Inventarea minciunii

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgy0ujCDkNX2rt1rC-1uKF4GZ51NGBNJh25NcMkW6HM94MuWOzhDOcCSIoDLs9HlxMvwPIXVibgLdYLtwOxvtlrg6h_imGnX1qnCcGh1MTs-IZuu6N34O_3J88kGDLMDmPoO0svDvcPqQA/s1600/Inventarea_minciunii.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="391" data-original-width="400" height="312" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgy0ujCDkNX2rt1rC-1uKF4GZ51NGBNJh25NcMkW6HM94MuWOzhDOcCSIoDLs9HlxMvwPIXVibgLdYLtwOxvtlrg6h_imGnX1qnCcGh1MTs-IZuu6N34O_3J88kGDLMDmPoO0svDvcPqQA/s320/Inventarea_minciunii.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Mă gândeam zilele trecute că lumea ar fi mult mai bună și mai frumoasă dacă am spune numai și numai adevărul și nu am mai fi atât de ipocriți, mințindu-ne într-una unii pe alții. Acum câțiva ani am văzut un film chiar cu acest titlu, Inventarea minciunii. Cam obscur, nu o capodoperă, însă extrem de amuzant, în care protagoniștii, pur și simplu, nu știau să mintă. Și lumea era mulțumită, nici prin cap nu i-ar fi trecut cuiva să se supere dacă ar fi fost numit gras, prost sau lipsit de talent. Beneficiile ar fi enorme, începând cu viața sentimentală până la cea politică. Nu ai chef să mergi azi la serviciu? Nimic mai simplu. Pui frumos mâna pe telefon, suni șeful și îi spui că azi nu ai chef să te scoli din pat pentru că ai avut o noapte cam încărcată. Șefului nu îi va conveni, cu siguranță, dar măcar ai conștiința liniștită. Ai un șef de-a dreptul idiot? În cazul acesta știe toată lumea că situațiile nu sunt nicidecum singulare.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Dacă ai un șef idiot tot ce trebuie să faci este să îi comunici senin treaba asta. Nici în cazul acesta nu va fi chiar mulțumit, e posibil să se lase chiar și cu o demisie dar, la fel ca în cazul precedent, ești liniștit și mulțumit că ai spus ce aveai pe suflet. O altă situație cu care te poți întâlni e aceea în care cunoști un posibil partener. Nu ești prea încântată sau încântat de el, dar e sâmbătă seara, toți amicii tăi au treabă și nu poți plânge pe umărul lor, așa că ieși și tu cu cine s-a nimerit, că poate s-o lega totuși ceva, ceasul biologic începe să ticăie și nici nu ai altceva mai bun de făcut. Te duci chiar în scârbă la întâlnire, nici măcar nu te prefaci că ești interesat/ă de persoana din fața ta și nu faci asta special, ci pur și simplu pentru că nu cunoști arta disimulării, a minciunii. Îi comunici partenerului de cafea că abia aștepți să ajungi acasă și că ați ieșit împreună doar pentru că te plictiseai. Mi se pare un act plin de corectitudine, nici o parte implicată nu își face iluzii că relația va duce mai departe. Îți place o femeie extrem de tare dar tot ceea ce dorești de la ea e o relație sexuală? Îi spui asta și femeia poate accepta sau nu, în funcție de chimia dintre voi. Nici în cazul acesta nu ar trebui să intervină ranchiună sau resentimente. Poate și o femeie să aibă aceeași nevoie însă îi va fi rușine să comunice asta bărbatului. Presupunând că am fi în situația de a spune numai adevărul, tot ce ar avea femeia de făcut va fi să îi spună omului că și-l dorește ca amant. Sunt absolut convinsă că bărbatul va fi mai mult decât fericit. Pardon, orice bărbat va fi mai mult decât fericit. Vin alegerile, începe campania electorală. Promisiuni, minciuni, vorbe mari, nu se înfăptuiește nimic. Ar fi mai mult decât moral dacă candidații ar avea bunul simț de a nu spune nimic.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Ideal ar fi să spună verde în fața că oricum nu vor face nimic, nu vor mări nici un salariu, nu vor face nici un spital, nu vor face drumuri, școli, biblioteci. Tu, ca alegător, vei vota pe cel ce crezi că va fura mai puțin sau nu va fura chiar deloc, deși situația asta e cam improbabilă în România. Nu ar fi viața mult mai simplă și mai frumoasă? Nu am mai fi împovărați de o conștiință încărcată, nu am mai cunoaște ce e aia remușcare, vinovăție. Cu o singură condiție, bineînțeles, adevărul să poată fi acceptat cu seninătate. E de preferat să îmi spună cineva că sunt prost și să iau măsuri în sensul acesta, să citesc mai mult, să mă informez mai mult, să fac vreun curs de instruire, decât să fiu mințit în față și să persist în prostia mea. Eu, din fericire, am ajuns cumva la un nivel și la o vârstă la care îmi permit, doar uneori, ce e drept, să spun adevărul gol goluț, în loc de a rosti o minciună frumos cosmetizată, căci, indiferent sub câte straturi o ascunzi, o minciuna tot o minciună va rămâne. Recomand liniștii dumneavoastră sufletești să faceți asta din când în când, e minunat cât de eliberat te poți simți.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

adevar, corectitudine, curs de instruire, ipocriti, liniste sufleteasca, minciuna, posibil partener, salariu, sambata seara, sef idiot, utile

Inventarea minciunii

    Mă gândeam zilele trecute că lumea ar fi mult mai bună și mai frumoasă dacă am spune numai și numai adevărul și nu am mai fi atât d...

Salariuleeee! Salariuleeee!

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhLpQAv1DOTlAtEXTU_b8joaTcXeYj1Ix1pwsAfB3x1lVA-b6JYtkD9YMb9lPzZ2v8ahfLBelxh-WkC3IhJQw9d176s0e3k8QX4Lt8C8D39IdEp8itlmbZ7dffYg5VQyA7qP5dWo2dk8HM/s1600/Salariuleeee.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" data-original-height="159" data-original-width="318" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhLpQAv1DOTlAtEXTU_b8joaTcXeYj1Ix1pwsAfB3x1lVA-b6JYtkD9YMb9lPzZ2v8ahfLBelxh-WkC3IhJQw9d176s0e3k8QX4Lt8C8D39IdEp8itlmbZ7dffYg5VQyA7qP5dWo2dk8HM/s1600/Salariuleeee.jpg" /></a></div> <div style="text-align: justify;">     Se știe că din timp în timp apar în minunata lume a televiziunii fel de fel de reclame tâmpite care te irită de cum le auzi primele acorduri sau silabe. De data aceasta este rândul celor de la ING. Efectiv mă scot din minți cele două spoturi publicitare ale lor privind beneficiile salariului la ING. Una din ele parcă mai treacă meargă dar aia cu salariile care se întâlnesc în bancomat îmi dă fiori de enervare pe șira spinării. Cred că cele două spoturi au o ordine cronologică, în primul spot facem cunoștință cu două salarii, unul mai amărât și unul atrăgător care se întâlnesc în lift. Între noi fie vorba mi-ar fi plăcut și mie să mă întâlnesc cu un salariu în lift. Să mă ierte interpreții, nu știu cum sunt ei în realitate, ce actori buni or fi însă în reclamele astea au niște fețe de tembeli, pardon, de salarii tembele. Cu siguranță îi ajută și costumele, costume verzi, cu niscaiva albăstreli pe ele. Salariul lui Dan e plouat ca o curcă, invidios pe salariul Anei. Salariul Anei e ferchezuit mai ceva ca o nașă de botez, tuns, frezat și aranjat, cu un zâmbet superior de cafenea de Dorobanți. Salariul lui Dan are plete, niște pantofi urâți și e necăjit tare de tot. E necăjit săracul că el nu e salariu de ING, ci salariu de mâna a doua, de la altă bancă. Salariul lui Dan ar vrea și el să fie ca salariul Anei, îmbrăcat frumos, în cașmir. Mă rog, asta așa ca o introducere a salariilor căci nu aceasta e reclama care mă irită ci a doua, cred eu. După ce fac cunoștință salariile astea două îmbrăcate în costumele alea nasoale intrăm într-o nouă dimensiune, aceea a bancomatelor. Căci, dacă nu știați, există o lume a bancomatelor. Într-un bancomat se plimbă nestingherite salariile acestea două, devenite prietene între timp. Ca o paranteză, ceea ce mi-a plăcut în acest spot au fost pantofii salariului Anei, adică salariul ăla prețios. Că deh, dacă ești salariu mișto ai și pantofi pe măsură, evident. Aşaaaa, revenind. Salariile se plimbă ele pe niște străduțe ale bancomatului și pac, bagă capul un domn strigând de mama focului: salariuleeee! sălăriuţuleeee! Ăsta era Dan, își căuta amărâtul ăla de salariu. Nu l-a găsit, probabil firma nu îi virase banii încă, cine știe. Şi salariul lui Dan mișună de colo până colo, întâlnindu-se cu amicul lui, ăla îmbrăcat frumos și cu coadă, salariul Anei. Da, salariile bune și frumoase de la ING au coadă. Îi explică domnul salariu ce beneficii sunt dacă ești salariu de ING, de parcă salariul ți-l plătește ING și nu patronii ăia de restaurant care îți bagă banii când au ei chef. Şi când aude leșinatul ăla mic de salariu al lui Dan că nu sunt comisioane, taxe și alte chestii, se înseninează ca o zi după ploaie cu curcubeu și se hotărăște să stea locului, să nu mai fugă ca bezmeticul prin bancomatul ăla steril. Ceea ce am remarcat în lumea aceea a bancomatelor a fost faptul că în acel bancomat nu existau decât două salarii: al Anei și al lui Dan, ceea ce îmi dă de gândit. Dacă totul e așa frumos în lumea salariilor de la ING îmbrăcate în cașmir de ce sunt numai două salarii acolo și suflă vântul prin bancomat!? Nu ar fi trebuit să fie un du-te vino de salarii îmbrăcate frumos, cu pantofi frumoși și cu coadă?! Așadar, e ceva putred în Danemarca din moment ce numai doi salariați au chenzina acolo. Şi brusc apare o duduiţă suavă care le spune că nu mai e cazul să fugă, gata. Şi salariul Anei pleacă relaxat, cu o atitudine ușor sfidătoare, cu o mână la mișto băgată în buzunarul pantalonilor. Ceea ce s-o fi vrut a fi o reclamă simpatică și cu simțul umorului pe mine, personal, mă scoate din minți. Poate am eu un defect și sunt singura care nu vede actul artistic din spatele acestui spot publicitar. Dar ceea ce mă irită mă și fascinează deopotrivă, probabil ăsta e și scopul căci nu mă pot abține să nu mă holbez când îl aud pe ăla țipând: salariuleeee! sălăriuţuleeee! Aștept, cu interes, și episodul trei din acest foileton al salariilor cu costum. Mă înclin în fața încălțărilor salariului de la ING, să tot primești banii la ei.<br /> <br /></div>

atitudine sfidatoare, banca, bancomat, buzunarul pantalonilor, casmir, ing, nasa de botez, realitatea zilei, reclama simpatica, salariu

Salariuleeee! Salariuleeee!

    Se știe că din timp în timp apar în minunata lume a televiziunii fel de fel de reclame tâmpite care te irită de cum le auzi primele a...