Depresia post-natală

    Din păcate depresia post-natală există. Nu sunt basme inventate pentru a scuza o mamă epuizată sau nervoasă. Mama, după naștere, este epuizată și nervoasă, e adevărat și, poate, de neînțeles pentru cei din jur tocmai din cauza acestei maladii. Se petrec niște schimbări hormonale cu noua mamă încât ea devine absolut de nerecunoscut atât pentru ea însăși cât și pentru apropiați. În cel mai fericit caz mama își revine relativ repede, în câteva zile până la o săptămână e pusă pe picioare, gata să ia în grijă suflețelul. Însă, uneori, mama nu își revine atât de repede. Și depresia poate ține chiar până la 2 ani. Eu, personal m-am lovit de așa ceva și am senzația că nici acum nu sunt vindecată deplin și încă mai există reminescențe ale maladiei. Depresia, că e post-natală sau de altă natură e o boală, nu trebuie privită cu suspiciune o persoană care ar putea suferi de așa ceva. Dimpotrivă, persoana afectată ar trebui ajutată ori de câte ori se poate și, cel mai important, mama în depresie trebuie încurajată în permanenţă. Pe mine nașterea în sine nu m-a afectat foarte tare, însă momentele ulterioare m-au cam zguduit și probabil de aici s-a declanșat ceva. De copil m-am ocupat doar eu și soțul meu, fiind destul de greu să gestionez și o gospodărie și să am și grija noului suflet. Cu siguranță dacă e primul copil e și mai greu.

    Lipsa somnului, grija legată de alăptare, de felul în care se hrănește sau nu copilul, de câte scaune pe zi are sau de lipsa de îndemânare în a pune scutecul, toate acestea își pun extrem de puternic amprenta asupra mamei. Pe mine cel mai tare m-a dărâmat lipsa somnului. Privarea de odihnă era, pe vremuri, instrument de tortură. După naștere lipsa somnului poate fi considerată, de asemenea, o tortură. Alăptatul la cerere este extrem de obositor și de traumatizant la un moment dat, dacă trebuie să îţi îndeplinești și treburile domestice. În cazul în care mama nu are nici un ajutor, este practic imposibil să te ocupi numai de copil cum ar spune anumite voci. Nu ai cum să lași toată casa baltă, să cadă pe tine și să te ocupi doar de copil. O mamă și o nevastă nu va putea face asta. Este extrem de important ajutorul soțului, al partenerului. Dacă mama nu are sprijinul lui în momentele de după naștere șansele să se recupereze mai repede sunt extrem de mici. Mama are nevoie de tot suportul din lume, are nevoie să știe că face totul bine. Spun toate acestea nu prin ochii specialistului, ci ai mamei care s-a simțit tare zdruncinată după naștere. Mama mai poate suferi și din cauza lipsei stimei de sine, faptul că își vede corpul transformat, cu kilograme în plus, poate vergeturi sau semne ale unei cezariene, poate fi o traumă pentru ea. Va dura ceva vreme până se va obișnui cu noua imagine sau va face ceva pentru a-și recăpăta formele. Și acesta poate fi un motiv care poate declanșa o depresie post-natală.

    Deși ai senzația că ești pregătită pentru a deveni mamă, unele femei sunt luate cumva prin surprindere și se obișnuiesc și acceptă mai greu noul statut. Unele femei sunt norocoase și își acceptă maternitatea cu o seninătate ieșită din comun și parcă menirea lor pe lumea a fost doar aceea de a deveni mame. Însă pentru alte femei lucrurile nu decurg la fel de ușor. Specialiștii spun că cel mai indicat este să consulți un psiholog. Eu nu am recurs la așa ceva, cred că cei mai buni psihologi pentru persoana noastră suntem noi înșine. Până la urmă noi ne cunoaștem cel mai bine. Poate nu am dreptate, nu știu, însă eu vreau să cred că noi suntem stăpâni pe sufletul nostru și vindecarea poate veni din interiorul nostru. Fiecare pas făcut pentru vindecare contează: o baie prelungită, o muzică bună, un sărut, o îmbrățișare, un zâmbet din partea persoanei iubite, o mâncare bună, niște kilograme în minus, progresele copilului, faptul că îl iubiți și vă știți iubite de puiul acela de om. Cred că cel mai important este ca mama să își accepte noul statut, să se bucure cât poate de copil fiindcă anii de drăgălășenie trec atât de repede și ar fi păcat ca din acei ani să rămână doar cu negura unor gânduri negre. Ar fi păcat ca copilul să nu se bucure și el de mama lui, cea mai iubita ființă.