac și adolescenții de azi, doar dacă nu cumva au o mai mare libertate decât au avut cei din generația mea. Cu timpul am câștigat un oarecare sentiment de religiozitate și am început să merg la biserică în noaptea de Înviere din cu totul alte motive. Nu știu însă câţi oameni, cel puțin în orașele mari, mai păstrează acest sentiment. Pentru că am convingerea că tradițiile și motivele pentru care sărbătorim Paștele se pierde undeva între serviciu și drumul spre casă. Tradițiile de Paște au tendința de a deveni doar comerț, tradițiile au tendința de a se pierde undeva în coșul iepurașilor de Paște, printre ouă de ciocolată și cadoul copilului cât mai consistent. Dacă în orașele mai mici spiritul acesta pare a se mai păstra pentru o vreme și gospodinele încă deretică cu aceeași râvnă ca pe vremea bunicii, în orașele mari lucrurile nu stau tocmai la fel. Și cred că și în locurile de dimensiuni mai mici nu va mai domni multă vreme obiceiul acesta, urmașii celor ce urmează tradițiile sunt ei înșiși pierduți tot în coșul iepurașilor de Paște și ceea ce slăveau pe vremea bunicilor și părinților lor va deveni istorie. În orașele mari adultul e fericit că poate va primi o primă financiară, în cel mai fericit caz, în cel mai nefericit va primi doar salariul ceva mai devreme. În orașele mari adultul se gândește că poate pică Paștele mai aproape de 1 mai și prinde și el o mini vacanță pe Valea Prahovei. În orașele mari adultul nu mai are vreme de vopsit ouă, ci le cumpără la caserolă gata vopsite, dacă vrea își poate cumpăra chiar și de prepeliță, tot gata vopsite. Aici adultul nu prea mai face cozonac că îngrașă. Și dacă chiar vrea, fie îl comandă, fie îl cumpără de-a gata direct de la supermarket. Aici unii adulți a doua zi de Paște sunt direct în sala de sport pentru a pierde carbohidrații consumați în ziua de Paște. Cred că la biserică încă se mai merge, încă avem o frică ancestrală. E bine să mergem la biserică să luam lumină, altfel nu ne ajută Dumnezeu. Nu zic că nu e bine și așa dar din an în an cred că se va pierde adevărata semnificație a acestei sărbători. Adultul nu mai are timp și chef să mai creadă în niște valori atât de perimate pentru el, om modern. Timpul pentru reflecție, bunătate, omenie, introspecție e apus de mult în orașele mari. Paștele e doar un alt prilej pentru cadouri, să cumpărăm nașilor un coș din acela uriaș gata făcut, să achiziționăm vacanțe scumpe neapărat cu zbor charter, că nu mai putem ciocni un amărât de ou și în bucătărie, e musai să fie ciocnit în Tenerife. Altfel toate bune, toată lumea așteaptă să vină Paștele, ne întrebăm încă de prin februarie când pică Paștele anul asta. Dar de ce ne întrebăm?! Ah, da, că să știm când au copiii noștri vacanță și noi, bineînțeles. Cu siguranță nu toți adulții din marele orașe fac așa fiindcă mă aștept să fiu contrazisă vehement că cutare și cutare nu fac așa. Evident că există numeroase persoane pentru care Paștele înseamnă cu totul altceva decât un grătar relaxat printre prieteni. Dar nu poate nimeni nega că, în aceeași măsură există și adulții de care spuneam. Nu afirm nici că cei ce sarbatoresc în felul lor ar fi niște oameni răi sau necredincioși. Spun doar că dinamica vremii e schimbată în așa măsură încât valorile sunt altele și obiceiurile schimbate sau revigorate, după cum vrea fiecare să vadă lucrurile. Sărbători fericite și Christos a înviat.</div>

adolescenta, bunatate, cosul iepurasilor, omenie, realitatea zilei, Tenerife, traditiile de paste, vacanta

Cum se pierd tradițiile de paște

    Acum câțiva ani, pe vremea în care eram adolescentă, recunosc că așteptam cu mare nerăbdare momentul venirii nopții de Înviere, nu di...