Moldova lor...

De mult timp mă tot gândesc la Moldova de peste Prut. Aşa-mi place mie să îi spun. Nu o pot numi simplu Moldova. Am fost în Moldova de peste Prut cu ocazia unei nunți, când un coleg de facultate s-a căsătorit la el acasă. Am plecat cu mașina și cu oarecare teamă, pentru că am auzit nenumărate povești de groază despre furturi de autoturisme și despre persoane dispărute misterios. Călătoria, petrecerea și excursia au fost oarecum ciudate pentru că multe dintre cuvintele folosite de frații moldoveni nu sunt pe înțelesul meu, de fapt am cerut explicații pentru numeroase expresii folosite uzual. Cele care mi-au rămas în minte sunt: borcanul care este pe drum, cercul care se învârte, casa mare. Explicațiile au fost:

• Borcan - postul de politie pentru observarea traficului

• Cercul care se învârte - sensul giratoriu

• Casa mare - casa în stil rusesc care este folosita ca și casa pentru oaspeți, moldovenii locuind în casa mica stil moldovenesc autentic

    În Moldova mai tot este rusificat, de la limba vorbită pe stradă, la obiceiuri și alfabet. În schimb oamenii, oamenii cu care am interacționat eu, iubesc România și spera într-o unificare la un anume moment. Cu toate acestea, când am participat la evenimentul principal, respectiv căsătoria, mesenii cu care până atunci am discutat despre cât de mult iubesc ei România, după ce au băut și dansat bine, au început să povestească că de fapt ei vor alături de Rusia nu de România, pentru că banii din țara lor vin din Rusia și în mod special de la Putin, care este un fel de zeu. De fapt, concluzia mea este ca ei vor sa se unească cu Moldova care face parte din România și să existe o singură Moldovă.

    Nunta în sine pentru cineva din România pare o ciudățenie, dar așa sunt tradițiile la ei și nu comentez. Sunt doar sunt mirată de cursul evenimentelor. Pe scurt se pune masa cu tot ceea ce înseamnă mâncare și băutură iar oamenii dansează într-o alta zonă până pe la 00.00, când în sfârșit pot intra să mănânce și să bea ceva. Din păcate multe dintre bucatele aflate pe masa erau deja sleite sau cu o crustă uscată pe ele. Apoi iar dans până la 7 dimineața. Nu știu de unde au avut atâta energie să dănțuiască atâtea ore ca eu de la ora 3 eram ruptă de oboseală, Din păcate nu am avut cum să ajung în casa mare, unde urma să dorm, pentru că restaurantul unde avea loc evenimentul se afla în câmp, departe de orice formă de civilizație și trebuia să aștept acolo până pleca toată lumea. Mare mi-a fost mirarea, dimineață, când am văzut că cei care conduceau autocarele și urmau să ne ducă în locuri mai populate erau destul de băuți și nimeni dintre meseni nu avea nimic de comentat. Singurii care am comentat am fost noi, cei veniți din România, care am și plecat pe jos drum de 5 kilometrii. Drum făcut în haine elegante cu pantofii cu toc în mână. Dar a fost frumos pentru că pe drum am întâlnit o imensă livada de cireși care aveau niște cireșe cât măslinele și dulci ca miere. După 2 ore de drum și de mâncat o grămada de cireșe am ajuns la casa mare, dar acolo ce somn, petrecerea continua. De data asta cu mâncare calda și gustoasă: ciorba de cocos, piftie de cocoș și sarmale. Am mâncat bine și am reușit sa adorm rapid, chiar dacă harmalaia era în toi pentru că între timp au sosit și niște lăutari ce tot cântau hore moldovenești iar invitații jucau deja în picioarele goale.

    În următoarele zile pe care le-am stat acolo am încercat să vizitez cam tot ce mi-au recomandat localnicii. Am început cu biserica din sat, acolo preotul când a aflat că un grup de romani urmează să le treacă pragul și-a pus enoriașii la treabă. Acel preot adoarme în fiecare seara cu visul că într-o zi o să existe o Românie mare. Ne-a povestit câteva ore despre ce au făcut rusii cu lăcașurile de cult și cum acea biserica timp de 25 de ani a fost cazinou dar și ce soartă au avut oamenii care au contestat alegea de transformare a bisericii luate de rusi. Tot preotul de acolo ne-a organizat o harta pentru a merge sa vizitam Mânăstirea Căpriana, Cetatea Soroca şi Orheiul Vechi. Toate cele 3 puncte în care am fost trimiși mi-au lăsat amintiri plăcute şi în fiecare dintre ele ne-a fost povestită viața pe acele tărâmuri și ne-a fost arătat cât de strânse sunt legăturile dintre noi și ei. 

    Mi-a plăcut să străbat Moldova, chiar dacă drumuri asfaltate există doar între orașele importante, chiar dacă mulți oameni se consideră moldoveni sau ruși, chiar dacă am întâlnit mulți soldați înarmați în zona Nistrului, chiar dacă par mult mai simplii ca noi, mi-a plăcut pentru că încearcă să-și creeze o lume a lor, autentică, chiar dacă se află între două lumi.