Rolul tatălui în educația și creșterea copiilor

    În momentul în care ai hotărât, ca familie vorbesc, să ai un copil, trebuie să îți asumi și creșterea lui. Şi asta trebuie să o facă ambii parteneri, nu numai mama. Din fericire acum este posibil să stai acasă cu copilul până la 2-3 ani și asta este un lucru extrem de important pentru evoluția ulterioară a copilului. În urmă cu 40 ani se stătea acasă numai 3 luni, copilul era pasat fie la bunici, fie la creșă săptămânală, îl mai luai sâmbătă acasă. Cred că și de asta societatea, de fapt adulții de azi au serioase probleme comportamentale și de atitudine, statul cât mai mult lângă părinți fiind esențial. Lucrurile s-au schimbat, în bine dintr-un anumit punct de vedere, în rău din altele, deh, asta e legea compensației. Stai acasă 2 ani cu copilul dar când te întorci în câmpul muncii eşti bun întors, îţi mai vede copilul ochii doar seara la culcare, îi vede mai mult pe ai doamnei educatoare, ai bonei sau ai bunicilor. Ca mamă, cel puțin când începi serviciul e destul de dificil să le cam faci pe toate şi să mai ai şi senzația că eşti o mamă echilibrată. Dacă nu ai un ajutor minim, şi nu mă refer la bunici, rude sau bone, ci la multiubitul şi adoratul partener cu care ai decis să aduci pe lume urmașul, echilibrul tău de mamă şi de femeie va fugi mâncând pământul. Unde? Cum unde? În timpurile în care nu aveai copil şi singura grijă era aceea de a te gândi cu ce pantofi te încalți mâine. Ca să nu clachezi şi să ajungi o mamă şi o nevastă depresivă şi frustrată e absolut necesar să ceri ajutorul partenerului fiindcă sunteţi doi responsabili de creșterea puilor, nu numai mama. Da, să ceri, pentru că sunt puţine cazurile în care bărbatul se va oferi să stea el în locul tău, să calce el o cămașă sau un tricou, să facă o prăpădită de omletă pentru că tu, ca mamă, pur şi simplu azi nu mai poţi. Experiența m-a învățat că dacă nu cer nu îmi pică nimic din cer. Soțul are senzația că totul e roz şi frumos ca un curcubeu, eu încep să fierb în suc propriu până ajung să dau pe afară. Nu câştigă nimeni cu atitudinea asta. În ziua de azi femeile nu mai stau acasă având doar grija gospodăriei, în ziua de azi femeile muncesc cot la cot cu bărbații, unele ajungând să câştige chiar şi ceva mai mult. Mi se pare stupid ca ajunşi acasă după orele de muncă soţul să fie lăsat să zacă la televizor iar femeia să facă ea, iar, toată treaba. Cred că, din când în când, ar putea şi femeia la fel de bine să stea cu punga de semințe la televizor, uitându-se la Fashion Tv. Nu cred că o educaţie sănătoasă se primește numai din partea mamei iar tatăl să fie prezent doar jumătate de oră, pretextând că e obosit. Şi nu cred că te poţi numi părinte dacă te mândreşti cu copilul tău doar sâmbătă când ieşi în parc cu bicicleta. Copilul are nevoie de prezenţa ambilor părinţi. Atât mama cât şi tatăl trebuie să stea pe covor să se joace cu el, asta cât e mic, sau tatăl să îi insufle o filozofie de viaţă când e mai măricel. Autoritatea paternă nu poate fi înlocuită absolut de nimic. Cred că un copil care stă cea mai mare parte a timpului cu mama e posibil să ajungă tiranic şi despotic, fără ca mama să îşi dorească aceasta, ea având tendinţa de a răsfăţa acel copil. Ori aici ar trebui să intervină tatăl şi să confere un echilibru în educaţia şi formarea copilului. Sunt lucruri pe care mama le face şi le ştie bine şi sunt lucruri pe care tatăl le stăpâneşte. Nu ai cum să fii tată doar seara în faţa televizorului. Nu mai vorbesc că, ajuns la maturitate, în cazul în care copilul e băiat, șansele să dezvolte acelaşi tip de comportament sunt extrem de mari. Ştiu, în acelaşi timp, şi că femeii îi place să le cam facă ea pe toate pentru că, în concepţia ei, ea le face cel mai bine, însă, repet, pentru sănătatea psihică a mamei e bine ca bărbatul să îşi asume rolul de bărbat, şi acela nefiind doar de aducător de salariu, mai mare sau mai mic, nu are importanţă, ci şi de formator al vieţii pe care s-a hotărât să o aducă pe lume. Ai chef să stai să îţi vezi doar de treburile tale fără să faci nici un sacrificiu? Foarte bine, nu aduce pe lume o viaţă nouă, specia se va perpetua oricum. Nu toată lumea e făcută să crească copii până la urmă dar dacă totuşi ai, ocupă-te cu simţ de răspundere de copil şi încearcă să fii ceva mai mult decât un tată de weekend.