Românii și donarea de sânge

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhn4KItqKyxXVAFO4Vc48L7_b-KA8cYlEdj8HhQ24AabdyPkunDJ3I1CKp6sYOQyUn85rsEdC-ysnnQkhcufiZ1ArxGBhszOaKTPmyHdcs3jrRyAl9hu-9IVyT39I67_gBm2Ea3XNsyH5o/s1600/Romanii_si_donarea_de_sange.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="472" data-original-width="889" height="169" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhn4KItqKyxXVAFO4Vc48L7_b-KA8cYlEdj8HhQ24AabdyPkunDJ3I1CKp6sYOQyUn85rsEdC-ysnnQkhcufiZ1ArxGBhszOaKTPmyHdcs3jrRyAl9hu-9IVyT39I67_gBm2Ea3XNsyH5o/s320/Romanii_si_donarea_de_sange.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sunt absolut convinsă, că cel puțin 1% nu o face din considerente etice, ci pur și simplu din cauza puținelor beneficii financiare de care ai parte atunci când donezi. E și de înțeles până la urmă, căci nu prea îți vine să te gândești la etică când ești pe burta goală. Când îți tipă burta de foame nu prea îți vine a te gândi la semenii tăi și le nevoile pe care le au alții. Când îți tipă burta de foame nu te gândești decât ce să bagi în burtă, nicidecum la suferința celuilalt și la nevoia acută de sânge. Numai că, e posibil, nu doresc nimănui, ca la un moment dat, să te lovești de situația în care ai nevoie de sânge și operația se poate efectua numai în condițiile în care există rezerve de sânge. Ori spitalele din România nu au rezerve și sunt nevoite să amâne operații din cauza acestor lipsuri.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Ce fac spitalele atunci? Sfătuiesc familiile să roage cunoscuți, prieteni, apropiați, alți membrii ai familiei să doneze. Și, de cele mai multe ori, se dă drumul unei campanii în mediul virtual în care lumea este rugată să se ducă să doneze la un anumit spital, donația fiind făcută în beneficiul pacientului Ionescu. Numai că, uneori, lucrul acesta nu e suficient, e nevoie de mai mult sânge, și, uneori, pacientul moare. Cred că ar trebui realizată o campanie ceva mai agresivă, cred că ar trebui explicate și beneficiile donării de sânge, cred că ar trebui sensibilizată populația în așa măsură încât să se poată privi prin ochii celui ce are nevoie de sângele respectiv și sentimentul pe care îl trăiește un pacient în momentul în care i se spune că operația atât de necesară e amânată din cauza lipsei de sânge. Dragi guvernanți, dragi responsabili de sistemul sanitar din țara asta sau ce a mai rămas din ea, informați cetățenii că există numeroase beneficii în ceea ce privește donarea de sânge. Explicați oamenilor, des și convingător, că donarea e un lucru bun. Explicați că, în cazul celor ce donează, imunitatea organismului crește, de asemenea rezistența la traumatisme, și scad destul de mult șansele de a face un accident vascular. Începeți a face campanii de educare încă din școli, de cele mai multe ori adolescenții, viitorii donatori, sunt mai ușor de sensibilizat și e mai ușor să trezești în ei sentimente de într-ajutorare a semenilor, ei încă mai au idealuri. Faceți aceste campanii în facultăți, rugați, insistați să doneze și am garanția că o vor face. Medicii de familie ar putea să le explice pacienților că donarea face ca incidența bolilor cardiace să scadă semnificativ iar celor ce doresc să piardă ceva din numărul kilogramelor, le pot fi arătate anumite studii potrivit cărora donarea slăbește. Am înțeles că o anumită cantitate de sânge donat poate duce la pierderea a 600 calorii iar corpul își modifică rata metabolică. Știu că poate numărul de calorii pierdute e nesemnificativ însă e ceva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Și dacă viitorul donator nu e impresionat de informația medicală și de beneficiile luării de sânge, încercați a umbla și la beneficiile financiare. Cred că abonamentul lunar poate fi gratuit și nu doar redus cu 50%, cred că valoarea acelui tichet de masă ce se oferă poate fi ceva mai mare, cred că donatorul ar putea beneficia de anumite investigații medicale, cred că ar putea să primească, de exemplu, niște tratamente stomatologice, încheiate niște acorduri cu anumite cabinete. Sunt absolut convinsă că nu va săraci nici un cabinet stomatologic dacă va corecta niște dinți bolnavi, va face o radiografie gratis sau va repara trei carii. Aș vrea să cred că există soluții, aș vrea să cred că românul mai găsește în el puterea de a ajuta și pe alții și aș vrea să cred că ne putem gândi și la alții nu numai la propria burtă. Și aș vrea să cred că și anumiți aleși ai noștri pot gândi și programe civice, programe de informare a populației, în loc de a inventa legi menite să scoată din pușcării toți penalii.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Românii și donarea de sânge

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / luni, 28 mai 2018

    Statistica spune că românii sunt pe ultimul loc în ceea ce privește donarea de sânge. Mai puțin de 2% dintre români donează și, sunt absolut convinsă, că cel puțin 1% nu o face din considerente etice, ci pur și simplu din cauza puținel

Citiți mai mult

Cum am ajuns o lume de Barbie

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiNQeSOv1OG7C743sOgGqatCe7sP-OxZ-DEMC2Ag2b4CeGwA1GYKqi5ENnX9FZPj4YYDhi-tLaU1DU_ypLM92cRaMtyIkndMExzdSkWuN14YmcBe5CMCYcOYPvLPSzeTRpiXiV6U125s5c/s1600/Cum_am_ajuns_o_lume_de_Barbie.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="381" data-original-width="552" height="220" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiNQeSOv1OG7C743sOgGqatCe7sP-OxZ-DEMC2Ag2b4CeGwA1GYKqi5ENnX9FZPj4YYDhi-tLaU1DU_ypLM92cRaMtyIkndMExzdSkWuN14YmcBe5CMCYcOYPvLPSzeTRpiXiV6U125s5c/s320/Cum_am_ajuns_o_lume_de_Barbie.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Mă uit în oglindă și am impresia că e ceva în neregulă cu mine. La prima vedere toate par la locul lor, anatomic sunt construită mulțumitor, evident că ar mai fi de corectat pe ici și pe colo, ar mai fi de dat jos câteva kilograme, ar mai fi de îndreptat ceva dinți, deși îmi vine teribil să fac asta la 40 ani, nu am defecte majore care să mă situeze chiar în rândul oamenilor neatrăgători și, cu toate acestea, mă simt ca rățușca cea urâtă. Sunt o femeie îngrijită, cochetă, relativ bine îmbrăcată și, totuși, când mă uit în jurul meu parcă ar fi ceva care nu coincide cu restul populației feminine. Constat din zi în zi, mai puțin la femeile trecute de 40 ani care și-au câștigat o anumită individualitate, că dispare particularitatea din femeie. Începând cu vârsta de 15 ani și până spre 40 parcă toate femeile încep să arate absolut la fel. Nu mă refer strict la partea vestimentară, deși și aici ar fi o problemă, cred că globalizarea a făcut ca toți oamenii să se îmbrace ca fel.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     E vorba, în primul rând, de partea estetică. Am impresia că nu mai poți să fii mulțumită de tine, ca tânără fată, ca femeie, dacă nu ai următoarele la purtător: sâni plantați, buze injectate, sprâncenele tatuate sau fardate cu o tehnică numită ombre, șuvițe aurii spre gri sau părul ca pana corbului cu cărarea obligatoriu pe mijlocul capului. Mă uit în jurul meu și văd numai clone, abia mai disting o față de alta. În mediul virtual aceeași problemă, pozele tuturor sunt identice, posturile sunt identice, selfie-ul e realizat în aceeași manieră, același filtru de lumină folosit, același machiaj, aceleași obiecte vestimentare. Dacă a apărut rujul roșu mat, toată suflarea feminină își va vopsi buzele botoxate cu rujul roșu mat. Nu are nici o importanță dacă culoarea se potrivește sau nu, dacă e în ton cu pielea sau părul. Facem în așa fel încât să se potrivească, așa că ne vopsim părul negru, mergem la solar și gata-i potriveala. Dacă ai nenorocul să ai sânii mici nu te consolezi cu gândul că poate ai alte atuuri fizice, ci fugi repede la estetician să repari acest neajuns și îi faci cât mai mari și mai ridicați. Înțeleg faptul că femeile suferă de anumite complexe și vor să își îmbunătățească aspectul fizic dar nu înțeleg de ce mi-aș dori să arat ca milioane de alte femei. În cazul acesta ce mai am eu special față de altele dacă oricum arătăm toate la fel? Nu demult femeile mergeau la modistă tocmai pentru a arăta altfel, pentru a-și croi obiecte vestimentare total aparte de cele ale semenelor lor, obiecte vestimentare ce le puneau în valoare silueta, statura, tenul. E adevărat că au fost tot timpul tendințe în modă însă tot exista individualitatea. Acum femeia parcă este scăpată din fabrica unui producător chinez de jucării, femeia este construită după un șablon. Dacă ai nasul mare, nici o problemă, îl facem mic mic. Ai dinții strâmbi, strungăreață sau nu îți place forma lor, iar nu-i problemă, scoatem mia de euro și punem fațete. Nu ai buze, rezolvăm și asta. În principiu orice, hai să îi spun neplăcere fizică, se poate rezolva.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Mă uit în showbiz și văd niște personaje de nerecunoscut. Daniela Crudu era inconfundabila Daniela Crudu și nu părea să fi avut vreun defect fizic, în afara faptului că era mult prea slabă pentru gustul meu. Andreea Tonciu era Andreea Tonciu și semnul ei distinctiv era nasul ceva mai mare, dar nu consider că era un defect cu care nu ai fi putut trăi. Acum sunt operate amândouă și chestia e că abia îți mai dai seama care-i una și care-i alta. Am dat doar un exemplu, situații de genul acesteia sunt cu nemiluita. Și ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul că personajele amintite mai sus au ajuns modele pentru adolescentele de azi. În ignoranța mea stau și mă întreb iar: de ce aș dori să fiu aidoma altor milioane de femei când aș putea fi unică? A ajuns unicitatea atât de perimată și ne rușinăm a fi altfel? Mie mi se pare mult mai important să mă disting într-o lume de atâtea Barbie decât să fiu doar una dintre cele multe.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Cum am ajuns o lume de Barbie

 5 comentarii / Publicat de Tonique / marți, 22 mai 2018

    Mă uit în oglindă și am impresia că e ceva în neregulă cu mine. La prima vedere toate par la locul lor, anatomic sunt construită mulțumitor, evident că ar mai fi de corectat pe ici și pe colo, ar mai fi de dat jos câteva kilograme, ar

Citiți mai mult

Numai bătrân să nu fii în România lui Tudorel Toader

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhHI5e87VbarYHGGCj5tRK56xxFGON55OHUA5I31XKq0dsHEnU4FYMv9sS15xL6F7Va1osxuFQhY1hOJUskc3ub86trA2wwZ38DQOuLJ57F09570C9CRNCYvP9Mb3V7pdml0b7uyzT4pJI/s1600/Numai_batran_sa_nu_fii_in_Romania_lui_Tudorel_Toader.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="400" data-original-width="600" height="213" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhHI5e87VbarYHGGCj5tRK56xxFGON55OHUA5I31XKq0dsHEnU4FYMv9sS15xL6F7Va1osxuFQhY1hOJUskc3ub86trA2wwZ38DQOuLJ57F09570C9CRNCYvP9Mb3V7pdml0b7uyzT4pJI/s320/Numai_batran_sa_nu_fii_in_Romania_lui_Tudorel_Toader.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Am 40 ani, mulți ar spune că sunt încă tânără. Parțial adevărat, numai că în jurul acestei vârste cam începe declinul și multe încep a scârțâi în organismul nu demult infailibil. Îți mai cad dinții, vederea îți slăbește, hormonii îți joacă feste, articulațiile la fel. Și vrei sau nu, începi să te gândești la bătrânețe. Evident că îmi doresc să fiu o persoană în vârstă, modernă, la curent cu tendințele vremii, liberă să mă plimb, să mă duc la teatru, să îmi pierd vremea prin librării la modă. Dar socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg și de cele mai multe ori lucrurile nu prea ni se așează așa cum am dori noi. Așa că atunci când am fost întrebată cum mi-aș vedea bătrânețea, asta presupunând că bunul Dumnezeu se milostivește de mine și ajung acolo, am răspuns că îmi doresc doar două lucruri: să fiu zdravănă de cap și zdravănă de picioare, căci nimic nu e mai dureros ca, ajuns la o vârstă, să devii povară pentru alții. Nu cred că are nici o legătură cu etnie, rasă sau educație. Omul bătrân e o povară pentru ceilalți. De fapt, îmi cer scuze, cred că ține totuși de educație, omul educat și cu bun simț nu îl consideră bătrân și o povară pentru societate pe cel trecut de o anumită vârstă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Însă mă uit în jurul meu și văd dezinteresul cu care sunt tratați oameni chiar de 55-60 ani. Mă uit rar la televizor însă zilele trecute mi-a ajuns pe la urechi o știre potrivit căreia un bătrân a fost bătut și jefuit într-o scară de bloc de niște scursuri, căci nu poți numi altfel niște bărbați în toată firea care și-au dovedit bărbăția lăsând la pământ un bătrân de peste 70 ani. M-a bucurat faptul că s-a mobilizat toată opinia publică, m-a bucurat faptul că s-a dat dovadă de omenie însă acesta a fost numai un caz de care s-a aflat întâmplător. Bătrânii sunt batjocoriți, bătuți și furați și asta nu apare în mass-media în fiecare zi. De la simpla înjurătură din autobuz până la a lăsa leșinat un bătrân în scara unui bloc nu e decât un pas. Și treaba nasoală e că societatea românească nu numai că e lăsată rece de asemenea evenimente ce ar trebui grav pedepsite din punctul meu de vedere, ba chiar începe să favorizeze deținuți, deținuți care poate au fost condamnați tocmai din cauza faptului că au săvârșit un act de violență împotriva unei persoane vârstnice. Uite și de asta spun că trebuie să fiu zdravănă la cap și la picioare, să am judecată și să mă feresc singură de abuzuri, fiindcă justiția asta a lui Tudorel Toader nu dă nici o amărâtă de ceapă degerată pe vârstnicii din țara noastră. Bătrânii sunt înșelați în magazine, prestatorii de servicii îi fură, tinerimea românească, viitorul patriei îi batjocorește, îi bate sau, chiar mai rău, îi omoară pentru a le fura o amărâtă de pensie. Și ce face Tudorel Toader?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Păi ce să facă, ține ca la pension toate jigodiile astea, chiar mai mult, vrea să îi și despăgubească când ies de la zdup. Vorba aia, chiar ajungi să dai șpagă să intri la mititica. Poate exagerez și eu, e adevărat, însă tot zilele trecute mi-a ajuns la urechi, tot din presă, cazul unul alt bătrân maltratat de un tinerel și un puțoi de nici mai mult nici mai puțin de 11 ani. Ori ăluia de 11 ani cică nu ai ce să îi faci, că e minor. Păi dacă la 11 ani a bătut un bătrân să îi ia niște amărâți de 300 de euro, până la 18 ani de ce fapte va fi demn? Chestia e că din zi în zi începe să îmi fie frică a îmbătrâni și a deveni ținta unor asemenea agresori. Nu mă consolează deloc că vor ajunge și ei acolo, va fi mult prea târziu și până atunci vor pătimi destui din cauza acestor mizerii de oameni. Pentru că în România actuală nu mai există respect pentru vârstă, nu mai există respect pentru legi, pardon, nu mai există legi, sunt doar niște glumițe de amendamente, nu mai există respect pentru nimic și în general nu prea mai e nimic sfânt. E adevărat că mai răsare uneori soarele dar parcă e prea firav în tot noianul ăsta de răutate. Ce soluție avem? Cred că numai bunul Dumnezeu mai știe.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Numai bătrân să nu fii în România lui Tudorel Toader

 2 comentarii / Publicat de Tonique / duminică, 20 mai 2018

    Am 40 ani, mulți ar spune că sunt încă tânără. Parțial adevărat, numai că în jurul acestei vârste cam începe declinul și multe încep a scârțâi în organismul nu demult infailibil. Îți mai cad dinții, vederea îți slăbește, hormonii îți j

Citiți mai mult

Reguli de bună cuviință pe Facebook sau cum să nu îți dai singur like la postări

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgBSggn6tPuJGjxb6KH1HitOjchWzAkyZvLhsxjKzgafGXXm1oqpBZiB__jgbuXXWIyFz3Tq2THQvHb5mB9pSluthwjlldB_Of-9-z08_FmekYHukeZFdvEQpd1adrevfG89_iol5SJYl43/s1600/61oqg2Us23L._SY355_.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="355" data-original-width="355" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgBSggn6tPuJGjxb6KH1HitOjchWzAkyZvLhsxjKzgafGXXm1oqpBZiB__jgbuXXWIyFz3Tq2THQvHb5mB9pSluthwjlldB_Of-9-z08_FmekYHukeZFdvEQpd1adrevfG89_iol5SJYl43/s320/61oqg2Us23L._SY355_.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Ne place sau nu, evoluție sau involuție, numiți-o cum vreți, Facebook a ajuns o comunitate și regulile de purtare într-o comunitate sunt aceleași, indiferent cât de virtuală și de neobișnuită ar fi aceasta. Mi se pare absolut esențial, ca și în lumea reală de altfel, să ai bun simț, să dai dovadă de educație și de politețe, să nu agasezi lumea cu informații eronate sau stupide. În acest sens am alcătuit un regulament de bună purtare pe Facebook. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 1. Indiferent dacă ne cunoaștem sau nu, în momentul în care ai intenția de a începe un dialog cu mine, o să te rog să mă saluți, e suficient un simplu bună, nu trebuie să îmi trimiți sărutări de mânușițe, inimioare sau alt soi de emoticoane tembele. Bună ziua e formula universală. Dacă ești bărbat, nu te am în lista de prieteni și ai vrea să ne cunoaștem, te rog, dar te rog din suflet, indiferent cât de excitat ai fi, nu îmi trimite o poză a sexului tau erect, asta în loc de bună dimineața. Poza aceea nu mă va face să îmi doresc să te cunosc, nu voi face decât să apăs mai repede opțiunea block. Așadar, vrei dialog, salută, termini dialogul, salută iar, nu termina discuția brusc, lăsându-mă acolo cu ochii în soare, neștiind dacă te-a lovit sau nu vreo calamitate. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;"> 2. Presupunând că ești o persoană cu frica lui Dumnezeu și, mă bucură sincer treaba asta, nu îmi bombarda retina cu țînșpe mii de postări cu icoana, cu sfânta biserică, cu toate binecuvântările de peste zi. Cred că și două pe zi sunt prea multe dar să pui postare după postare după postare cu icoana făcătoare de minuni, nu mi se pare a fi credință ci dovadă de....hai să îi spun limitare mentală. E valabil și cu postările, evident penibile, de cazuri sociale, de genul acelora de la Antena 1. Înțeleg că e pagina personală și fiecare postează ce vrea dar uneori, pardon, de cele mai multe ori, pierd niște postări și articole care m-ar interesa fiindcă se duc undeva la coada postărilor cu icoane făcătoare de minuni. De curiozitate, s-a simțit cineva mântuit de vreo poză din aceea? Nu trebuie să îmi spuneți, cunosc deja răspunsul. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 3. Nu îți da like la pozele pe care tu însuți le-ai postat. Nu văd rostul. Adică e un fel de dublu like, sau cum? S-a prins toată lumea că, din moment ce ai pus poza acolo sau postarea, îți place ceea ce ai pus. Nu mai trebuie să apeși și butonul de like doar pentru a fi sigur că îți place. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> 4. Când postezi ceva, te rog din tot sufletul meu, ai grijă să fie scris corect gramatical. Și dacă vrei să iei legătura cu mine, după ce m-ai salutat, te rog respectuos, nu mă aborda cu “k fak beiby? Ai okii frumoșii fok. Miași dorii să te cunosk și să te invit la o kafea. Partikipi și tu? “ Sub nici o formă nu voi partikipa, singura întâlnire pe care aș putea să o am ar fi cu oftalmologul pentru că ochii mei suferă teribil de tare când citesc așa ceva. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;"> 5. Presupunând că m-ai salutat, am schimbat două cuvinte, pari întreg la cap, e posibil chiar să înceapă să îmi placă dialogul, nu provoca o relație sexuală cu mine pe Facebook. Nu, nu mă f....t pe messenger. Sunt de acord că niște mesaje picante, porcoase sau deocheate, cum vreți să le spuneți, pot condimenta relația, dar asta numai în cazul în care ai deja o relație și vrei puțină variație, nicidecum cu un necunoscut care mai are și un cont fals, ca să nu afle nevastă-sa, având poză de profil ursul ăla mic Koala. Dom'ne, dacă vrei picanterii, intră pe pagina de Facebook a nevesti-tii, prefă-te că nu știi cine e și vezi ce reacție va avea mult iubita ta consoartă. Poate așa reînvie și viața voastră intimă și nu mai e cazul să deranjezi necunoscute. În cazul bărbaților aflați la mijlocul vârstei poate mai înțeleg acest comportament, dar sub nici o formă nu îl tolerez la băieței. Ieși nene în lume, capătă-ți experiența, nu sta ascuns în fața unui monitor, pretinzând că ești Brad Pitt. </div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;"> Cam astea cred că ar fi cele mai deranjante comportamente în mediul virtual. Dacă vă mai supăra ceva, vă rog a-mi împărtăși.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Reguli de bună cuviință pe Facebook sau cum să nu îți dai singur like la postări

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / miercuri, 16 mai 2018

    Ne place sau nu, evoluție sau involuție, numiți-o cum vreți, Facebook a ajuns o comunitate și regulile de purtare într-o comunitate sunt aceleași, indiferent cât de virtuală și de neobișnuită ar fi aceasta. Mi se pare absolut esențial,

Citiți mai mult

Dumnezeu mă vrea curată

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiHskesvpET7xIItWGozhZNYw8ul_DIKSPcTkJG3OTexTuS60dSlzSm5SeXkDpEbcj984kqYg3zjxcg3AREoBDVMr7z2U9-O7Jxb1ap7fkneHWOWCStW5wl90ZPe_U7LAUrbpaI9X6GbK8/s1600/Dumnezeu_ma_vrea_curata.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="407" data-original-width="728" height="178" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiHskesvpET7xIItWGozhZNYw8ul_DIKSPcTkJG3OTexTuS60dSlzSm5SeXkDpEbcj984kqYg3zjxcg3AREoBDVMr7z2U9-O7Jxb1ap7fkneHWOWCStW5wl90ZPe_U7LAUrbpaI9X6GbK8/s320/Dumnezeu_ma_vrea_curata.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Cred într-o forță superioară care ne guvernează pe noi toți, cred că există ceva care e deasupra noastră cu un ochi critic, cred că exista ceva sau cineva pe care îl putem numi Dumnezeu, Allah sau Buddha sau karma sau o forță divină sau cum doriți să îi spuneți. Mai cred și în creștinism tot așa cum cred și în budism și respect religia fiecăruia atâta timp cât nu produce rău, căci în numele religiei, de-a lungul timpului au fost săvârșite numeroase atrocități. De asemenea, respect diferitele culte are tuturor religiilor precum și datinile și obiceiurile fiecărei religii. Dar ce nu înțeleg este de ce ne vrea Dumnezeu, cel puțin pe noi, românii, murdari. Mai precis nu înțeleg obsesia aceasta de a sta cu calendarul creștin-ortodox pe masa din bucătărie și, ori de câte ori am vreo rufă de pus la spălat, să consult repede calendarul să vad ce fel de cruce e pusă în ziua respectivă, roșie sau neagră, și, în funcție de asta, să știu dacă mă apuc să spăl sau nu. Evident că nu am să mă apuc să spăl taman în zi de Crăciun sau de Paște, hai să zic că înțeleg și să nu spăl duminica, fiind zi de odihnă, în ciuda faptului că în 2018 a rămas cam singura zi în care nu mergi la serviciu și îți faci treburile casnice.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Dar ce nu înțeleg este de ce s-ar supăra sfântul Patrick că am ales să spăl chiloții copilului fix când îl sărbătorim pe el. Nu știu dacă și catolicii ori protestanții practică nespălatul acesta cu ocazia fiecărui sfânt, cert e că eu m-am cam săturat și am impresia că ortodoxia asta ne cere să fim ceva mai sfinți decât sfinții părinți. M-am săturat pentru că acel calendar creștin-ortodox pe care cred că îl dețin tare mulți pe masa din bucătărie, cum am mai spus, e plin ochi de fel de fel de sfinți de onorat. Nici nu m-am dumirit bine, că hop, mai e încă un sfânt de slăvit și uite cum am rămas eu cu două mașini de rufe pline ochi. Dragi sfinți, care până la urmă ați fost tot muritori, v-aș ruga frumos să puneți o vorbă bună pentru mine la Cel de sus și să îmi îngăduiți să îmi spăl hainele, mai ales că am un copil mic care murdărește trei rânduri de haine în fiecare zi. Aș vrea să cred că Dumnezeul meu mă vrea curată atât trupește cât și sufletește. Am un loc de muncă destul de solicitant, îmi vine greu să îmi sincronizez orele și zilele de muncă în funcție de culoarea crucii din calendar, hainele mele se vor spălate fiindcă nu voi putea ține pasul cu multitudinea de boarfe ce se vor fi adunat în mașina de spălat. Și aș mai vrea să cred că pentru Dumnezeul meu e mult, dar mult mai important să fiu un om cu cinste, onoare, cuvânt, bunătate, decât un om habotnic care nu spală într-o joi cu cruce roșie dar își vorbește de rău aproapele. Mi se spusese la un moment dat că, în anumite zile de sărbătoare nu aș avea voie nici să îmi spăl părul până la apus sau să îmi tai unghiile. Să mă ierte Dumnezeul meu dar parcă e prea de tot. Nu am cercetat istoria acestui interzis la spălat, e adevărat, nu cred că există o explicație logică și firească, probabil e moștenită din moși strămoși, a mers ca o baladă orală și toată lumea a luat-o de bună, cum că nu avem voie să spălăm când e sfântul Calinic.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Aș vrea să știu cu ce îi supără somnul de veci sfântului Calinic că am spălat eu tricourile pline de mâncare ale copilului meu? Sau cu ce îi supără odihna veșnică sfintei Parascheva că am îndrăznit să mă spăl eu pe cap la ora 10 dimineața în loc de a aștepta până la ora 21? Rațiunea îmi spune că nu îi supără cu nimic, ba mai mult, cred că nici nu îi interesează. Mi s-a întâmplat, și nu o dată, să se uite lumea chiorâș la mine, auzind că am spălat în cutare zi. Pe urmă lumea a adăugat că poate totuși mă iartă Dumnezeu, că doar am copil mic și trebuia să îi spăl hainele. Aha, deci așa merge treaba, Dumnezeu ăsta mare și bun iartă numai dacă ai copil, altminteri te va chinui în focurile iadului. Sper să îmi ierte Dumnezeul meu că am îndrăznit să fiu curată. Și mai sper să mă lumineze să nu mă mai fac vinovată și de altele mai rele, căci nu știu ce mă va paște în viața de apoi.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Dumnezeu mă vrea curată

 5 comentarii / Publicat de Tonique / joi, 10 mai 2018

    Cred într-o forță superioară care ne guvernează pe noi toți, cred că există ceva care e deasupra noastră cu un ochi critic, cred că exista ceva sau cineva pe care îl putem numi Dumnezeu, Allah sau Buddha sau karma sau o forță divină sa

Citiți mai mult

Caut un OM pe care sa il votez!

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi6IPWlBgLU0j4MKrt31qieIlW8L1JGOh9DSnQVLduL-b-FUUz1KPd4wVEb-VWM5EVx8COy-7B4ZTHzLPTBycx7BgoDg6UULGxI24cZNXM0IGoIpDdgLOXY7WWbNI_MXuXhm8VYRfaEorw/s1600/Caut_un_OM_pe_care_sa_il_votez.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="560" data-original-width="600" height="298" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi6IPWlBgLU0j4MKrt31qieIlW8L1JGOh9DSnQVLduL-b-FUUz1KPd4wVEb-VWM5EVx8COy-7B4ZTHzLPTBycx7BgoDg6UULGxI24cZNXM0IGoIpDdgLOXY7WWbNI_MXuXhm8VYRfaEorw/s320/Caut_un_OM_pe_care_sa_il_votez.jpg" width="320" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Mă simt ca cetățeanul turmentat și am convingerea că dacă va trebui să mă duc mâine să votez m-aș comporta la fel ca el. Eh, ce zic eu că nu aș fi capabilă să votez mâine, nu aș fi capabilă să votez nici peste 50 ani de acum încolo dacă mă uit bine la evoluția vieții politice românești din ultimii 20 ani. Ba pardon, din ultimii 50 ani. Doamne sfinte, ce zic eu aici, cred că în România nu mai există o scenă politică veritabilă cam de prin preajma celui de-al doilea război mondial. Așa că îl suspectez pe cetățeanul turmentat că nu era chiar așa de turmentat și doar umbla așa, la mișto, năuc, întrebând pe unul și pe altul, cu scopul de a lua pulsul alegerilor, al alegătorilor și a celor ce vor fi votați. Numai că, turmentat sau nu, poate omul tot mai avea o rază de speranță în a găsi un candidat onorabil în urbea lui, numai că, în oraș la mine, oricât aș căuta, nu sunt capabilă să găsesc acel candidat. Cred că și Diogene cu al lui felinar, ce pornise în căutarea unui om, în toată Atena a avut mai multe șanse în a-l găsi decât dacă aș avea eu acum, în România anilor 2018. Aș umbla poate toată viața, aș rămâne la fel de turmentată și tot nu aș găsi acel om politic care să mă facă să mă simt mândră și să mă facă să spun: uite dom'ne, l-am găsit pe acela care va reda României strălucirea și valoarea ei. Asta dacă o fi fost vreodată România strălucită.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Glumă sau nu, acum ceva vreme țărișoara asta mai avea oameni politici cu adevărat, aveam un Kogălniceanu, aveam un Maniu, avem un Take Ionescu, aveam un Alexandru Golescu, îl aveam pe Bălcescu, pe Brătianu, până și pe Sadoveanu l-am avut o vreme în viața politică. Și atâția alții. Dădeam peste ei în manualele de istorie pe vremea în care eram copil și nu eram turmentată și năucă ca acum. Mi se păreau niște personaje mărețe. Oare copiii copiilor mei vor învăța din manuale tot istoria pe care am îndrăgit-o eu sau vor fi nevoiți să cinstească memoria lui Dragnea, a Violetei Dăncilă, a lui Băsescu, Boc și a Elenei Udrea? În cartea de aur a României va intra madam Olguța Vasilescu cu al ei portofoliu ministerial și declarațiile ei halucinante? Sau îl vom slăvi pe ministrul ,,altă întrebare” ? Nici cu președinții nu stăm tocmai bine, în afară de Ion Iliescu care și-a jucat magistral rolul pe scena vieții politice românești și care a ajuns prilej de glume în mediul virtual, nu prea avem cu ce ne lăuda. Astfel îmi tot vine să îmi pun o întrebare, firească de altfel. Acesta este nivelul nostru ca popor? Chiar nu putem mai mult sau pur și simplu ne-am blazat și nu ne mai interesează și ne vom lăsa încălecați până ne vom da sfârșitul? Aș vrea să cred că mai avem atâta demnitate în inimile noastre de români încât să ne trezim la realitate și să facem cumva loc și unor oameni cu conștiință și coloană vertebrală, capabili să facă ordine pe plaiul ăsta mioritic. Spun să le facem loc unor viitori conducători, căci oamenii de calitate, sunt convinsă că aceștia există, nu par interesați să se murdărească de noroiul acesta format numai din oameni politici de la Videle sau mai știu eu de unde.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Oamenii capabili, buni, performanți stau undeva în spate, neavând loc de hienele acestea acaparatoare, fiind scârbiți de tot ceea ce mișcă în jurul nostru. Îmi e frică să nu fie înghițiți și să rămânem pradă unor Firea și Ponta. Să ne ferească bunul Dumnezeu, căci nu știu ce se va alege de țărișoara asta. Chiar așa turmentată cum sunt, încă mai am speranța că se va găsi careva să ne salveze sau măcar să ne dea un imbold de a ne salva singuri de la înec, altminteri suntem pierduți. Din păcate ne învârtim într-un cerc vicios și sperăm să vină cineva să ne trezească, când de fapt suntem singurii vinovați și responsabili atât de somnul nostru cât și de trezire. Până una alta, dacă ar trebui să votez mâine, eu cu cine votez?<br /> <br /></div>

link

image

Caut un OM pe care sa il votez!

 un comentariu / Publicat de Tonique / vineri, 4 mai 2018

    Mă simt ca cetățeanul turmentat și am convingerea că dacă va trebui să mă duc mâine să votez m-aș comporta la fel ca el. Eh, ce zic eu că nu aș fi capabilă să votez mâine, nu aș fi capabilă să votez nici peste 50 ani de acum încolo dac

Citiți mai mult

Cum să nu fii fericit tot timpul

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="225" data-original-width="225" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuvDOvjodkIcWb4l32qEYpqrecZBbWFxwoJb44_3KQpU6i76qhzK6DfyvMhrDA_Er4jqSVd7lG_XcEMGX8H8gQWPkUmW0oXJsLy5jnuMYkL-4c8A77lFpHGXMZmFl6ytf4cO93jcui7W8/s1600/Cum_sa_nu_fii_fericit_tot_timpul.jpg" /></a></div> <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> <br /></div> <div style="text-align: justify;">     Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanentă. Mă lovesc zilnic de cărți, broșuri și pliante ce te învață cum să fii fericit, calm și iubitor. Facebook, Twitter, Instagram duduie de postări ce promit liniștea sufletească în numai 10 sau 15 pași. Se scriu cărți, se organizează work-shopuri, întâlniri prin cafenele, conferințe, ședințe de yoga, pilates, alergări în grup, toate cu unicul scop de a se atinge Nirvana. Ce mi se pare straniu? Faptul că nu mai vrem să acceptam și alte stări sufletești. Nu pricep sub nici o formă de ce nu mai putem accepta tristețe, furie, supărare, melancolie, trăiri omenești, firești și absolut necesare omului pentru dezvoltarea lui firească. Dacă, doamne ferește, îmi moare un cunoscut, trăirea firească pe care ar trebui să o am ar fi aceea de durere. Ori ceea se dorește prin toate aceste scrieri și seminarii sau cum doriți să le spuneți este să înăbuș durerea. Ce ar trebui să fac? Să merg la înmormântarea cunoscutului meu cu un zâmbet tâmp pe față, pretinzând că am atins liniștea și pacea supremă? Sau ar trebui să îmi plâng durerea, cum de altfel e și firesc?</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="6911166907" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Sau copilul meu snopește în bătaie un alt copil. Nu mi se pare absolut deloc normal ca singura mea reacție să fie pasivitatea, să îi explic copilului că nu e frumos și atât, cu scopul de a nu îi da un exemplu negativ. Probabil am să o fac la un prim incident de acest fel dar ca mamă am dreptul să fiu furioasă și nervoasă. E dreptul meu, câștigat prin multele ore de nesomn și prin multele ore de gândit ce mâncare sănătoasă să mai inventez pentru toți membrii familiei. În mod clar o mamă nu poate sta senină pe un norișor când copiii urlă, fac mizerie sau sunt în mod voit obraznici. Șeful meu idiot mă scoate din minți în fiecare zi a existenței mele. Probabil îmi veți spune să îmi caut alt loc de muncă însă nu am garanția că nu voi întâmpina și acolo aceeași problemă. Și în cazul acesta este dreptul meu să vin nervoasă acasă și să povestesc soțului că șeful meu este idiot, fără să îmi cenzurez această trăire. A căuta în permanență pacea și liniștea nu mi se pare chiar așa de sănătos, am risca să ajungem niște zombie cu zâmbete cretine pe față, înlemniți într-o poziție în care circulă sângele mai cumsecade. Cred că emoțiile reprimate duc la conflicte sufletești mult mai mari decât simpla reacție de țipat și înjurat în momentul în care am fost stropită de o mașină după o ploaie zdravănă. Rolul omului pe pământ nu este de a deveni Buddha, este suficient unul. Nici nu am putea fi toți Buddha, ar fi debusolant, nu ar mai exista roluri în societate. Și e mult mai ușor să ajungi Buddha în Tibet decât în traficul bucureștean. Emoția este bună. Emoția este sănătoasă.</div> <br /> <script async="" src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script> <br /> <ins class="adsbygoogle" data-ad-client="ca-pub-9182074860781166" data-ad-format="fluid" data-ad-layout="in-article" data-ad-slot="7968365181" style="display: block; text-align: center;"></ins><script> (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); </script> <br /> <div style="text-align: justify;">     Așa cum copiii au nevoie să țipe pentru a-și elibera preaplinul energiei, tot așa avem nevoie și noi să mai scăpam niște înjurături când ne-a tăiat cineva fața în trafic, tot așa am voie să plâng, să fiu melancolică când plouă, să fiu tristă sau să îmi fie dor. Mi se par de-a dreptul stupide titlurile acelea Cum să fii fericit tot timpul sau Mănâncă în fiecare zi o lămâie cu bicarbonat de sodiu și vei dobândi cunoașterea supremă. Evident că sunt scrise pentru a vinde numai că titlurile acestea atrag. Evident că mi-aș dori să nu ajung să fiu nervoasă, să înjur de mamele altora care până la urmă nici nu mi-au greșit, dar dacă ajung în situația de a înjura mama cuiva, aș vrea să o fac din tot sufletul, nu cu pacea in inimă, căci este imposibil să ajungi să dezvolți sentimente de iubire față de toți semenii. Pur și simplu nu e normal, nu e realizabil și, repet, e firesc să avem și emoții, hai să le spun negative, deși ele nu sunt nici pe departe așa, sunt niște emoții constructive, cu o condiție: să știi unde să te oprești. Așa că lăsați Cele zece metode de a atinge perfecțiunea sufletească și comportați-vă ca voi înșivă. Voi sunteți niște oameni, nu zei, oameni cu trăiri normale.</div> <div style="text-align: justify;"> <br /></div>

link

image

Cum să nu fii fericit tot timpul

 Niciun comentariu / Publicat de Tonique / marți, 1 mai 2018

    Observ în ultima vreme un fenomen tare straniu. Mai toată lumea își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât fericirea permanentă. Mă lovesc zilnic de cărți, broșuri și pliante ce te învață cum să fii fericit, calm și iubitor. Faceb

Citiți mai mult