Munca ... brațară de aur sau altceva ...

Vă scriu de pe frumoasele meleaguri ale "bishnitzului". Am aflat demult că “iarna nu-i ca vara” și că “meseria este brățară de aur”. Dar, cum vremurile sunt noi, brățara e ceas, aurul e alb, iarna chiar nu e ca vara, iar vara e departe. Și atunci, îmi pun la mână ceasul meu, o copie originală a unui brand plagiat și sunt gata, pornesc la drum.

    Pe drumul meu o să fie obstacole. Nu-i nimic, le voi depăși. Pe drumul meu o să fie oameni răi, ca spânul din Harap Alb. Nu-i nimic, îi dau la o parte. Pe drumul meu mă voi împiedica singur. Este în regula, mă ridic, mă scutur și continui. Deci, cum spuneam, sunt pregătit. Muncesc din greu, mă agit zic eu. Zic și ceilalți, și ei muncesc. Muncim toți. Și totuși, nu toți avem brățară. Nu de aur, măcar așa, de muncă … Dar avem responsabilități, avem probleme, avem dileme, avem meeting-uri, avem memo-uri, avem feedback. Așa și? Și ce? Păi… o luăm de la capăt, nu: dau feedback la memo, fac meeting pentru dileme și rezolv problemele. Repet, sunt pregătit. Te rog, pune-mă la încercare, pune-mă să muncesc, fă-mi viața grea. Nu-mi mai vorbi de bani, sunt ochiu’ dracului. Vorbește-mi de “succesuri”, vorbește-mi de bătaia pe umăr, minte-mă frumos, spune-mi că va fi bine, bate palma cu mine. Ai văzut, nu e nevoie de bani. Trăim cu impresii, ne motivam cu iluzii și ne energizăm cu normalitate.

Și poate că de fapt, brățara de aur e șpaga (scriam cu ani în urmă):

a da = a lua, a lua = a avea, a avea = a putea, a putea = a (se) oferi, a oferi = a da…. și tot asa … 

Oricum, putem constata (vorbesc cu cei peste o anumită etate) că vremurile s-au schimbat. Idealul în viață parcă nu ar mai fi totuși să faci armata, să te însori, să faci copii și să ajungi la pensie după 30 de ani mulțumit că toată viața ai muncit. Ca să nu mai spun de eternul respect sau considerația pentru cei ce muncesc ... desigur, meritat și de tânărul pensionar acum ajuns la capătul activității.

Aș zice că îi respectăm în zilele noastre pe aceia care se descurcă mai bine. Iar sensul lui "se descurcă" pornește de la acela că poate face bani privind stelele și până la acela că nu-i pasă de bani atâta vreme cât este înconjurat de iubire sau pasiunile sale. Și așa ajungem la alegeri personale!

Recunoașteți personajul?

De ce aș vrea să fac eu? De ce aș vrea să faci tu? De ce as vrea să facă el? Pai cine atunci? NOI? De ce noi? N-ar fi mai bine să facă ei? Care ei? Ei, cei care se cred la fel ca noi sau mai ceva? De ce să facă alții? Să primească ei meritele? Nu mai bine fac eu, sa fiu eu “fruncea”? Of, de ce aș face eu? Nu mai bine face el și zic că eu am făcut? Nu mai bine tu îl iei pe el și faceți amândoi ca să iasă mai repede și mai bine și tot eu zic că am făcut? Sau mai bine nu mai facem nimic? Poate se gândesc ceilalți să facă, nu? Și putem oricum să spunem că am făcut noi, corect? Și atunci noi ce facem? Nimic? Sau să facem ce zic ei? Nu mai bine facem ca ei? Da! Sau NU!

Așa că, ați ghicit, munca este ...