Goana după aur

    Am o cunoștință care de dimineața până seara nu vorbește despre altceva decât de bani. Nu îi stă capul decât la câți bani ar mai putea să facă, a mai făcut sau la tot soiul de combinații. Nu e nici foarte bogat dar nici sărac nu e, are omul o mașină bunicică chiar, un apartament personal, deci nu e pe drumuri. Cu toate acestea vrea să asimileze într-una. Chestia e că nici nu face cine știe ce cu banii. Prea îmbrăcat nu e, în vacanțe exotice nu merge, cred că nici pasiuni ascunse și costisitoare nu are, copii ioc, doar el și cu nevasta. Nu îmi aduc aminte să îl fi auzit vreodată discutând de orice altceva, decât de cumpărat vreun teren, făcut, dres etc. Şi ca el sunt foarte mulți. Sunt ei mulți și în clasa politică de care nu mai ai loc să trăiești, ei să o ducă bine merci, restul putem să dăm ortul popii, că și așa nu ne-o duce nimeni dorul decât ăi mai apropiați. Aşa că mă gândeam eu zilele trecute: cât naiba să îți tot dorești să achiziționezi? Până una alta, tot într-un singur pat dormi, tot cu o mașină mergi, tot doar o dată sau de două ori pe an mergi în vacanță. Pentru ce goana asta după avere??? Pur și simplu nu sunt capabilă să înțeleg. Din punctul meu de vedere banii sunt făcuți să circule și să îmi ofere anumite satisfacții. Ce își dorește omul cel mai mult? Păi să vedem: o casă în care să își găsească liniștea la sfârșitul zilei, o mâncare caldă pe masă, o mașină cu care să se poată deplasa mai ușor, să își mai cumpere câte o haină și un pantof mai de calitate, un telefon bunicel, o vacanţă, hai să zicem şi o casă de vacanţă, deși mie personal mi se pare moft, în orice colț de lume vrei să te duci, ai unde te caza, o ieșire la un restaurant, o vizită la film, la teatru... Mă uit şi aud de oameni de afaceri care muncesc de dimineaţa până seara? Omul ăla când mai apucă să se bucure de toată munca lui asiduă? Câţi dintre ei apucă să aibă o bătrânețe liniștită alături de nepoți? Cred că foarte puțini. Pentru că, din păcate, în goana asta nebună după averi, uităm să mai avem grijă şi de sufletul nostru. Mi se pare stupid de-a dreptul să munceşti doar de dragul de a face bani, în condițiile în care două generații după tine sunt asigurate financiar mai mult decât îndestulător. Ca să faci bani mulţi trebuie să te implici 150% , nu îţi permiți luxul să stai liniștit pe terasă cu un pahar de vin şi o carte în mână. Că banii mulţi nu vin singurei, trebuie sacrificat câte ceva. Şi ce sacrifici? Simplu: sănătate fizică şi psihică, timp petrecut cu familia pentru care nu mai eşti decât un aducător de finanțe, liniște sufletească. Mi se pare că preţul e cam mare. Citeam la un moment dat o maximă din asta pe Facebook, că ne mâncăm sănătatea să facem bani şi când îi avem, îi cheltuim pentru a ne recupera sănătatea. Din păcate, nimic mai adevărat. Merită atunci toate astea? Merită să ai două bone filipineze pentru copil şi cu toate astea să nu ai vreme să stai cu el pe covor să faceţi un lego? Merită să stai de dimineața până seara în şedinţe şi când vii seara acasă să cazi lat în patul tău de 5000 euro? Unii ar spune că merită, eu sunt cam sceptică, am impresia că făcutul asta de bani te face să pierzi o mulţime de lucruri importante. Cu siguranță trebuie să şi muncim, dările trebuie plătite, copiii îmbrăcați şi hrăniți. Dar a face bani doar de dragul banilor fără a te bucura de ei şi de a-ţi acorda un răgaz cred că e stupid. Eu văd banii ca pe un mijloc de a-mi oferi lucruri care mă bucură, fără a deveni sclava lor şi fără a munci ore nenumărate pentru a avea iphone 10 .La fel de bine îmi accesez internetul şi de pe un telefon mai puţin performant dar am vreme să ies cu copilul meu la plimbare cu bicicleta. Întreb așadar încă o dată: nu e un preţ mult prea mare să petreci mii de ore doar pentru a face bani?