Salariuleeee! Salariuleeee!

    Se știe că din timp în timp apar în minunata lume a televiziunii fel de fel de reclame tâmpite care te irită de cum le auzi primele acorduri sau silabe. De data aceasta este rândul celor de la ING. Efectiv mă scot din minți cele două spoturi publicitare ale lor privind beneficiile salariului la ING. Una din ele parcă mai treacă meargă dar aia cu salariile care se întâlnesc în bancomat îmi dă fiori de enervare pe șira spinării. Cred că cele două spoturi au o ordine cronologică, în primul spot facem cunoștință cu două salarii, unul mai amărât și unul atrăgător care se întâlnesc în lift. Între noi fie vorba mi-ar fi plăcut și mie să mă întâlnesc cu un salariu în lift. Să mă ierte interpreții, nu știu cum sunt ei în realitate, ce actori buni or fi însă în reclamele astea au niște fețe de tembeli, pardon, de salarii tembele. Cu siguranță îi ajută și costumele, costume verzi, cu niscaiva albăstreli pe ele. Salariul lui Dan e plouat ca o curcă, invidios pe salariul Anei. Salariul Anei e ferchezuit mai ceva ca o nașă de botez, tuns, frezat și aranjat, cu un zâmbet superior de cafenea de Dorobanți. Salariul lui Dan are plete, niște pantofi urâți și e necăjit tare de tot. E necăjit săracul că el nu e salariu de ING, ci salariu de mâna a doua, de la altă bancă. Salariul lui Dan ar vrea și el să fie ca salariul Anei, îmbrăcat frumos, în cașmir. Mă rog, asta așa ca o introducere a salariilor căci nu aceasta e reclama care mă irită ci a doua, cred eu. După ce fac cunoștință salariile astea două îmbrăcate în costumele alea nasoale intrăm într-o nouă dimensiune, aceea a bancomatelor. Căci, dacă nu știați, există o lume a bancomatelor. Într-un bancomat se plimbă nestingherite salariile acestea două, devenite prietene între timp. Ca o paranteză, ceea ce mi-a plăcut în acest spot au fost pantofii salariului Anei, adică salariul ăla prețios. Că deh, dacă ești salariu mișto ai și pantofi pe măsură, evident. Aşaaaa, revenind. Salariile se plimbă ele pe niște străduțe ale bancomatului și pac, bagă capul un domn strigând de mama focului: salariuleeee! sălăriuţuleeee! Ăsta era Dan, își căuta amărâtul ăla de salariu. Nu l-a găsit, probabil firma nu îi virase banii încă, cine știe. Şi salariul lui Dan mișună de colo până colo, întâlnindu-se cu amicul lui, ăla îmbrăcat frumos și cu coadă, salariul Anei. Da, salariile bune și frumoase de la ING au coadă. Îi explică domnul salariu ce beneficii sunt dacă ești salariu de ING, de parcă salariul ți-l plătește ING și nu patronii ăia de restaurant care îți bagă banii când au ei chef. Şi când aude leșinatul ăla mic de salariu al lui Dan că nu sunt comisioane, taxe și alte chestii, se înseninează ca o zi după ploaie cu curcubeu și se hotărăște să stea locului, să nu mai fugă ca bezmeticul prin bancomatul ăla steril. Ceea ce am remarcat în lumea aceea a bancomatelor a fost faptul că în acel bancomat nu existau decât două salarii: al Anei și al lui Dan, ceea ce îmi dă de gândit. Dacă totul e așa frumos în lumea salariilor de la ING îmbrăcate în cașmir de ce sunt numai două salarii acolo și suflă vântul prin bancomat!? Nu ar fi trebuit să fie un du-te vino de salarii îmbrăcate frumos, cu pantofi frumoși și cu coadă?! Așadar, e ceva putred în Danemarca din moment ce numai doi salariați au chenzina acolo. Şi brusc apare o duduiţă suavă care le spune că nu mai e cazul să fugă, gata. Şi salariul Anei pleacă relaxat, cu o atitudine ușor sfidătoare, cu o mână la mișto băgată în buzunarul pantalonilor. Ceea ce s-o fi vrut a fi o reclamă simpatică și cu simțul umorului pe mine, personal, mă scoate din minți. Poate am eu un defect și sunt singura care nu vede actul artistic din spatele acestui spot publicitar. Dar ceea ce mă irită mă și fascinează deopotrivă, probabil ăsta e și scopul căci nu mă pot abține să nu mă holbez când îl aud pe ăla țipând: salariuleeee! sălăriuţuleeee! Aștept, cu interes, și episodul trei din acest foileton al salariilor cu costum. Mă înclin în fața încălțărilor salariului de la ING, să tot primești banii la ei.