Criza de la 40 ani a femeii

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEglcoVYEmVW9ufNRaz5DmaF6dx1MOxu_goDA63XWt8aGwdMCIiGkvhLO2394zLXOvsz54amKaQJy4LOL-Vg-LMQFt7-pcXC13UtebdkIs5VwLWPv8YdAceNGL37t181QkvFUJfhaOw-aqI/s1600/Criza_de_la_40_ani_a_femeii.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1058" data-original-width="1000" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEglcoVYEmVW9ufNRaz5DmaF6dx1MOxu_goDA63XWt8aGwdMCIiGkvhLO2394zLXOvsz54amKaQJy4LOL-Vg-LMQFt7-pcXC13UtebdkIs5VwLWPv8YdAceNGL37t181QkvFUJfhaOw-aqI/s320/Criza_de_la_40_ani_a_femeii.jpg" width="302" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Ceva mai tânără fiind, tot auzeam de criza bărbatului ajuns în preajma vârstei de 40 ani sau de criza de la mijlocul vieții. Bărbatul era pe punctul de a-și pierde mințile, apuca pe un drum al pierzaniei de unde cu greu îl mai recuperai. Bărbatul aflat în criză era ahtiat după femei mai tinere, își înșela consoarta în fiecare minut al existenței sale și tot ceea ce făcea era să stea cu ochii după muieri sau pierdut în reverii sexuale. Nu zic că nu o fi așa, însă am ajuns la 40 ani, mă uit în jurul meu și nu găsesc acești bărbați de 40 ani care sunt numai și numai cu ochii după femei. Ba dimpotrivă chiar, constat, cu surprindere, că parcurile sunt pline de tați iubitori și devotați de 40 ani care nu fac altceva decât să stea cu ochii după copii, mă uit în magazine și văd o sumedenie de bărbați de 40 ani, cu o listă de cumpărături în mână. Bărbații de 40 ani pe care am ocazia să îi urmăresc nu mi se par nici ahtiați, nici disperați că au ajuns la mijlocul vieții, mi se par chiar extrem de împăcați cu ei înșiși și foarte relaxați. Ceea ce mă surprinde însă este că această criză a vârstei de mijloc pare să se manifeste mult mai pregnant la femei.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Femeia de 40 ani, în foarte multe cazuri, dacă nu a ajuns la un anumit nivel al conștiinței de sine, începe să se comporte, uneori, imatur, chiar spre copilăresc. În subconștient, femeia își spune că nu mai are foarte mulți ani de feminitate în față, din punctul meu de vedere nu e nimic mai greșit, și începe să acționeze ca și cum ar fi o tânără fată, uneori cu totul nesăbuit. Criza vârstei de mijloc a femeii se manifestă, în primul rând, din punct de vedere sentimental. În cazul în care este căsătorită de mai mulți ani și căsnicia a ajuns într-un punct mort în care nu mai există elementul de noutate și imprevizibil, femeia își va dori cu tot sufletul să mai aibă parte de o iubire tumultuoasă, ca în tinerețe. Își dorește să iubească, să fie iubită, să aibă parte de niște aventuri sexuale nemaipomenite, ajutată probabil și de libidoul ajuns la niște cote maxime. Subconștientul îi spune că nu mai are foarte mulți ani de perioadă fertilă, astfel ea începând să își concentreze toate eforturile în găsirea unei noi iubiri. Uneori nici nu își dă seama că face lucrul acesta, dar va întreprinde o sumedenie de acțiuni care să o facă cât mai atractivă în ochii sexului opus. Femeia de 40 ani va ține o cură de slăbire drastică, și nu cu scopul de a obține o sănătate de invidiat, ci cu scopul de a avea un corp cât mai armonios. Va face un hobby din mersul la sală și din numărat calorii și proteine ingerate, se va da conștiincios cu tot soiul de creme corporale pentru a menține elasticitatea pielii, va lua tot felul de suplimente pentru a întârzia îmbătrânirea tenului. Femeia ajunsă la mijlocul vieții și care traversează o astfel de criză își va dori să slăbească foarte mult, își va schimba culoarea părului după ce ani de-a rândul a avut un banal șaten, își va schimba stilul vestimentar sau chiar se va tatua. Odată obținut un anumit look, unele femei își vor găsi un iubit mai tânăr, se vor aventura într-o relație sentimentală ce le va aduce niște satisfacții nemaipomenite.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Evident că nu toate femeile aflate în jurul vârstei de 40 ani parcurg aceasta etapă însă, uitându-mă în jurul meu, o bună parte din ele experimentează și trec cu bine sau nu, și de perioada aceasta din viață. Din punctul meu de vedere este total acceptabil să faci toate aceste lucruri, cu condiția să nu cazi în penibil și să nu ajungi să îți dorești să concurezi cu fete de 20 ani. Căci, indiferent cât de tonifiat ai avea trupul, o fetișcană de 20 ani e o fetișcană, iar o femeie de 40 ani este o femeie în toată puterea cuvântului. În cele din urmă, chiar este de admirat o femeie care își dorește să arate bine, să fie frumoasă și, de ce nu, chiar iubită de un bărbat cu zece ani mai tânăr decât ea, cu singura mențiune, să își reamintească că are 40 ani. Nu pot decât să salut criza femeii ajunsă la 40 ani dacă criza aceasta aduce un strop de feminitate și de senzualitate și face femeia să fie fericită și împlinită.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Criza de la 40 ani a femeii

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / sâmbătă, 28 iulie 2018

    Ceva mai tânără fiind, tot auzeam de criza bărbatului ajuns în preajma vârstei de 40 ani sau de criza de la mijlocul vieții. Bărbatul era pe punctul de a-și pierde mințile, apuca pe un drum al pierzaniei de unde cu greu îl mai recupera

Citiți mai mult

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 2

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiOHY5gaZ7LRC8zBu_BKxi5xOU0TSI2IpeWdJSxZnIPcVt43a4JMDMV8VyiBjhAlrSruFSk5TOyX08hxntTO9LzN_Zy3ptAUH_fHN327UgjUJNYxUh-n2tnBY8BPKuQfQk7GrgPwsf6nhA/s1600/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_2.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="800" data-original-width="1280" height="200" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiOHY5gaZ7LRC8zBu_BKxi5xOU0TSI2IpeWdJSxZnIPcVt43a4JMDMV8VyiBjhAlrSruFSk5TOyX08hxntTO9LzN_Zy3ptAUH_fHN327UgjUJNYxUh-n2tnBY8BPKuQfQk7GrgPwsf6nhA/s320/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_2.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Revin cu categoriile de compatrioți plecați peste hotare, cu rugămintea de a fi iertată dacă am uitat pe cineva. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 5. Românul snob care se duce la cumpărături în Milano și la Dubai. Acest român este extrem de plin de el, arogant, are senzația că plecarea lui în vacanță echivalează cu venirea Sfântului Petru pe pământ. Cheltuie pe haine foarte mult, pentru el aparența este extrem de importantă și, de cele mai multe ori, pleacă exact la cumpărături de textile cu nume celebre. Postează poze pe Facebook din blocuri turn, restaurante aflate deasupra norilor și, obligatoriu, în funcție de vacanță, poze de pe un iaht alb ca spuma laptelui. Aștia sunt românii posesori de firme sau care fac afaceri cu statul. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 6. Românii cu fuste. Pardon, doamnele acelea cu un vocabular pitoresc, cu codițe împletite, fuste lungi și cu pielea puțin creolă. Întotdeauna, dar întotdeauna, pleacă numai cu avionul. Nu îmi explic fenomenul acesta. Nu au niciodată bagaj, destinațiile preferate sunt Londra, Paris și câteva orașe din Germania. Românii aceștia nu petrec prea mult în orașele mai sus menționate. Nici nu știi la ce categorie să îi încadrezi. Nu știi dacă se duc la muncă sau în excursie. Prind extrem de repede limba țării în care călătoresc, sunt surprinzători de adaptabili. De fapt, asta nu ar trebui să mire prea mult, căci sunt recunoscuți ca fiind nomazi. Cum se prinde statul cu pricina că nomazii sunt în excursie, îi și trimite înapoi în patria de origine. Ba mai mult, ca să scape de ei, le plătește și transportul, tot cu avionul, către casă. Numai că genul ăsta de român în străinătate nu e prea interesat de ce vrea statul care l-a expulzat, așa că nici nu a intrat bine pe teritoriul României, că el, hop, s-a și întors în Londra. Tot cu avionul pleacă, tot fără bagaje. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 7. În ultima vreme a mai răsărit un tip de turist român, mai precis de turistă româncă. Destinațiile preferate sunt diferite orașe din Germania, turistele sunt tinere, până în 35 ani, tatuate, destul de arătoase, hainele destul de mulate pe trup, fel de fel de piercing-uri, mai mult sau mai puțin la vedere. Nu îmi pot da decât cu presupusul ce face tipul acesta de turistă româncă acolo, însa un lucru e clar, nu se duc să îngrijească bătrâni sau ca bone. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 8. Românii care pleacă, de cele mai multe ori, după nuntă, în destinații exotice. Acest tip de român a mai plecat în străinătate și vrea să încerce ceva nou. Fie au primit excursia cadou de nuntă, fie au avut un dar bogat și își permit să stea vreo două săptămâni în Thailanda, pe o plajă liniștită. O astfel de vacanță nu ar costa foarte mult, ceea ce e extrem de costisitor este transportul până acolo. Proaspeții însurăței fac poze pe malul marii, desenează inimioare pe nisipul unei plaje pustii, se țin de mână și fotografiază fiecare papagal întâlnit. Doar sunt în luna de miere și iubirea răzbate prin toți porii. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Toți acești români plecați peste hotare au un punct comun. Absolut tuturor, reîntoarcerea în patrie le lasă un gust amar. În momentul pășirii pe pământ românesc, își dau seama că la alții e altfel, nu pot descrie sentimentul, însă vreo două zile după o întoarcere din excursie, de orice fel ar fi, românul are o senzație de goliciune. Din zi în zi se estompează sentimentul și ne întoarcem la cotidianul românesc, atât de plin de pitoresc.<br /> <a href="https://mergem-inainte.blogspot.com/2018/07/romanii-si-calatoriile-in-strainatate.html">https://mergem-inainte.blogspot.com/2018/07/romanii-si-calatoriile-in-strainatate.html</a></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 2

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / sâmbătă, 21 iulie 2018

    Revin cu categoriile de compatrioți plecați peste hotare, cu rugămintea de a fi iertată dacă am uitat pe cineva.  5. Românul snob care se duce la cumpărături în Milano și la Dubai. Acest român este extrem de plin de el, arogant, are se

Citiți mai mult

Șpaga noastră cea de toate zilele

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjoULJX1L-mPhdQwHKtr2C9t0YS6GsMiUhIDv-zOhJIxt148KeT-tcOgbOlZsvc5VzrleFi1mF6fRhvAYY8QmoO_LkULtzKH0tmY_KsD3S8CbAyFCNJ1A_JNm8Omd9RVZP5sob1q9Ye1Jc/s1600/Spaga_noastra_cea_de_toate_zilele.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1490" data-original-width="1600" height="298" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjoULJX1L-mPhdQwHKtr2C9t0YS6GsMiUhIDv-zOhJIxt148KeT-tcOgbOlZsvc5VzrleFi1mF6fRhvAYY8QmoO_LkULtzKH0tmY_KsD3S8CbAyFCNJ1A_JNm8Omd9RVZP5sob1q9Ye1Jc/s320/Spaga_noastra_cea_de_toate_zilele.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Suntem români și datul șpăgii ne ocupă tot timpul. Ca român, nu faci decât să îți storci mintea cum să faci să dai o șpagă să îți meargă mai bine, cât să dai șpagă la doctor să te trateze mai serios și mai repede, cui să dai șpagă și, mai ales cât să dai, ca să îți găsești un loc de muncă mai bun. Și, din păcate, datul șpăgii nu se oprește aici. Acestea ar fi doar niște situații aparent nevinovate. Cred că romanii au datul de șpagă și primul șpăgii în sânge. Șpaga a devenit o chestie genetică, ne naștem cu conceptul de șpagă și îl transmitem tuturor generațiilor ce vin după noi. Am senzația că românul este inventatorul noțiunii de șpagă, de peșcheș. Nu turcii, nu balcanicii, nu, noi românii am inventat șpaga și diferitele moduri în care dăm și primim foloase necuvenite. Și mai am senzația că, indiferent ce venituri am avea, indiferent cât am câștiga, tot vom primi binemeritata șpagă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că, există anumite situații în care a da sau a primi șpagă este total inacceptabil. De dorit ar fi să renunțăm la obiceiul acesta vicios dar intuiția îmi spune că nu se va întâmpla prea curând, în ciuda tuturor normelor europene, în ciuda faptului că nu este moral. Mi se pare inacceptabil să dai șpagă polițistului care te-a prins băut la volan. Este inacceptabil indiferent de care parte a șpăgii te situezi. Dacă ești organ al legii și ai luat bani pentru a acoperi un șofer băut, nu ar trebui să fii în slujba cetățeanului. Cu atât mai grav este dacă un șofer băut a făcut un accident soldat cu victime și își cumpără nevinovăția în fața lumii și a justiției cu bine-cunoscuta șpagă. Ai făcut accident, ai vătămat sau omorât un om, trebuie să plătești și să răspunzi în fața legii. Ori în România, atâta timp cât ai șpaga potrivită și omul căreia să o dai, ai toate șansele să scapi basma curată, indiferent de gravitatea situației. O a doua situație în care mi se pare inacceptabil să dai șpagă este mersul la medic și prioritizarea în funcție de suma de bani primită. La fel ca în situația polițistului care acoperă un șofer sau un infractor contra sumei potrivite, nici medicul nu ar trebui să fie în slujba omului, atâta timp cât actul medical este condiționat de suma sau de mărimea plicului. Dacă pacientul dorește să îți ofere o sumă de bani sau un cadou mai mult sau mai puțin consistent, ca un semn de apreciere, este cu totul altceva, dar a nu avea ochi pentru un pacient decât dacă se simte să dea șpagă, este absolut intolerabil. Înscrierea copilului la o anumită școală sau grădiniță se mai afla printre situațiile în care nu ar trebui tolerată șpaga. Într-o societate ideală, metoda de predare ar trebui să fie aceeași în toate unitățile de învățământ, școlile să nu fie cotate în funcție de cât de bune sau de rele sunt sau în funcție de zona geografică în care se află. Școala ar trebui să ofere aceleași șanse tuturor, indiferent de etnie, minoritate sau salarizarea părintelui. Vrei școală de top pentru copil, ești liber să îi plătești o școală particulară, altminteri lasă copilul să învețe la orice școală de stat, fără a te duce periodic cu plicul. Altă situație deranjantă în ceea ce privește datul șpăgii? Mituirea unor înalți funcționari, cu scopul de a scăpa basma curată din procese de corupție.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și conform principiului că peștele de la cap se împute, cred că aici este rădăcina tuturor relelor. Atâta timp cât la nivel înalt șpaga este privită ca un act firesc, restul muritorilor nu poate face altceva decât să se alinieze situației generale. Și uite așa a devenit șpaga motorul care face ca lucrurile să funcționeze în România. Și uite așa ajungi să te miri când un cunoscut nu a dat șpagă să înscrie copilul la grădiniță sau ajungi să îți condamni prietenul fiindcă a fost prost și nu a vrut să își plătească traseul pentru a lua un permis de conducere. Pentru că, în ciuda faptului că condamnăm șpaga, într-un fel sau altul beneficiem de ea fiecare dintre noi. Nu cred că ne vom lecui vreodată de șpăgi, decât poate în situația în care ar fi aspru pedepsită atât luarea cât și darea de mită. Din punctul meu de vedere, șpaga ar trebui oferită numai în cazul acordării unor servicii precum coafat, ospătărie sau taximetrie.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Șpaga noastră cea de toate zilele

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / joi, 19 iulie 2018

    Suntem români și datul șpăgii ne ocupă tot timpul. Ca român, nu faci decât să îți storci mintea cum să faci să dai o șpagă să îți meargă mai bine, cât să dai șpagă la doctor să te trateze mai serios și mai repede, cui să dai șpagă și,

Citiți mai mult

Mireasa britanică vs mireasa româncă

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgR98RPuaL8H1fH0k41hbTqLbLzuehyphenhyphen63yJRcqjBycT5qSAJvDUtEB61xVf-oMSLFStfo90nNvzuznf9zBoGm18xNUVpjkSs8AIc83cueNCvYihjpF8idQ0dr9PvFj6Qql4KnWqg890k4o/s1600/Mireasa_britanica_vs_mireasa_romanca.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="635" data-original-width="640" height="317" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgR98RPuaL8H1fH0k41hbTqLbLzuehyphenhyphen63yJRcqjBycT5qSAJvDUtEB61xVf-oMSLFStfo90nNvzuznf9zBoGm18xNUVpjkSs8AIc83cueNCvYihjpF8idQ0dr9PvFj6Qql4KnWqg890k4o/s320/Mireasa_britanica_vs_mireasa_romanca.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Se însură ăsta micu’, ăsta de e el prinț al Marii Britanii, pe numele său complet, Henry Charles Albert David, mai pe scurt Harry, cum îl știe tot poporul și alte popoare, de altfel. Au fost ceva pregătiri, că deh, e prinț și ăștia au ceva reguli și protocoale care trebuie respectate. Și ăsta mic nu a luat vreo prințesă, a luat o actriță, care, între noi fie vorba, a zis că e cazul să renunțe la actorie și să nu rămână ea o femeie puternică și independentă. Deh, probabil tot protocolul cerea asta, că doar nu se putea pupa prin filme nevasta celui de-al șaselea în linia de succesiune a tronului britanic. Chiar și așa, tot persoană importantă rămâne și nunta a fost văzută de o planetă întreagă. Recunosc că am stors și eu ceva lacrimi, că m-am uitat așa, printre picături. Și mi-au atras atenția niscaiva chestii legate de nuntă și de aspectul tuturor, atât al invitaților cât și al personajelor principale.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     În primul rând mireasa a fost de o simplitate și eleganță uimitoare, și, ce să vezi, nu avea nici gene puse fir cu fir, nici 2D, nici 3D, nici mănunchi întreg. O fi avut și ea ceva la gene, nu zic ba, dar nici urmă de 3D. Adică fătuca asta care își câștigă un loc în istoria Angliei nu s-a programat la o cosmeticiană celebră și pricepută să îi pună și ei <i>genuțe </i>în ziua nunții? Ptiuuuu, parcă nici nu îmi vine a crede. Ba mai mult, nu știu cine o fi fardat-o pentru nuntă, că dacă mă uit bine nici fond de ten nu avea pe față și fața părea că îi respiră bine merci. Cred că mireasa o fi fost zgârcită de nu s-a dus să își facă vreun contur din fard, nici sprâncenele nu erau cu efect ombre, nu avea nici tuș la ochi, nimic, nimic, nici măcar rujul nu era roșu mat și rezistent la transfer. Da, asta e, sigur era zgârcită, altfel sigur se ducea și ea la cosmeticiană să o facă frumoasă, că doar o dată te măriți în viață. Nici părul nu era cine știe ce, noroc cu diadema aia de a împrumutat-o de la mă-sa mare. De rochie, ce să mai zic, nici nu mai e nimic de zis. Cu siguranță a luat-o de pe Ali Express, că prea nu avea pe ea nici un ștras, nici o pietricică. Nici măcar crinolină nu avea și de aia ar fi putut să își pună, că doar așa arata o adevărată rochie de mireasă, gen prințesă. Și ea acum e prințesă, așa că ar fi putut să se înțolească ceva mai acătării. La gât nu a avut nici un <i>lănțic</i>, nici perle, nici Swarovski. Păi cum să te măriți fără nici o pietricică ca podoabă?! Și unghiile!!!! Doamne, ce unghii!!!!! Cum să te măriți tu cu ăla micu’, Harry al Marii Britanii, și să nu te duci să îți faci o construcție pe unghie? Așa ceva chiar că nu am mai pomenit. Cum a cerut-o băiatul ăla <i>roșcățel </i>și simpatic, trebuia să își găsească manichiuristă, coafeză și cosmeticiană să vină acasă să o ferchezuiască și pe ea și pe domnișoarele de onoare. De petrecere, numai de rău.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Nu s-a strigat dar, cred că nici nu au avut nuntă cu bani în plic și a fost chiar păcat, cred că au cheltuit o avere numai cu florile din biserică. Îmi pare tare rău că nu au recuperat și ei ceva din meniu sau din muzicanții ăia de au cântat gospel. Măcar au avut caleașcă și i-a văzut toată lumea, aici au mai salvat pocinogul și nu s-au făcut chiar așa de rahat. Dar totuși parcă mai bine era cu limuzina, era mai elegant așa, decât cu trăsurica, ca pe vremea lui tataie. Nu mai știu dacă au avut și porumbei albi cărora să le dea drumul fotograful la biserică. Nu au avut? Aha. Păcat atunci, era frumos să fâlfâie pe acolo niscaiva porumbițe. Așa că nici nu mi-a plăcut, ar fi putut să fie mult, mult mai frumos. Mare păcat că nu au făcut nunta în România, ar fi fost chiar de pomină.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Mireasa britanică vs mireasa româncă

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / joi, 12 iulie 2018

    Se însură ăsta micu’, ăsta de e el prinț al Marii Britanii, pe numele său complet, Henry Charles Albert David, mai pe scurt Harry, cum îl știe tot poporul și alte popoare, de altfel. Au fost ceva pregătiri, că deh, e prinț și ăștia a

Citiți mai mult

Caut țară adoptivă

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn21rVH2ZtAFEm8e_J1RWosqWv0GkOeVeSjgQPPNhTUVfbvPJXQ5r0vnPIAoVBfAXSxKlKJU9B_tsXzLGuulOjlNy5RZefmVsYXrP7C06QJz15ySFbMkl-QvlZwoWelR1BiGXtDVQp5HM/s1600/Caut_tara_adoptiva.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="568" data-original-width="800" height="227" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn21rVH2ZtAFEm8e_J1RWosqWv0GkOeVeSjgQPPNhTUVfbvPJXQ5r0vnPIAoVBfAXSxKlKJU9B_tsXzLGuulOjlNy5RZefmVsYXrP7C06QJz15ySFbMkl-QvlZwoWelR1BiGXtDVQp5HM/s320/Caut_tara_adoptiva.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am 40 ani, sunt mamă, gospodină, angajată, plătitoare de dări statului roman de 20 ani lungi și uneori chinuitori. Dar am senzația că ultimii doi ani au fost și sunt din ce în ce mai chinuitori și nu pare să iasă soarele și pe cerul patriei ăsteia pentru care plătesc taxe. Așadar mă gândesc din ce în ce mai serios să caut o țară care să mă adopte repejor căci am un copil de crescut și nu aș vrea să crească în mocirla asta. Și nu as vrea ca ajunsă la o vârstă respectabilă să ajung să fiu scuipată, și la propriu și la figurat, de te miri ce jigodii ce nu au frică de justiție sau respect față de moralitate sau umanitate. Sunt un locuitor al acestei țări care trăiește absolut normal, care are un salariu mediu pe economie, care are o casă pentru care s-a înhămat ca un prost să plătească pe o durată de 30 ani. Da, știu, am fost proastă, dar decât să fi stat cu soacra, am preferat să trag ca vita 30 ani.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Numai că atunci când am luat decizia să nu dau zeci de mii de euro pe chirii unui necunoscut care mă poate scoate din casă când are el chef, nu m-am gândit că voi ajunge să urmăresc fluctuația indicelui Robor mai ceva ca atunci când îl cântăream pe cel mic, bebeluș fiind, să văd câte zeci de grame a mai luat în greutate. Atunci când m-am înhămat să plătesc o casă atâția amar de ani nu m-am gândit că veniturile salariale vor rămâne la același nivel, în timp ce utilitățile, mâncarea, textilele și benzina se vor scumpi până ce vor ajunge la un prag astronomic. Atunci când m-am înhămat să plătesc o casă nu m-am gândit că după mai puțin de cinci ani îmi va veni să îmi iau lumea în cap fiindcă justiția se duce de râpă, sistemul sanitar pleacă tăvălug la vale, economia o să cadă cu totul pe noi iar educația va deveni ceva de care vor râde copiii copiilor noștri. Am greșit când nu am prevăzut că toți oamenii valoroși vor pleca spre alte meleaguri și aici vom rămâne conduși numai de pleavă și de scursuri, de un ministru al învățământului care nu știe să facă un acord sau de un ministru al muncii care nu poate să facă un simplu calcul matematic în ceea ce privește salarizarea. Pur și simplu nu m-am gândit și acum îmi pare teribil de rău. Așa că mă gândesc extrem de serios să las aici și casă și loc de muncă și pământul patriei și să fug unde văd cu ochii. Sunt conștientă că nu umblă câinii cu covrigi în coadă în nici un loc de pe planeta aceasta suprapopulată dar parcă ca aici nu mai e nicăieri. În România s-a ajuns de nu se mai respectă absolut nici o lege, nu mai există conduită morală, căci cei ce încă o mai au o vor pierde curând, nimiciți de cei ce nu au nici un sistem de valori. Refuz să îmi cresc copilul într-o țară care te învață numai să furi și să iei șpăgi, în care infractorul e favorizat, în care plătim mai mult pentru hrana pușcăriașilor decât pentru educația copiilor.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Refuz să îmi cresc copilul într-o țară în care practic plătim ca să putem muri, o țară în care banii se duc numai și numai pe mâncare, pe medicamente și pe utilități și în care nu îți poți permite să te duci 3 zile amărâte într-o stațiune la munte. Refuz să îmi cresc copilul într-o țară în care părintele muncește câte paisprezece ore pe zi ca să îi poată plăti copilului un after-school sau o creșă fiindcă nu poate prinde un loc la o creșă de stat și pentru care trebuie să facă o cerere de înscriere exact din momentul în care a născut. Refuz să mai trăiesc într-o țară în care șansele să fiu bătută pentru un loc de parcare sunt maxime, în care oricum nu respectă nimeni absolut nimic. Și, mai presus de orice, refuz să mai trăiesc într-o țară în care acceptam atâtea abuzuri doar pentru 100 Ron în plus la salariu sau la pensie. Refuz să trăiesc într-o țară ai cărei conducători își bat joc de o populație întreagă doar pentru folosul lor iar populația continuă să îi aleagă tot pe aceia. Așadar, caut o țară adoptivă în care să am puterea să mai și trăiesc.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Caut țară adoptivă

 un comentariu / Publicat de Tonique / marți, 10 iulie 2018

    Am 40 ani, sunt mamă, gospodină, angajată, plătitoare de dări statului roman de 20 ani lungi și uneori chinuitori. Dar am senzația că ultimii doi ani au fost și sunt din ce în ce mai chinuitori și nu pare să iasă soarele și pe cerul pa

Citiți mai mult

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 1

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBxO0-krq81Jk2yN8F2JBcBwlNo_NZeSTKv_HUDBXIwJ761TqGNuuxyP0okxhvkLi4nf8IsCaz2Y9VsQ3dG0jU3R35GbUaDSdea04TDLpnAiXr4ZZJGkeSsLeXcD12u7-NxkR1mhn9hdA/s1600/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="700" data-original-width="1050" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBxO0-krq81Jk2yN8F2JBcBwlNo_NZeSTKv_HUDBXIwJ761TqGNuuxyP0okxhvkLi4nf8IsCaz2Y9VsQ3dG0jU3R35GbUaDSdea04TDLpnAiXr4ZZJGkeSsLeXcD12u7-NxkR1mhn9hdA/s320/Romanii_si_calatoriile_in_strainatate_Partea_1.jpg" width="320" /></a></div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     În urmă cu câțiva ani, a pleca în străinătate era apanajul unor clase privilegiate. Pe vremea comuniștilor, plecau numai membrii de partid, nici aceia nu plecau toți, era extrem de greu să primești vize și alte aprobări. După așa-zisa revoluție iar nu se putea pleca chiar așa ușor, majoritatea statelor solicitau vize la intrarea pe teritoriile lor. Și din zi in zi au început să se relaxeze condițiile de călătorie și accesul în alte țări, așa că suntem liberi să circulam absolut unde dorim. Ăsta e un lucru tare bun, ne mai destupăm și noi mințile și mai vedem cum e la alții și parcă am dori să fie și la noi la fel. Dar la noi nu e la fel căci nu facem nimic în sensul ăsta. Noi ne dorim să rămânem autentici, noi dorim să rămânem la fel de români ca pe vremea lui Ștefan cel Mare. Dar românul autentic mai pleacă și peste hotare, din ce în ce mai des. Deja e rușinos să te mai duci la Eforie Nord, acum ne petrecem vacanța la Nisipurile de Aur. Nici asta nu e de condamnat, căci la Eforie nu ai condițiile pe care le oferă bulgarii, ba mai mult, la prețuri mult mai bune. Așadar, românul s-a învățat să plece în străinătate și există mai multe categorii de români ce zboară sau călătoresc cu autocarul peste mări și țări. În aceste categorii, trebuie să specific, că intră și minoritățile, știți voi, cei cu fuste viu colorate si pline de buzunare ascunse. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 1. Românul care se duce să muncească în străinătate. Împins de sărăcie, de cele mai multe ori locuitor al unei zone rurale, acest român pleacă pentru a aduce ceva bănuți acasă, pentru a încropi o gospodărie mai acătării, pentru a trimite bani acasă. Acest român rar vizitează locul în care se află, căci nu prea îi permite timpul, însă, extrem de curios, acest român are o înclinație către limbi străine, căci uită extrem de repede limba română. Întors în țară, va amesteca limba română cu spaniola sau italiana, după caz, în ciuda faptului că în țara în care muncește, nu prea comunică, sau, dacă o face, comunică tot cu compatrioți. Nenorocirea cu acești români e că lasă copii acasă, copii care cresc mai mult singuri. Să nu mă înțelegeți greșit, nu îi condamn, nu îi judec, evident că fiecare vrea să își asigure un trai mai bun. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 2. Românul care pleacă numai sezonier. Adică, românul acesta pleacă numai vara în Bulgaria, obligatoriu numai cu ultra-all inclusiv și, obligatoriu, însoțit de o gașcă de alți români, de obicei câte 4 familii. Merg împreună la plajă, acolo femeile stau de vorbă între ele sau petrec timp cu copiii, bărbații petrec timp sub umbrelă, cu tablele între ei și cu berea la rece. Din când în când bărbații mai intră în mare pentru a se răcori. Când e ora mesei, pleacă împreună, mănâncă împreună, ocupând o masă mare, de o cele mai multe ori de 16-20 persoane. Uneori sunt gălăgioși, asta poate din cauza faptului că sunt mulți. Profită absolut de orice moment al vacanței, căci, fiind all inclusive, ar fi și păcat să nu mănânce sau să bea pe săturate, că doar o dată pe an pleacă omul în vacanță. Femeile fac poze multe de tot, pe care le postează imediat în mediul virtual. După o săptămână, se întorc în România mai grași cu 5 kilograme, foarte bucuroși, împărtășind tuturor ce frumos e la bulgari. </div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     </div> <div style="text-align: justify;"> 3. Românul care se duce într-o vacanță scurtă de tot, de obicei de 2 zile, un soi de city break, în care vrea să bifeze cât mai multe. Românul acesta vrea să vadă absolut toate obiectivele turistice, aleargă ca un bezmetic încoace și încolo, căci toate atracțiile nu sunt concentrate într-un singur loc. Schimbă metrou, autobuz, merge pe jos, se întoarce în țară epuizat dar fericit că a văzut atât de multe lucruri, deși e destul de greu să savurezi o excursie în felul acesta. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 4. Românul care își alocă 7-8 zile pentru a se bucura de vacanță, se scoală când vrea, își ia micul dejun pe îndelete, că doar e în vacanță, are vreme să vadă muzee, e conștient că nu poate vizita absolut toate locurile interesante dintr-un oraș, se bucură de străzi, de mâncare, de magazine, de oameni. Din punctul meu de vedere, acest român e cel mai cerebral, nu face mare caz de vacanța lui. Pentru acest tip de vacanță trebuie să ai ceva fonduri puse deoparte, e greu să mergi cu buget redus când stai undeva o săptămână. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Va urma.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Românii și călătoriile în străinătate - Partea 1

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / miercuri, 4 iulie 2018

    În urmă cu câțiva ani, a pleca în străinătate era apanajul unor clase privilegiate. Pe vremea comuniștilor, plecau numai membrii de partid, nici aceia nu plecau toți, era extrem de greu să primești vize și alte aprobări. După așa-zisa

Citiți mai mult