Întoarcerea în timp

    Întreba o prietenă zilele trecute ce ai alege dacă ai avea posibilitatea, dintre a fi veșnic tânăr, a respira sub apă, a deveni invizibil, a câștiga 10.000.000 dolari și a călători în timp oricând ţi-ai dori. Eu am răspuns fără ezitare că aş alege în mod categoric călătoria în timp, poate şi influențată de ceea ce citesc acum şi anume Soţia călătorului în timp, de Audrey Niffenegger. O să revin cu o părere după ce o voi fi terminat de citit, până acum este absolut admirabilă. Ceea ce a fost surprinzător a fost faptul că o singură persoană a ales suma aceea colosală de bani, restul au declarat că în mod clar ar alege călătoria în timp. Şi mi-am dat seama că probabil aceasta este una din marile dorinţe ale omenirii. Auzim vorbindu-se de sentimentul de déjà vu şi ne place să credem că am mai trăit o dată acel moment. Adevărul este că nu există încă o explicaţie a acelui straniu sentiment căci el există cu adevărat. Nu ştiu dacă e repetare a trăirii, univers paralel sau doar o impresie a noastră. Şi stau să mă întreb de ce şi-ar dori oamenii atât de tare să călătorească în timp? Călătoria asta în timp a produs de secole o fascinaţie neobosită şi am convingerea că nu se va istovi niciodată această căutare a unor posibile dovezi de călătorie în timp. Oare dorim să călătorim în timp doar din punct de vedere istoric sau pentru folosul propriu?

    Nici măcar eu nu mă pot hotărî ce aş face dacă aş avea şansa aceasta. M-aş întoarce în trecut pentru a schimba anumite aspecte din viaţa mea, deci implicit a schimba cursul istoriei? Asta ar însemna probabil că nu aş mai avea viaţa de acum, fiind posibil să am ori una mult mai proastă ori una mai spectaculoasă. Şi oare, presupunând că am putea face asta, că ne-am întoarce în trecutul nostru, oare am face-o ca simpli spectatori, fără a putea influenţa cu nimic mersul lucrurilor? Sau am sări în viitor pentru a arunca o ocheadă în viaţa noastră ce va urma? Ar dori cineva să îşi cunoască viitorul şi să se vadă pe el însuşi bătrân şi bolnav? Aş zice că nu. Dacă ar fi fost posibil să ne fi întors în trecut ar fi fost minunat, o sumedenie de pericole şi de atrocităţi ar fi putut fi evitate, războaie, cuceriri, omoruri. Sau măcar un singur om pe lumea acesta să fi putut să facă asta şi să fie capabil să împiedice evenimente majore care au dus la prăbuşirea lumii, ca cele două războaie mondiale, masacrarea a milioane de evrei etc. Dar în mod clar oamenii şi-ar dori să călătorească în timp. Nu o dată am auzit spunându-se: dacă aş putea să fac lucrurile altfel, dacă aş avea şansa să o iau de la capat. Nu e aceasta o dorinţă a subconştientului de a se întoarce în trecut? Numai că nu s-ar putea garanta că întorcându-te în timp ai putea face lucrurile în aşa fel încât să îţi fie totul roz. Evident că tot ceea ce spun acum sunt nişte fantasmagorii, repet, poate şi sub influența lecturii actuale.

    Tot gândindu-mă nu cred că mi-ar fi plăcut să îmi schimb cursul vieţii, asta ar fi însemnat poate că schimbându-mi existența actuală să nu mai am nici copilul şi asta mi s-ar părea inimaginabil. Cred însă că ar fi fost de preferat varianta călătoriei în trecut, doar ca simplu spectator, fără putinţa de a interveni în desfășurarea evenimentelor, ci doar ca o curiozitate pur științifică. Mi se pare fascinant să fi putut să fiu la curtea lui Ludovic al XIV-lea sau a lui Henry al VIII-lea sau în mama Rusie, călător în magnificul Palat de iarnă sau în Tibet sau în Imperiul Roman sau în Bizanţ sau sau sau…..Sunt atât de multe perioade şi locuri în care aş fi dorit să fiu încât mă ia ameţeala numai la ideea că aş fi putut să o văd aievea pe regina Victoria. Adică în loc să mă uit câteodată seara la televizor, pac, hocus pocus şi m-am uşchit în Constantinopol, la Topkapi, furișându-mă în camera de consiliu a sultanului Mehmet Cuceritorul. Din păcate nu se poate, am însă nişte variante la îndemână pentru a cunoaşte trecutul şi acestea sunt cărțile, a cunoaște viitorul sau a influența trecutul mi se pare periculos şi total neindicat.