Posted by / marți, 27 decembrie 2016 / Niciun comentariu / , , , , , , , , ,

Johannis are ... !

    A venit și vremea să vedem curajul președintelui. Oha! Omu' a cerut răgaz câteva zile, că de, venea Crăciunul. După ce sărbătorile au trecut, vine și zice NU (vezi aici). Cică nu acceptă această propunere, vrea alta.

    Asta este foarte bine. Numai că aici nu suntem în curtea școlii, când cineva trebuie sa-i facă pe plac președintelui. Adică, acuma "săracul" Dragnea ce să facă, să se dea peste cap, să se gândească, să se dea de ceasul morții că lui Johannis nu i-a plăcut Shhaideh. Păi "mutu" atât a zis, că s-a gândit și că nu-i convine. Wow, cât de tare! Detalii... ciuciu, nema, ioc ...

    Evident, presa vuiește și toată lumea analizează. Cică președintele ar fi tare, că nu a acceptat o soluție "trasă de păr", "improvizată". Alții sunt de părere că serviciile iar au intervenit în actul politic și l-au influențat.

Deci, are sau nu are Johannis ... sânge?!

Pro:

- a zis NU ... adică s-a opus direct și fără echivoc presiunilor majoritarilor

- n-a explicat ... adică nu stă să se justifice el aiurea

- a zis că răspunde când vrea el ... că doar nu era la cheremul lui Dragnea

- a mâncat și a băut de Crăciun ce a vrut el ... probabil s-a simțit bine

Contra:

- a zis NU – adică nu a avut curajul să desemneze o persoană care deși era susținută politic de o majoritate, ieșea din tiparele unei societăți oarecum conservatoare sau … mai rău

- n-a explicat … adică motivele care au dus la o asemenea decizie sunt greu de explicat sau cel puțin Johannis nu știe cum

- a zis că răspunde când vrea el … păi trebuia să se gândească, să se consulte și el cu ai lui, poate cu serviciile, poate cu familia, habar n-am, cert este că nu a putut să răspundă repede, eventual pe loc sau înainte să deschidă Dragnea gura (gen: “Dragnea, pune mă pe cine vrei tu!”)

- a mâncat și a băut de Crăciun ce a vrut el ... probabil că îl doare burta acum

Eh?! Ce părere aveți? Este sau nu o analiză pertinentă?

Să vină fraților presa să o descoasă p-asta: a avut sau n-a avut domnul președinte putere de decizie?

O să aflăm exact cum am aflat că la revoluție cei pe care i-am batjocorit în stradă ca pe niște criminali de teroriști (ce nu erau), erau niște oameni mai buni decât oricare dintre revoluționari, ale căror morminte și astăzi sunt pline de flori pentru că familiile lor îi pomenesc necontenit.

Și fac această analogie pentru că este primul an în care revoluția nu mai înseamnă nimic. Povestea asta cu campania electorală, alegerile și acum cu desemnarea primului ministru a șters parcă din conștiința noastră un eveniment capital, atât de important și totuși deja uitat.

Așadar, domnul președinte are și n-are … Are suficient cât să nu se streseze cu a face lumină, însă nu are suficient cât să lase lucrurile clare. Și din păcate aceasta este povestea unei “libertăți” de 27 de ani, libertate pe care unii au “achitat-o” cu sânge, alții au “confiscat-o” cu politică, în timp ce mulți alții stau liniștiți și cu o durere-n cot …

Minunat!
Distribuie:
Tags : , , , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole recente

[3][recent][recent][Articole recente]

Cele mai vizualizate articole

Facebook

De citit

[4][promovate][featured]