Oceanul de “visuri”

    Privesc prelung imaginea schimbătoare a televizorului. Printre “coțăielile” obișnuite ale cuvântătorilor de “culoare”, uneori întrerupți brutal de minutul publicitar, aștept să vizionez filmul de seară. Un film bun nu vine niciodată singur . Vine cu senzația de relaxare și “tinderea” către somnul odihnitor al nopții profunde. Se spune că visezi într-o clipă și că trezirea bruscă anulează odihna nopții. Cu toate astea, uneori visul nu se mai termină, iar de trezit… nu sună niciun ceas. Și te trezești nerăbdător să … să ce? Să o iei de la capăt, în așteptarea serii și a visului.

    Uneori te gândești sau vrei să crezi că visezi cu ochii deschiși. Alteori chiar visezi cu ochii deschiși. Cum faci diferența, cum afli ce-i cu tine? Te ciupești? Ar fi culmea… ai mai văzut pe cineva ciupindu-se la birou sau chiar pe stradă? Haideți să înlocuim “bătaia pe umăr” cu “ciupitul de obraz”. În semn de apreciere, îi vom arăta interlocutorului că succesul pentru care tocmai îl felicitam nu este un vis. Și atunci cu toții vom considera “ciupeala” onorabilă… Iar la final, închipuiți-vă cum ar arăta polițistul din trafic care ar ciupi de obraz un conducător auto al cărui carnet era cât pe ce să fie suspendat. Iar polițistul, la rândul său, “pișcat” pentru că a fost vigilent și a observat că… “nu a văzut bine de prima dată”… de parcă s-a uitat la reluare și s-a edificat.

Vis(uri)ați!