Prima zi de libertate după ce am născut

    În urmă cu 3 ani dădeam naștere puiului de om şi odată cu acea fericită zi au încetat şi zilele mele de singurătate. Nu ştiu dacă e bine sau rău faptul că nu am avut nici un moment în care să am răgazul ca măcar să gândesc, în permanenţă având ceva de făcut. Şi iată că după 3 ani a venit şi ziua în care m-am trezit că sunt singură acasă, tatăl copilului şi capul familiei noastre plecând cu copilul din dotare în vizită la părinţii săi şi rămânând acolo peste noapte. 2 zile nu par mare chestie şi mă gândeam ce de lucruri am să fac eu pentru mine însămi şi pentru sufletul meu care tânjea să stea şi el singurel la o terasă, cu o cafea cu lapte în faţă. Prima zi a trecut extrem de repede, până la ora 18 fiind la serviciu, am ajuns acasă la ora 19.30, nici nu ştiu cum a trecut ziua. Abia aşteptam să mă văd acasă, să fac o baie prelungită, să văd un film, să mă tolănesc pe canapea, să îmi trântesc o mască facială cu argilă, să stau în voie la calculator etc. Am ieşit din baie la ora 20.00 şi am intrat în panică. Mai aveam un coş de rufe de băgat la spălat, a doua zi se anunţaseră ploi, aşa că am zis să le bag repede repede şi pe urmă stau liniştită. Mi-am adus aminte că mai am nişte rufe de strâns de pe uscător, m-am apucat la fel de repede repede să le strâng fiindcă nu aveam unde să le mai pun pe celelate puse la spălat. Hait, trebuie să şi calc, soţul nu mai are tricouri. Şi dacă tot sunt singură acasă şi e linişte, hai să calc acum, că cine ştie când mai apuc. Îmi pun un pahar de vin, proţăpesc masa de călcat în faţa televizorului şi m-am apucat de treabă. Am terminat pe la ora 22.00, tocmai bine să scot din maşină şi rufele proaspăt spălate şi să le întind. Am mai strâns ceva jucării, am mai pus nişte vase la locul lor, uite cum se făcu ora 23 şi deja eram cam leşinată de oboseală. M-am băgat în pat, promiţându-mi că a doua zi voi avea timp doar pentru mine. Pe la 7 dimineaţa eram deja bufniţoi în faţa frigiderului: după-amiază restul familiei urma să vină acasă, a doua zi trebuia să mă duc din nou la serviciu, aşa că singurul lux pe care mi l-am permis a fost o cafea reîncălzită, cu lapte 1,5 % şi cu puţină scorţişoară presărată deasupra. Am aşteptat să se facă ora 8, fuguţa, tot repede repede la magazin, fă aprovizionarea pentru câteva zile, fuga înapoi acasă. Aceste două zile de libertate pot fi rezumate cam aşa: călcat, spălat, gătit, spălat vase, strâns rufe, gătit iar ceva pentru întoarcerea odorului acasă, iar spălat vase, dat un aspirator, că doar se făcuse mizerie, şters repede un praf, făcut un duş, nicidecum baia relaxantă mult dorită. Am avut fix 20 minute pentru mine. 20 minute în care mi-am dat un lac de unghii, nemaifiind timp pentru vreo manichiură mai elaborată. La ora 18 deja îmi terminasem toată treaba, familia s-a reunit, am mâncat, am spălat alte vase. Am băgat copil la spălat, ne-am iubit, ne-am drăgălit şi gâdilat, am citit la culcare, am adormit înaintea copilului. Aceste două zile de libertate au fost ca o gură de aer proaspăt. În sensul că am putut să fac toate aceste lucruri nestingherită şi fără să ma întrerup de un miliard de ori. Cuvântul de ordine a fost repede. Până la mijlocul zilei am şi uitat câte lucruri îmi promiteam să fac pentru mine însămi. De aceste două zile de libertate au avut parte, de fapt, soţul şi copilul. Dar copilul oricum are parte numai de zile de libertate. Deci soţul a avut parte de două zile de libertate. Nici nu mai ştiu de fapt ce aş fi vrut să fac în aceste două zile, important e că am terminat de călcat maldărul de rufe. Una peste alta e tare bine să fii câteodată singură acasă şi să îţi faci treburile repede repede.